Bea apă, din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată .
Așterne-ți acolo,unde își face culcuș pisica.
Mănâncă fructul, care a fost atins de un vierme.
Culege cu îndrăzneală ciuperca, pe care stau gâzele.
Nu trebuie să-ţi deschizi inima ta niciodată fără trebuinţă.
Dintr-o mie, nu ştii de se va putea găsi măcar unul, care ar fi în stare să păstreze taina ta. Şi când noi înşine nu o vom putea păstra în sufletul nostru, cum putem nădăjdui că ea ar putea fi păstrată de alţii?
Cu omul simplu trebuie să vorbeşti despre lucrurile omeneşti, iar cu omul bogat în înţelepciune duhovnicească trebuie să grăieşti despre cele cereşti.
Postul stă nu numai în a mânca rar, ci în a mânca puţin; şi nu numai în a mânca o dată, ci în a nu mânca mult. Nechibzuit este postitorul care aşteaptă până la ceasul mesei ca atunci să se dedea mâncatului cu nesaţ atât cu trupul, cât şi cu mintea.
Un băiat de 14 ani, Dimitri Sabanieiev, se îmbolnăvi la Sankt Petesburg, în anul 1864. Mama sa era foarte întristată atât din pricina bolii fiului ei, cât și din pricina faptului că el trebuia să dea examen tocmai pe atunci pentru a intra la Institutul de Studii Superioare. Boala sa amenința intrarea la institut.
Cu harisma sa înainte-văzătoare, Sfântul Serafim ajuta mult pentru a se întemeia căsnicii şi familii fericite. Odată l-a vizitat un funcţionar. Era trecător prin Sarov şi voia să ia binecuvântarea lui pentru a se căsători. Sfântul i-a spus că soţia lui se află la Sarov, în camera de oaspeţi. Peste puţin timp, la stareţ a venit o fată. Voia să se căsătorească şi îi vorbea despre peţitorii care au curtat-o.
– Nu! a zis acela. Mirele tău este aici, la Sarov.
Atotmilostivă, Împărăteasa mea, Preasfantă Doamnă, Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica lui Dumnezeu, singura şi neândoielnica mea nădejde. Nu te scârbi de mine. Nu mă depărta, nu mă părăsi. Apără-mă, mijloceşte, auzi-mă, vezi-mă… Stăpână ajută-mă, iartă-mă, iartă-mă… Preacurată!
„Fii smerit, fă ascultare, supune-te şi te vei mântui”, spune Preacuviosul Varsanufie. Şi nu cârti niciodată: „Ce este aceasta şi la ce foloseşte?” etc.
Dar fii smerit şi supus, mai ales faţă de avva al tău, care se roagă lui Dumnezeu pentru tine şi căruia îi este încredinţată mântuirea sufletului tău. Cine doreşte să fie ucenicul lui Hristos, acela nu are nici o putere asupra sa şi nu poate să facă nimic de la sine”, spune acelaşi povăţuitor. Fiindcă cine face ceva după cugetul său nu este bineplăcut lui Dumnezeu, chiar dacă pare a fi bine. Dacă cineva cunoaşte cele necesare pentru sufletul său mai bine decât avva, atunci de ce se mai numeşte ucenicul aceluia?
Părintele Serafim povăţuia pe toţi pravoslavnicii creştini, dar mai ales pe cei ce trăiau în viaţa călugărească, să se roage neîncetat. Următoarea rânduială, extrasă de el din predaniile Sfinţilor Părinţi, priveşte şi pe călugări, dar mai ales pe mireni, călugării presupunându-se că o depăşesc pe aceasta…
„Sculându-se din somn, orice creştin să se îngrădească de îndată cu semnul Sfintei Cruci şi stând în genunchi în faţa icoanelor, să zică această mântuitoare rugăciune, pe care însuşi Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dat-o Sfinţilor Săi ucenici:
Trebuie să ne înzestrăm sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu, căci cuvântul lui Dumnezeu,după cum spune Sfântul Grigorie Teologul, este pâinea îngerilor cu care se hrănesc sufletele flămânde de Dumnezeu.
Așadar, adevărata țintă a vieții noastre creștine este dobândirea Sfântului Duh, în timp ce rugăciunea, privegherea, postul, milostenia și alte fapte virtuoase făcute în numele lui Hristos nu sunt decât mijloace.
– Cum să-l dobândești?
– Dobândirea este același lucru cu câștigarea. Știi ce înseamnă a câștiga bani? Cam același lucru este și cu Sfântul Duh.
Cei care din fire sunt foarte vorbăreţi tulbură de multe ori liniştea interioară şi surpă capacitatea de concentrare a celor din jur. Dar mai grav este faptul că, prin multa vorbire fără rost, se poate stinge acea flacără ce a fost aprinsă în inimile oamenilor de către Domnul Hristos când a venit pe pământ.
Nimic nu poate stinge focul aprins de Duhul Sfânt ce i-a luminat sufletul în inima călugărului, decât vorbăria multă şi vorbirea fără rost.
„A te pocăi de păcatele tale înseamnă a nu le mai repeta.“„Deznădejdea“, după Sfântul Ioan Scărarul, „se naşte fie din conştientizarea mulţimii păcatelor noastre, deznădejde a conştiinţei şi o insuportabilă tristeţe, sau din mândrie şi trufie, atunci când cineva crede că nu merita să fi făcut păcatul în care a căzut” (adică, e surprins de păcatul sau, căci el se crede că nu este atât de rău la urma urmelor)
Din păcate, vechile împreună-vorbiri părinteşti de Dumnezeu insuflate au ajuns rare; citirea Vieţilor Sfinţilor Părinţi a fost părăsită aproape cu totul, ba chiar şi cu însăşi Sfânta Evanghelie ne îndeletnicim prea puţin, din pricina răcelii noastre faţă de lucrarea mântuirii, şi pentru aceasta vom da răspuns la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos.
Deşi maica noastră, Biserica, ne propovăduieşte zi de zi câte o pericopă, ba chiar şi două, din Sfânta Evanghelie, cât de ades nu reuşim să ascultăm acest dulce glas evanghelicesc!
Dobândește pacea, și mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minții, el poate de la sine să le ofere celorlalți lumina necesară luminării rațiunii.
Această pace, ca pe o comoară neprețuită, Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat-o drept moștenire ucenicilor Săi înainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : „și pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte, să vă păzească inimile și cugetele voastre întru Hristos Iisus” (Filip. 4,7)
„Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte…
Stareţul nu permitea copiilor să vorbească împotriva părinţilor, chiar şi a celor care aveau neajunsuri evidente.
Un om a venit la stareţ cu mama sa, care era robită de patima beţiei. Cînd fiul doar a încercat să vorbească despre asta, părintele Serafim i-a astupat gura cu mîna şi nu l-a lăsat să spună nici un cuvînt.
În pilda fecioarelor înţelepte şi a celor nebune, când cele nebune au rămas fără de untdelemn, cele înţelepte le-au spus: “Mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi.” (Matei 25:9).
Dar după ce au cumpărat, uşa cămării mireselor era deja închisă, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun că lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se tâlcuieşte ca fiind lipsa de fapte bune în vremea vieţii lor.