Trăsătura caracteristică a fiecăruia dintre noi este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem liniștiți și pașnici, vom intra în rândul sfinților și al îngerilor. Asupra lor Domnul a revărsat darul harului Său, și în sufletele lor nu-și află loc însușiri din lumea aceasta.
Copile, viaţa aici pe pământ este o luptă fizică şi mentală neîntreruptă, războiul este mai întâi al gândurilor, iar când numai putem să luptăm cu gândurile atunci ne războim între noi. Noi suntem într-o astfel de stare aici pe pământ şi credem că ne luptăm pentru credinţă. Noi ca indivizi nu putem face nimic pentru credinţă, numai dacă ne unim, aceasta este puterea. Suntem datori să ne luptăm, căci suntem copii părinţilor căzuţi şi duşmanii noştri, puterile cugetătoare, ne abat de la calea cea dreaptă.
Câți oameni se vor mântui?
Părintele Tadei: Păi, Domnul știe! Domnul vrea ca toți să se mântuiască. Toți sunt chemați. Dar sunt mulți chemați, puțini aleși!
Oamenii caută pace, libertate. Ei nu ştiu, săracii, ce este libertatea. Ei cred că libertatea materială este totul. Dar nu, toate acestea ale lor sunt robie! Ne înrobim neîncetat; dacă avem totul şi orice, această bogăţie ne înrobeşte, şi nu avem pace, linişte…Putem merge unde vrem, putem face ce vrem, dar, iarăşi, asta nu e libertate!
Dacă nu mai putem îndura, trebuie de îndată să ne rugăm lui Dumnezeu:
Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Ca Dumnezeu desăvârșit, El cuprinde toate cu dragoste, dragostea Sa nesfârșită. Ca Om desăvârșit, este iubitor cu fiecare suflet ce se apropie de El. Nouă, totuși, această dragoste a lui Dumnezeu ni se pare cumva îndepărtată, ni se pare că Dumnezeu este foarte departe de noi.
Starețul Tadei de la Vitovnița le recomanda creștinilor care îl vizitau să întrețină în sufletele lor o stare permanentă de bucurie. Înainte de a porni mari proiecte de remaniere socio-politică, este bine să începem cu ceea ce ne stă la îndemână: să cultivăm gândurile bune și să ne războim cu cele rele, înmulțind în inimile noastre smerenia și bucuria duhovnicească, dând mulțumire Domnului pentru toate:
Renumitul duhovnic Tadei a fost român timocean, fapt despre care nu se vorbește mai deloc; numele său de familie era Știrbu și a fost sârbizat în Ștrbulovici. S-a ivit pe lume în 1914, în satul românesc Vitovnița, din partea de răsărit a Serbiei, chiar de praznicul Sfântului Apostol Toma.
Trebuie să vă osteniţi să fie pace în casa voastră. Din fiecare dintre noi izvorăşte pacea. Mai întâi trebuie să avem pacea în noi, şi apoi o vom răspândi şi celorlalţi. Vedeţi că sunt foarte puţini aici pe pământ, cei smeriţi şi blânzi, dar sunt fericiţi. Nu se vatămă, chiar dacă-i răneşti. Oricum te-ai purta cu ei, sunt în pace şi liniştiţi, te plâng doar pe tine că te chinui atât.
Dacă ne-am uni, ar pieri vrăjmaşii noştri! Întreaga lume s-ar putea ridica împotriva noastră, şi-ar fugi cu toţii de noi – pentru că asta-i o putere uriaşă. Nu suntem conştienţi că în noi este energie dumnezeiască, viaţă dumnezeiască – omule, nu pricepem! Avem pildă istoria poporului Israelitean. Vechiul Legământ este istoria poporului lui Israel.
Noi, aici pe pământ, împlinim o epitimie. Să nu vă miraţi că neîncetat aveţi câte un necaz. Toţi păcătuim necontenit – alunecăm şi cădem. Cădem, de fapt, în cursele diavolului. Sfinţii întăresc neîncetat un lucru: important este numai ca omul să se ridice din nou şi să o ia de la capăt pe calea către Dumnezeu.
Sfinţii Părinţi spun că trebuie să căutăm ca fiecare lucrare, gând şi muncă a noastră, totul să izvorască din inimă, căci cu inima simţim, iar nu cu mintea. Cu mintea cugetăm, iar când totul izvorăşte din inimă atunci ajungem la concentrarea tuturor puterilor minţii în inimă.
De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toţi dorim să fim iubiţi şi plăcuţi de toţi şi de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinţi, căci şi ei sunt mărginiţi de timp şi de spaţiu, iar sufletul caută la cele veşnice. Inima noastră s-a învăţat să fie iubită şi plăcută de la inima cea dumnezeiască şi veşnică, căci şi noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemaţi să fim fiii luminii şi fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască.
Cine simte pe Unul Dumnezeu, acela simte şi tot ceea ce este al lui Dumnezeu, căci, fiind în Dumnezeu, în El le vede pe toate – şi sine şi pe ceilalţi. Cel ce are simţurile duhovniceşti deschise ştie să vadă, să tacă şi să simtă duhovniceşte, acela înţelege despre ce se vorbeşte aici. Iar cel ce nu înţelege are simţurile sufleteşti vătămate.
Omul trebuie să primească educaţie, să cunoască ce poate, dar şcoala ne dă numai instruirea minţii, nu şi duhovnicie. Şcoala educă abstract, raţional, dar nu are duhovnicie. Iar copiii au nevoie de o pildă de viaţă, căci prin aceasta li se poate spune mai mult decât prin cuvinte. Putem auzi multe lucruri pline de învăţături despre viaţă şi duhovnicie, dar se pune întrebarea dacă vom putea înfăptui toate acestea în viaţă.
Când mă adresez Domnului, am un simţământ nedesluşit. Ca şi cum Dumnezeu este o persoană. Am sentimentul că e chiar ca o fiinţă, dar fără vreo însuşire precisă, fără ceea ce ştim despre Dumnezeu. Dar mă tem ca nu cumva prin asta diavolul să mă înşele, să nu născocesc înlăuntrul meu ceva ce nu este, de fapt, Dumnezeu?
Părintele Tadei: Când te rogi, trebuie să fii cu mare luare-aminte la cuvintele pe care le rosteşti. Atenţia să-ţi fie acolo! Mintea este în stare să plăsmuiască orice. În gânduri putem să ne facem orice chip! Şi atunci, parcă ni se arată ceva, sântem cu totul încredinţaţi de ceea ce ni se arată.