Dragostea, bucuria, pacea – toate acestea sunt daruri dumnezeiești, însușiri dumnezeiești. Ele pot săvârși și separat minuni. Dragostea unește toate laolaltă, pacea izvorăște din om și răspândește liniște, bucuria ridică povara de la sufletul omului. Când vine un suflet bucuros la unul întristat și îi aduce gânduri blânde și pașnice, parcă dintr-odată cel din urmă se înseninează. Așadar, dragostea, pacea și bucuria fac minuni și luate în parte, dar împreună pot porunci tuturor făpturilor.
Când mă adresez Domnului, am un simţământ nedesluşit. Ca şi cum Dumnezeu este o persoană. Am sentimentul că e chiar ca o fiinţă, dar fără vreo însuşire precisă, fără ceea ce ştim despre Dumnezeu. Dar mă tem ca nu cumva prin asta diavolul să mă înşele, să nu născocesc înlăuntrul meu ceva ce nu este, de fapt, Dumnezeu?
Cine simte pe Unul Dumnezeu, acela simte şi tot ceea ce este al lui Dumnezeu, căci, fiind în Dumnezeu, în El le vede pe toate – şi sine şi pe ceilalţi. Cel ce are simţurile duhovniceşti deschise ştie să vadă, să tacă şi să simtă duhovniceşte, acela înţelege despre ce se vorbeşte aici. Iar cel ce nu înţelege are simţurile sufleteşti vătămate.
Cel ce nu se dă pe sine ca un miel la tăiere pentru orice, fie şi pentru cea mai mică virtute, cel ce nu varsă sângele său pentru aceea, acela nu o va dobândi niciodată. Aşa Dumnezeu, în iconomia Sa, a rânduit să ne cumpărăm viaţa veşnică prin moartea noastră de bunăvoie.
La întrebarea care i se punea mereu privind sursa bolilor, a dezechilibrelor și a lipsei de entuziasm în societatea noastră contemporană, Starețul Tadei de la Vitovnița, ca un fin psiholog, pe linia tradiției ascetice consacrate, invoca legătura dintre gândurile noastre și modul de viață zilnic. Dacă trupul se hrănește cu hrană materială, și sufletul, la rându-i, se hrănește cu gânduri. Și de aici fraza sa axiomatică, pe care o repeta mereu, cum sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. În consecință, toate aceste probleme sunt generate de căderea cu gândul.
Sfânta Biserică, prin Legea Sa, adică prin pravilele canonice ale Sfinților Părinți, vorbește despre cei ce sunt opriți de la Sfânta Împărtășanie o vreme. Aceasta îi îndepărtează de la Împărtășanie atâta timp cât nu se pocăiesc, pe cei ce au săvârșit ucidere cu vrere. De asemenea, sunt opriți toți cei ce se îndeletnicesc cu vrăjitoria sau care au mers la vrăjitori, câtă vreme nu se pocăiesc. Și cât timp nu se pocăiesc, toate acele femei care au făcut avort, căci acesta este un păcat foarte mare, strigător înaintea lui Dumnezeu, pe acestea Biserica le oprește de la Sfânta Împărtășanie, precum și pe cei ce nu s-au împăcat cu semenii lor, care își urăsc aproapele, care nu pot ierta din inimă.
Rugăciunea stăruitoare înseamnă rugăciune din inimă. Din inimă ne rugăm Domnului. El nu cere de la noi cuvinte filozofice. Lui trebuie să ne rugăm din inimă, ca părinţilor: ”Ajută tuturor sufletelor şi nu mă uita şi pe mine Doamne. Fă ca toţi să aibă pace, să Te iubească, aşa cum Te iubesc îngerii. Şi ne dă şi nouă putere să Te iubim, aşa cum Te iubesc Prea Sfânta Maică, îngerii şi sfinţii Tăi. Dă-mi şi mie această putere, să te iubesc cu tărie!”
Noi nu suntem conştienţi de viaţa noastră. Orice lucrare aici pe pământ, este şi lucrare şi în universul lui Dumnezeu. Iar noi întotdeauna lucrăm într-un chip rezervat, adică nesincer, dar nu numai lui Dumnezeu,ci nimănui nu-i place asta. Ştim că universul este a lui Dumnezeu, (că pământul) este planeta lui Dumnezeu, toate sunt ale lui, indiferent cine ne-a dat să facem lucrarea.
