Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Ca Dumnezeu desăvârșit, El cuprinde toate cu dragoste, dragostea Sa nesfârșită. Ca Om desăvârșit, este iubitor cu fiecare suflet ce se apropie de El. Nouă, totuși, această dragoste a lui Dumnezeu ni se pare cumva îndepărtată, ni se pare că Dumnezeu este foarte departe de noi.
Starețul Tadei de la Vitovnița le recomanda creștinilor care îl vizitau să întrețină în sufletele lor o stare permanentă de bucurie. Înainte de a porni mari proiecte de remaniere socio-politică, este bine să începem cu ceea ce ne stă la îndemână: să cultivăm gândurile bune și să ne războim cu cele rele, înmulțind în inimile noastre smerenia și bucuria duhovnicească, dând mulțumire Domnului pentru toate:
Renumitul duhovnic Tadei a fost român timocean, fapt despre care nu se vorbește mai deloc; numele său de familie era Știrbu și a fost sârbizat în Ștrbulovici. S-a ivit pe lume în 1914, în satul românesc Vitovnița, din partea de răsărit a Serbiei, chiar de praznicul Sfântului Apostol Toma.
Trebuie să vă osteniţi să fie pace în casa voastră. Din fiecare dintre noi izvorăşte pacea. Mai întâi trebuie să avem pacea în noi, şi apoi o vom răspândi şi celorlalţi. Vedeţi că sunt foarte puţini aici pe pământ, cei smeriţi şi blânzi, dar sunt fericiţi. Nu se vatămă, chiar dacă-i răneşti. Oricum te-ai purta cu ei, sunt în pace şi liniştiţi, te plâng doar pe tine că te chinui atât.
Dacă ne-am uni, ar pieri vrăjmaşii noştri! Întreaga lume s-ar putea ridica împotriva noastră, şi-ar fugi cu toţii de noi – pentru că asta-i o putere uriaşă. Nu suntem conştienţi că în noi este energie dumnezeiască, viaţă dumnezeiască – omule, nu pricepem! Avem pildă istoria poporului Israelitean. Vechiul Legământ este istoria poporului lui Israel.
Noi, aici pe pământ, împlinim o epitimie. Să nu vă miraţi că neîncetat aveţi câte un necaz. Toţi păcătuim necontenit – alunecăm şi cădem. Cădem, de fapt, în cursele diavolului. Sfinţii întăresc neîncetat un lucru: important este numai ca omul să se ridice din nou şi să o ia de la capăt pe calea către Dumnezeu.
Sfinţii Părinţi spun că trebuie să căutăm ca fiecare lucrare, gând şi muncă a noastră, totul să izvorască din inimă, căci cu inima simţim, iar nu cu mintea. Cu mintea cugetăm, iar când totul izvorăşte din inimă atunci ajungem la concentrarea tuturor puterilor minţii în inimă.
De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toţi dorim să fim iubiţi şi plăcuţi de toţi şi de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinţi, căci şi ei sunt mărginiţi de timp şi de spaţiu, iar sufletul caută la cele veşnice. Inima noastră s-a învăţat să fie iubită şi plăcută de la inima cea dumnezeiască şi veşnică, căci şi noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemaţi să fim fiii luminii şi fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască.
Cine simte pe Unul Dumnezeu, acela simte şi tot ceea ce este al lui Dumnezeu, căci, fiind în Dumnezeu, în El le vede pe toate – şi sine şi pe ceilalţi. Cel ce are simţurile duhovniceşti deschise ştie să vadă, să tacă şi să simtă duhovniceşte, acela înţelege despre ce se vorbeşte aici. Iar cel ce nu înţelege are simţurile sufleteşti vătămate.
Omul trebuie să primească educaţie, să cunoască ce poate, dar şcoala ne dă numai instruirea minţii, nu şi duhovnicie. Şcoala educă abstract, raţional, dar nu are duhovnicie. Iar copiii au nevoie de o pildă de viaţă, căci prin aceasta li se poate spune mai mult decât prin cuvinte. Putem auzi multe lucruri pline de învăţături despre viaţă şi duhovnicie, dar se pune întrebarea dacă vom putea înfăptui toate acestea în viaţă.
