
Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru




Nu lua aminte ce îţi zice careva, dacă te jigneşte. Tu osteneşte-te, roagă-te lui Dumnezeu să-i iubeşti pe toţi. Roagă-te Domnului să le dea tuturor Înger bun, ca tu să ai pace înlăuntrul tău. Şi, dacă te împaci cu toţi, dacă doreşti binele tuturor, nu va mai fi nimeni care să te muncească. Singuri ne muncim pe noi înşine cu gândurile.

Pace si bucurie tuturor de la Domnul, căci pacea şi bucuria sunt cele mai de seamă bogăţii ale lumii acesteia şi ale lumii celeilalte, după care tânjim cu toţii. Putem să avem tot ce ne dorim aici pe pământ, şi să nu avem pace şi bucurie. Iar pacea vine din Izvorul păcii, de la Domnul. Când Domnul le-a vorbit ucenicilor Săi, când aceştia au închis uşile de teama Iudeilor, întâiul lucru pe care l-a spus a fost: „Pace vouă!” /Lc .24:36, In. 20:19/

Inima este rece când este împrăștiată – și sufletul nu este atunci acasă, ci pribegește. Când este acasă, sufletul încălzește și inima. De îndată ce a ieșit afară, este lovit. Este bătut când este în afara casei – gândurile îl bat. Un gând este primit, un al doilea este alungat, al treilea…

Sfinții Părinții spun: „Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege”. Este cu neputință să dobândim pacea dacă suntem plini de pizmă și răutate. Dacă nu te vei slobozi de aceste însușiri diavolești, atunci cum vei intra în veșnicie? Numai Domnul ne poate schimba. Duhul se contopește cu gândurile. După cum ne este trăsătura caracteristică aici, așa vom trece și în veșnicie.

Domnul îngăduie multe dezamăgiri, necazuri şi suferinţe aici, pe pământ, ca să ne ridicăm mâinile din lume (când aceasta ne răneşte atât de mult) şi să înţelegem că Domnul Singur este izvorul întregii mângâieri, al păcii şi liniştii. Noi, de obicei, ne mâniem când suntem ocărâți și batjocoriţi – până ce harul lui Dumnezeu nu se pogoară peste noi. Iar când primim harul, nu ne mai vătămăm (când suntem ocărâţi), ci rămânem totdeauna liniştiţi, plini de bucurie, tăcuți, ca și cum nu am mai fi cei dinainte.


Rugăciunea stăruitoare înseamnă rugăciune din inimă. Din inimă ne rugăm Domnului. El nu cere de la noi cuvinte filozofice. Lui trebuie să ne rugăm din inimă, ca părinților:

Părinţii noştri vor să fie copiii lor totdeauna mulţumiţi, bucuroşi, recunoscători şi mulţumitori pentru toată osteneala şi jertfa lor. Şi când văd că pruncii lor sunt trişti, nemulţumitori şi supăraţi, atunci le este greu.
Asemenea şi Tatăl nostru cel ceresc: ne-a dat totul, iar noi suntem veşnic mâhniţi de ceva.

Sfinții Părinții spun: „Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege”. Este cu neputință să dobândim pacea dacă suntem plini de pizmă și răutate. Dacă nu te vei slobozi de aceste însușiri diavolești, atunci cum vei intra în veșnicie?

Pe pământ ne este dat ca prin pace și liniște să biruim tot răul. Putem fi pașnici și liniștiți într-un mediu pașnic și liniștit, dar această pace nu este atât de trainică și statornică precum aceea care se dobândește într-un mediu plin de tulburare.

Dumnezeu vrea să avem o însușire dumnezeiască, smerenia. Oriunde domnește smerenia, fie în familie, fie în societate, ea răspândește pace și bucurie.

Nu vom putea învăţa să fim smeriţi, până ce nu vom îndura multe dureri în inimă. Şi, până ce nu învăţăm să fim smeriţi, vom îndura multe dureri în inimă.

Preasfânta Maică se roagă neîncetat pentru noi şi este neîncetat lângă noi. Ori de câte ori o căutăm din inimă pe Preasfânta Maică, ea este nelipsită. Ea singură, după Domnul, este apărătoarea neamului nostru.

Din gânduri izvorăsc toate, şi bine şi rău. La fel se împlinesc şi gândurile noastre. Şi astăzi vedem, cum tot ceea ce este creat aici pe pământ şi în cosmos, este gândul lui Dumnezeu înfăptuit în timp şi în spaţiu. Şi noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. Mare dar a primit neamul omenesc, iar noi nu înţelegem aceasta. În noi este energie dumnezeiască, viaţă dumnezeiască şi noi nu înţelegem asta. Şi nu înţelegem că prin gândurile noastre îi influenţăm pe ceilalţi. Poate fi un bine mare sau un rău mare: totul depinde de gândurile şi de dorinţele noastre.

Ori de câte ori o căutăm din inimă pe Preasfânta Maică, ea este nelipsită. Ea singură, după Domnul, este apărătoarea neamului nostru. O, câte biserici sunt închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe faţa pământului! Ce mulţime de izvoare tămăduitoare, la care oamenii dobândesc multă vindecare – acolo unde s-a arătat Maica Domnului şi a binecuvântat acele izvoare spre vindecarea bolnavilor şi a celor sănătoşi!

Odată m-am gândit și eu că Sfinții Părinți, când au primit în dar harul, l-au păstrat întreaga viață. Însă aici se spune să nu nădăjduim la aceasta. Domnul dă fiecărui credincios râvnitor harul în dar, însă cere sufletului să lepede conștient, în mod absolut, răul și să se întoarcă cu totul spre bine – înspre Domnul. Să lepede răul în chip conștient!