Cât se înşală oamenii care caută fericirea departe de ei înşişi, în ţări străine şi în călătorii, în bogăţie şi în slavă, în marile averi şi desfătări, în plăceri şi în opulenţă, în toate aceste deşertăciuni al căror sfârşit este amărăciunea. Înălţarea castelului fericirii în afara inimii noastre se aseamănă cu zidirea clădirii sau cu terenul zguduit continuu de cutremure. Pe scurt, o asemenea zidire se va face movilă de pământ. (Sf. Nectarie din Eghina)
„Când ai bogăție, cugetă cum vei îndura cu vrednicie sărăcia. Când ești fericit, cugetă cum vei îndura cu vrednicie nefericirea. Când te laudă oamenii, cugetă cum vei îndura cu vrednicie defăimările lor. Iar în toată viața cugetă cum vei muri cu vrednicie.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Apa nu se adună pe crestele munţilor, ci în locuri joase, adânci. Nici binecuvântarea lui Dumnezeu nu se sălăşluieşte în cei mândri, care se umflă pe sine în faţa Lui, ci în cei smeriţi si blânzi, care si-au adâncit inima prin smerenie şi blândeţe, prin închinare înaintea măreţiei lui Dumnezeu şi ascultare de voia Sa. (Sf. Nicolae Velimirovici)
Numeroși credincioși s-au adunat joi, 17 septembrie 2020, la Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni pentru a-l cinsti pe Sfântul Ierarh Dionisie. Sfânta Liturghie praznicală a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune a fost înfrumuseţată de corul mănăstirii.
Joi, 17 septembrie 2020, îl vom cinsti în rugăciune pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, ale cărui sfinte moaște se află la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni.
„Sentimentul de nevrednicie trebuie mai mult să ne apropie de împărtăşanie decât să ne îndepărteze. Dacă ne împărtăşim, nu o facem pentru că ne considerăm vrednici de a-L primi pe Dumnezeu şi de a intra în comuniune cu El, ci pentru că suntem slabi, neputincioşi, răniţi, infirmi, bolnavi şi pentru că avem nevoie de prezenţa Lui în noi, în modul cel mai lăuntric, pentru a ne întări, pentru a ne trata rănile, a ne vindeca, pentru a ne mântui.” (Jean-Claude Larchet)
În Duminica a XIII-a după Rusalii numeroși credincioși s-au rugat alături de obştea Mănăstirii Suruceni la Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul mănăstirii. Parabola Evangheliei din această Duminică este una istorico-profetică, reprezintând un rezumat al istoriei neamului omenesc, în general, dar în special al poporului ales. Biserica ne prezintă tulburătoarea pildă a lucrătorilor viei acum, la început de toamnă, când adunăm roadele câmpului, dintr-un motiv bine definit: ne îndeamnă să reflectăm, ce fel de lucrători suntem fiecare în „via” Domnului?
Cel ce a zis mării taci, liniștește-te! (Mc. 4, 39) a potolit și gândurile care se zbuciumă în noi precum valurile. Nu apucăm bine să-L chemăm, și Cel Bun vine cu milă și îndurări și împlinește rugăciunea celui ce se roagă, și risipește norul întristării, și aduce în inimă lumină prin gândurile bune. Și ce nu face? Dacă și pentru noi S-a predat pe Sine până la moarte, încă moarte pe cruce, Cum nu ne va da toate împreună cu El? (Sfântul Teodor Studitul)
De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. (Mc. 9, 24)
„Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele…” (Luca 6, 45).
„Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigoana, sau sabia, sau foametea, sau golătatea? Nu! Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici cele de acum, nici cele viitoare, nimeni, dar absolut nimeni nu va putea să ne despartă de dragostea lui Hristos” (Rom. 8, 35).
În viața mea am supt învățăturile Sfintei Scripturi și ale Sfinților bărbați ai Bisericii noastre Ortodoxe, care m-au povățuit și îndrumat în toate împrejurările și greutățile din viața mea. După cuvintele Mântuitorului, eu am dat totdeauna lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu… (Sfântul Ierarh Dionisie Erhan)
Dumnezeu nu-ţi dă în dar dacă nu ceri. Insistenţa cu care ceri şi încrederea pe care o ai, nădejdea pe care o ai că Dumnezeu îţi va împlini, aceea te ajută. Dar să nu aştepţi să-ţi dea Dumnezeu fără să baţi şi fără să ceri. (Pr. Adrian Făgeţeanu)
„Nenumăraţi oameni lucrează, de dimineaţă şi până seara, la lumina Soarelui, fără să privească la Soare, fără să simtă Soarele, fără să cugete măcar o dată la Soare! Nenumăraţi oameni îşi petrec veacul în lumină, cu puterea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, fără măcar să privească la Dumnezeu, fără să cugete măcar o dată la Dumnezeu! Şi Soarele tace fără mânie, şi continuă să lumineze neîncetat. Şi Dumnezeu tace fără de mânie, şi continuă să ajute neîncetat.” Această cugetare a Sfântului Nicolae Velimirovici pare a fi și mai actuală pentru zilele noastre.
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Mt. 6,33)
În Biserica noastră sfânt nu este socotit cel nepăcătos sau cel desăvârşit moral, ci acela care a dobândit o legătură cu Dumnezeu, care L-a iubit pe Dumnezeu, s-a legat de El, şi Dumnezeu a devenit centrul vieţii lui. (Pr. Varnava Iankos)
„Domnul iubește atât de mult pe om că îi dă darurile Sfântului Duh. Dar până ce învață să păstreze harul, sufletul trece prin multe furtuni.” (Sfântul Siluan Athonitul)