Când mă adresez Domnului, am un simţământ nedesluşit. Ca şi cum Dumnezeu este o persoană. Am sentimentul că e chiar ca o fiinţă, dar fără vreo însuşire precisă, fără ceea ce ştim despre Dumnezeu. Dar mă tem ca nu cumva prin asta diavolul să mă înşele, să nu născocesc înlăuntrul meu ceva ce nu este, de fapt, Dumnezeu?
Părintele Tadei: Când te rogi, trebuie să fii cu mare luare-aminte la cuvintele pe care le rosteşti. Atenţia să-ţi fie acolo! Mintea este în stare să plăsmuiască orice. În gânduri putem să ne facem orice chip! Şi atunci, parcă ni se arată ceva, sântem cu totul încredinţaţi de ceea ce ni se arată.
Dragostea, bucuria, pacea – toate acestea sunt daruri dumnezeiești, însușiri dumnezeiești. Ele pot săvârși și separat minuni. Dragostea unește toate laolaltă, pacea izvorăște din om și răspândește liniște, bucuria ridică povara de la sufletul omului. Când vine un suflet bucuros la unul întristat și îi aduce gânduri blânde și pașnice, parcă dintr-odată cel din urmă se înseninează. Așadar, dragostea, pacea și bucuria fac minuni și luate în parte, dar împreună pot porunci tuturor făpturilor.
Când mă adresez Domnului, am un simţământ nedesluşit. Ca şi cum Dumnezeu este o persoană. Am sentimentul că e chiar ca o fiinţă, dar fără vreo însuşire precisă, fără ceea ce ştim despre Dumnezeu. Dar mă tem ca nu cumva prin asta diavolul să mă înşele, să nu născocesc înlăuntrul meu ceva ce nu este, de fapt, Dumnezeu?
Cine simte pe Unul Dumnezeu, acela simte şi tot ceea ce este al lui Dumnezeu, căci, fiind în Dumnezeu, în El le vede pe toate – şi sine şi pe ceilalţi. Cel ce are simţurile duhovniceşti deschise ştie să vadă, să tacă şi să simtă duhovniceşte, acela înţelege despre ce se vorbeşte aici. Iar cel ce nu înţelege are simţurile sufleteşti vătămate.
Cel ce nu se dă pe sine ca un miel la tăiere pentru orice, fie şi pentru cea mai mică virtute, cel ce nu varsă sângele său pentru aceea, acela nu o va dobândi niciodată. Aşa Dumnezeu, în iconomia Sa, a rânduit să ne cumpărăm viaţa veşnică prin moartea noastră de bunăvoie.
La întrebarea care i se punea mereu privind sursa bolilor, a dezechilibrelor și a lipsei de entuziasm în societatea noastră contemporană, Starețul Tadei de la Vitovnița, ca un fin psiholog, pe linia tradiției ascetice consacrate, invoca legătura dintre gândurile noastre și modul de viață zilnic. Dacă trupul se hrănește cu hrană materială, și sufletul, la rându-i, se hrănește cu gânduri. Și de aici fraza sa axiomatică, pe care o repeta mereu, cum sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. În consecință, toate aceste probleme sunt generate de căderea cu gândul.
Sfânta Biserică, prin Legea Sa, adică prin pravilele canonice ale Sfinților Părinți, vorbește despre cei ce sunt opriți de la Sfânta Împărtășanie o vreme. Aceasta îi îndepărtează de la Împărtășanie atâta timp cât nu se pocăiesc, pe cei ce au săvârșit ucidere cu vrere. De asemenea, sunt opriți toți cei ce se îndeletnicesc cu vrăjitoria sau care au mers la vrăjitori, câtă vreme nu se pocăiesc. Și cât timp nu se pocăiesc, toate acele femei care au făcut avort, căci acesta este un păcat foarte mare, strigător înaintea lui Dumnezeu, pe acestea Biserica le oprește de la Sfânta Împărtășanie, precum și pe cei ce nu s-au împăcat cu semenii lor, care își urăsc aproapele, care nu pot ierta din inimă.