Renumitul duhovnic Tadei a fost român timocean, fapt despre care nu se vorbește mai deloc; numele său de familie era Știrbu și a fost sârbizat în Ștrbulovici. S-a ivit pe lume în 1914, în satul românesc Vitovnița, din partea de răsărit a Serbiei, chiar de praznicul Sfântului Apostol Toma.
Părinții săi, țărani simpli, dar plini de dragoste pentru Dumnezeu, i-au dat numele de Toma. S-a născut prematur, la șase luni. Mama sa murind foarte devreme, Toma a fost crescut de mame vitrege care îl snopeau adesea în bătaie. De frica bătăilor, înhăța un coltuc de pâine și fugea de acasă.
După absolvirea Școlii de Comerț și Meserii din Petrovaț, îmbolnăvindu-se, se decide să îmbrace chipul îngeresc monahal. Această alegere s-a petrecut în condiții dramatice: pe la 15–16 ani, în urma unei răceli puternice, este internat într-un spital cu diagnosticul de pneumonie și aprindere a pleurei. Aflând că, pentru a se însănătoși, ar trebui să suporte o formă de terapie bazată pe pneumotorax („pomparea oxigenului amestecat cu diferite medicamente în ambii plămâni”), Toma refuză, în ciuda faptului că medicii îl avertizaseră că, în aceste condiții, nu va supraviețui mai mult de cinci ani. Alege să își pună toată nădejdea doar în Dumnezeu și să I se afierosească Lui, până la sfârșitul zilelor sale.
Mai târziu, va povesti despre acest moment de cumpănă:
„Așadar, am gândit, nu sunteți siguri de însănătoșirea mea prin această terapie. M-am împăcat cu situația mea și atunci am hotărât ca în acești cinci ani să Îi slujesc lui Dumnezeu. Vremea a trecut repede… În 1937 mi-am așteptat sfârșitul. Dar iată, Dumnezeu m-a lăsat în viață… Cugetam așa: Mai am doar cinci ani de viață, haide să nu îi cheltuiesc fără folos, haide să-mi găsesc drumul meu spre Dumnezeu. Dacă am văzut că nici părinții, nici rudele, nici prietenii, nici restul lumii nu-mi ofereau nimic altceva decât răni, durere și ocări, m-am hotărât să nu mai trăiesc pentru lumea aceasta, ci acele puține zile care mi-au mai rămas până la moarte să I le închin Domnului. Am văzut că nu am pe lume pe nimeni cu adevărat al meu, fără numai pe Dumnezeu.”
Starețul Tadei de la Vitovnița le recomanda creștinilor care îl vizitau să întrețină în sufletele lor o stare permanentă de bucurie. Înainte de a porni mari proiecte de remaniere socio-politică, este bine să începem cu ceea ce ne stă la îndemână: să cultivăm gândurile bune și să ne războim cu cele rele, înmulțind în inimile noastre smerenia și bucuria duhovnicească, dând mulțumire Domnului pentru toate:
„Omul trebuie să se ostenească a fi întotdeauna, cu orice preț, într-o stare sufletească bună, să fie neîncetat cu duhul plin de bucurie, pentru că duhurile din văzduhuri vor să fim necontenit triști.”
Câtă asemănare între aceste cuvinte și povața părintelui Arsenie Papacioc:
„Să fiți veseli. Dragă, eu știi ce vă spun? Cu toată siguranța: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive.”
Starețul Tadei, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Ed. Predania