Gândurile tale sunt împovărate pentru că ai primit gândurile semenilor tăi. Roagă-te,dar, lui Dumnezeu să te despovăreze: „Doamne, ia de la mine povara asta!” Acestea sunt gândurile lor, este urzeala lor – iar tu, omule, ai avut cu totul alt gând. Ei, însă, au avut un altul, astfel încât s-au năpustit asupra ta (cu gândurile), și te-au prins de îndată în planul lor de atac – și suferi, vezi. Dar dacă ai rupe legătura cu această năvală a lor, ai avea pace. Atunci ar putea vorbi și s-ar putea năpusti asupra ta – și tu vei rămâne liniștit. După aceea, se vor dezumfla ca o bășică. La început, se vor umfla precum un mare balon, iar apoi, când nici un gând (rău) nu va veni de la tine, când vei răspândi numai gânduri liniștite, pline de dragoste – atâta timp cât împărtășești numai bine, se vor dezumfla și nu vor mai avea putere, și nu te vor mai lovi, nu vor mai fi primejdie pentru tine.
Din gânduri izvorăsc toate, şi bine şi rău. La fel se împlinesc şi gândurile noastre. Şi astăzi vedem, cum tot ceea ce este creat aici pe pământ şi în cosmos, este gândul lui Dumnezeu înfăptuit în timp şi în spaţiu. Şi noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu.
Mare dar a primit neamul omenesc, iar noi nu înţelegem aceasta. În noi este energie dumnezeiască, viaţă dumnezeiască şi noi nu înţelegem asta. Şi nu înţelegem că prin gândurile noastre îi influenţăm pe ceilalţi. Poate fi un bine mare sau un rău mare: totul depinde de gândurile şi de dorinţele noastre.
Omul care poartă în sine împărăţia lui Dumnezeu răspândeşte în jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeieşti. Împărăţia lui Dumnezeu făureşte (lucrează) în noi atmosfera împărăţiei cerurilor, împotriva atmosferei diavoleşti a cugetului, pe care o răspândeşte în jur omul care poartă în inima sa iadul.
Rolul creştinilor în lume este să curăţească atmosfera pământului şi să lăţească (lărgească) Împărăţia lui Dumnezeu.
De îndată ce încălcăm ceva, cugetul nu ne dă pace. Când se întâmplă aşa, trebuie să ne rugăm Domnului să ne înveţe cum să ne lipim cu toată inima şi fiinţa noastră de El. Uităm că vieţuim aici vremelnic, că trebuie să fim în neîntreruptă rugăciune, iar rugăciunea este respiraţia sufletului. Rugăciunea este adăpare cu energie de la izvorul vieţii, din Domnul, iar Domnul este şi mamă, şi tată. Domnul pe toate le ocroteşte şi le păzeşte!
Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 142
– Care este cel mai de seama lucru în viața duhovnicească?
– Cel mai însemnat lucru este, cred, paza păcii inimii. Să nu vă tulburati sub nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniștea, tăcerea, liniștirea. Vălmășagul gândurilor este starea duhurilor căzute (dracii, duhurile care au căzut de la Dumnezeu). Mintea noastră, dar, se cere să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălășlui Dumnezeu Cel Unul.
Sfânta Biserică, prin Legea Sa, adică prin pravilele canonice ale Sfinților Părinți, vorbește despre cei ce sunt opriți de la Sfânta Împărtășanie o vreme.
Aceasta îi îndepărtează de la Împărtășanie atâta timp cât nu se pocăiesc, pe cei ce au săvârșit ucidere cu vrere. De asemenea, sunt opriți toți cei ce se îndeletnicesc cu vrăjitoria sau care au mers la vrăjitori, câtă vreme nu se pocăiesc.
Când Împărăția lui Dumnezeu s-a sălășluit în inima omului, Dumnezeu sfâșie neștiința minții ca pe un văl. Omul va înțelege atunci, nu doar tainele Zidirii, ci și taina propriei sale persoane.
Și în cele din urmă, într-o clipită sfântă, Dumnezeu, după nespusa Sa milă, se va descoperi pe Sine, iar omul Îl va privi pe Împăratul Slavei așa cum privește soarele în apa limpede.
Numai împreună cu Dumnezeu putem ierta, căci suntem fiinţe mărginite. Iar dragostea este fără de margine şi numai Dumnezeu Cel Nemărginit o poate împlini.
Toţi căutăm dragostea nesfârşită, dar şi îngerii şi noi suntem fiinţe limitate, ne mişcăm în spaţiu şi timp; le putem face numai pe cele ce au sfârşit, nu şi pe cele fără de sfârşit.
Ştiţi, trebuie să ne pocăim! Aceasta nu înseamnă numai să mergem la preot şi să ne spovedim, ci este nevoie să ne şi eliberăm de complexele de gândire.
De-a lungul vieţii noastre, noi cădem peste măsură de mult şi trebuie să spunem cuiva absolut totul, preotului, martor al pocăinţei noastre, înaintea lui Dumnezeu.