„Dar când zicem credință, înțelegem cunoaşterea adevărată despre Dumnezeu, şi nu altceva. Cunoaşterea este deci prin credință. Va mărturisi aceasta prorocul Isaia: Dacă nu veți crede, nu veți înțelege (Isaia 7, 9). Iar că o cunoaştere care constă dintr-o simplă teorie e declarată de scrierile Sfinților (de Scripturi) nefolositoare, poți înțelege şi din următoarele. A spus unul dintre Sfinții ucenici: Tu crezi că unul este Dumnezeu? bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură (Iacov 2, 19). Ce vom zice deci față de acestea? Cum va adeveri deci Hristos, spunând că a avea viața veşnică înseamnă a cunoaşte pe Unul şi adevăratul Dumnezeu şi, împreună cu El, pe Fiul? Socotesc că trebuie să spunem despre cuvântul Mântuitorului că este cu siguranță adevărat, căci cunoaşterea e viață, fiindcă naşte (în noi) puterea tainei şi aduce împărtăşirea de binecuvântarea tainică, prin care ne unim cu Cuvântul viu şi de-viață-făcător.”
.
.
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1.015