În ce anume constă deosebirea între lucrările Duhului Sfânt – Care prin mijlocirea Sfintelor Taine Se sălășluiește în inimile celor ce cred în Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos – și lucrările întunericului păcatului, care lucrează hoțește prin îmboldirea și ațâțarea satanicească?
Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Cuviosul Serafim de Sarov se regăsește între cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi sfinţi în Rusia pravoslavnică, iar mai apoi în Ortodoxia de pretutindeni. Şi aceasta pentru minunile săvârşite de el încă din viaţa pământească. Vindecările de boli sufletești și trupești, potolirea epidemiilor, descoperirile dumnezeiești de care s-a învrednicit, poveţele date celor care-l vizitau, darul înainte-vederii, toate l-au făcut de neuitat pe sfântul din Sarov în sufletele evlavioase.
Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte…
„Ce înseamnă să agonisești bani înțelegeți? La fel și cu agonisirea Sfântului Duh.”
Trebuie să vedem viaţa noastră ca pe o lumânare aprinsă. Ceara este credinţa noastră, fitilul nădejdea, iar flacara este dragostea care le uneşte pe toate.
Cuviosul Serafim de Sarov (1759-1833), acest mare sfânt al Ortodoxiei, era întărit în lupte de pronia dumnezeiască, cu care îi alinau sufletul. Diacon fiind, vedea câteodată la slujbe cum sfinţii îngeri slujeau împreună cu monahii.
Trebuie să ne străduim din toate puterile să ne păstrăm pacea sufletească şi să nu ne tulburăm când alţii ne ocărăsc. Pentru aceasta se cuvine să ne abţinem de la orice mânie şi să ne păzim mintea şi inima de orice mişcare nechibzuită.
Sfântul Varsanufie învață: „Atâta vreme cât corabia se află pe mare, îndură mânia și furia vânturilor. Însă când ajunge la limanul liniștit și calm, nu se mai teme de primejdii și de vânturi, ci se liniștește. Așa și tu, monahule: atâta timp cât rămâi în lume, să aștepți necazuri și greutăți și revolte ale vânturilor minții. Însă când vei urma viața liniștii absolute, nu mai are de ce să-ți fie teamă de aceste războiri”.
Atenție la duhul întristării, căci aceasta dă naștere la toate relele: „În mod aparte, pentru a păstra pacea sufleteasca trebuie evitată acedia și să te străduiești a avea un duh vesel și nu trist. Trebuie să încerci să ieși din această stare cât mai iute cu putință. Atenție la duhul întristării, căci aceasta dă naștere la toate relele.
Să te străduiești cu orice chip să păstrezi pacea sufletească și să nu te tulburi de insultele celorlalți. Vei reuși asta dacă te înfrânezi prin orice mijloc de la mânie și-ți păstrezi mintea și inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase.
Să primim insultele celorlalți fără să ne tulburăm, ca și când nu ne-ar fi adresate nouă.
Tristețea duce la o stare atât de nesuferită și chinuitoare, încât omul preferă să leșine sau să moară. Păzește-te de duhul tristeții, căci de la el încep toate relele.
Sufletul se hrăneşte cu cuvântul lui Dumnezeu, îndeosebi cu studiul Noului Testament şi al Psaltirii. Evanghelia şi Epistolele Apostolilor trebuie să le citim în picioare, în faţa sfintelor icoane, pe când Psalmii se pot citi şi stând jos. Din studiul Sfintei Scripturi, mintea se luminează şi se bucură.
Trebuie să ne îndeletnicim mintea să se hrănească cu legea Domnului, încât prin călăuzirea ei să ne conducem în viaţă.
Aşa precum Biserica se roagă: „Sfârşit creştinesc vieţii noastre, în pace şi întru pocăinţă, Domnului să ne rugăm”, tot astfel, un creştin ortodox trebuie să-şi amintească mereu de acest lucru şi să se roage pentru împlinirea lui. Sfânta Ortodoxie, totuşi, cu toată încrederea ei în mila Mântuitorului, încearcă mai presus de orice să-şi pregătească şi să-şi înveţe copiii să se pocăiască.
Iată de ce starea normală, obişnuită, atât a asceţilor, cât şi a mirenilor care caută să se mântuiască este duhul unei inimi înfrânte şi smerite, şi uneori lacrimile, iar rugăciunile lor cele mai bune sunt: „Doamne miluieşte-mă” şi rugăciunea lui Iisus.
Troparul, glasul al 4-lea
Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.
Când un părinte iubitor îl vede pe fiul său în necuminţenie, îl pedepseşte. Iarăşi, când vede că s-a împuţinat la suflet şi că săvârşeşte cu trudă pedeapsa, atunci îl mângâie. Aşa se poartă cu noi şi Bunul Dumnezeu, Părintele nostru. Foloseşte totul pentru mântuirea noastră, atât mângâierea, cât şi pedeapsa, în marea Lui iubire de oameni.
În ce anume constă deosebirea între lucrările Duhului Sfânt – Care prin mijlocirea Sfintelor Taine Se sălăşluieşte în inimile celor ce cred în Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – şi lucrările întunericului păcatului, care lucrează hoţeşte prin îmboldirea şi aţâţarea satanicească?