Cuviosul Serafim de Sarov (1759-1833), acest mare sfânt al Ortodoxiei, era întărit în lupte de pronia dumnezeiască, cu care îi alinau sufletul. Diacon fiind, vedea câteodată la slujbe cum sfinţii îngeri slujeau împreună cu monahii.
„Cândva – povesteşte chiar el – slujeam în Joia Mare. Am spus cu umilinţă, de lângă Sfântul Jertfelnic «Doamne, mântuieşte pe cei umili şi acoperă-ne pe noi». După care am ieşit în faţa uşilor împărăteşti şi am spus sfârşitul rugăciunii întreite «şi în vecii vecilor».
În acel moment a strălucit în faţa mea o lumină. Mă uit într-acolo şi văd pe Domnul nostru Iisus Hristos cum strălucea mai mult decât soarele în lumina orbitoare. Îl înconjurau toate puterile cereşti ale îngerilor, arhanghelilor, heruvimilor şi serafimilor.
Intrase prin poarta de vest şi plutind prin aer, a stat în faţa amvonului. Ridicându-şi mâna Sa, a binecuvântat pe slujitori şi pe creştini şi apoi a intrat în locul de lângă uşile împărăteşti unde se găseşte icoana Lui. Inima mea s-a umplut de lumină şi de bucurie pentru El”.
Demn de consemnat este că vedenia a avut loc în timpul intrării preoţilor în Sfântul Altar, care simbolizează intrarea lor în cer.
Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 68