In Duminica a XXI-a după Rusalii, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, Sfânta Liturghie a fost oficiată de soborul preoțesc în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși.
Evanghelia din această Duminică ne prezintă fragmentul de la Luca (8, 26-39), care descrie vindecarea minunată a unui demonizat. Fiind stăpânit de duhuri rele, nimeni nu putea să vină în ajutorul acestui om aproape distrus, să-i aline chinurile, să-l vindece şi, totodată, să scape locuitorii acelui ţinut de prezenţa sa groaznică şi insuportabilă.
„Diavolul e distrugătorul trupului, „un ghimpe în carne”, cum l-a numit Apostolul Pavel (II Corinteni 12, 7). Prin trup se caţără, ca pe o scară, în suflet şi apucă inima şi mintea omului, până le devoră cu totul, le schimonoseşte şi le goleşte de curăţia şi frumuseţea lor dumnezeiască, de înţelegere şi dreptate, de dragoste şi de credinţă, de dorinţă de bine şi de nădejde în bine. Apoi se proţăpeşte în om ca pe un tron al său, îi apucă toate firele sufletului şi trupului în mâinile sale şi omul ajunge să-i fie lui animal de povară, pe care-l călăreşte diavolul, fluier prin care cântă diavolul, fiară sălbatică prin care sfâşie diavolul”, ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici.
Dumnezeu, însă, nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu (Iezechiel 18, 23). Biruitor al iadului și al morții, Domnul a fost și este Vindecător și Apărător grabnic, în fața Căruia se cutremură și Căruia se supune duhul necurat.
Omul fără Dumnezeu este plin de suferințe, dezămăgiri, se află într-o stare de sălbăticie sufletească, asemenea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor. Când ajunge însă să-L cunoască pe Hristos, toate aceste stări se risipesc, își află tămăduirea sufletească și trupească.
Doar cu Hristos împreună călător prin viața noastră putem străbate drumul de la întuneric către lumină, de la moarte la viață, de la pământ la cer. Despre acest lucru ne vorbește și Arhim. Zaharia Zaharou: „Vai nouă, dacă ne încredem în noi înşine şi nu ascultăm de nimeni, căci nu vom putea supravieţui în lumea aceasta. Ispitele şi necazurile sunt atât de mari, încât propriile noastre puteri nu sunt îndeajuns pentru a le putea birui… Avem nevoie ca mângâierea lui Dumnezeu să fie mai puternică în noi decât stăpânirea acestei lumi. Avem nevoie de un foc mai tare ca să stingem focul patimilor.”
În cuvântul de învățătură, prot. mitr. Victor Ceresău a vorbit despre faptul că minunea din ţinutul Gherghesenilor ne descoperă puterea dumnezeiască, dar şi iubirea milostivă a Mântuitorului, arătată prin vindecarea demonizatului căruia îi dăruieşte demnitatea umană, deoarece sufletul unui om are o valoare mai mare decât toate lucrurile trecătoare din lumea aceasta.