Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte; cu Învierea Lui El i-a condamnat la nemurire. Pentru lovirea pe care a primit-o, Dumnezeu s-a întors îmbrăţişând; pentru insulte, binecuvântând; pentru moarte, cu nemurire. Niciodată omul nu a arătat atâta ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit; şi niciodată Dumnezeu nu a arătat dragostea lui faţă de oameni ca atunci când a înviat.
Câtă vreme păcătuieşte în trup, sufletul este adormit, aşa că nu se cunoaşte nici pe sine, nici pe Ziditorul său. Este îmbătat de păcat ca de o băutură tare şi îmbătat zace în trup ca într-un pat pentru bolnavi. Adormit şi îmbătat, sufletul nu cunoaşte altă plăcere decât cea care vine prin trup. Ce îi place trupului îi place şi lui, iar ce nu îi place trupului nici lui nu îi place.
Înfrânarea nu este grea, e de-ajuns să o dorești și să te ții departe de cauzele păcatului. Ia spune-mi, există un lucru mai ușor decât mersul? Și totuși, și acesta devine greu, obositor și dureros pentru unii oameni grași, neantrenați și comozi.
Oricât de multe făgăduinţe îi sunt făcute rugăciunii creştine: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide (Matei 7, 7), totuşi nu trebuie niciodată să gândim că, dacă cerem ceva de la Domnul, neapărat trebuie să şi dobândim.
Toţi cei ce au nădejde tare în Dumnezeu se înalţă către El şi se luminează cu strălucirea luminii Sale celei veşnice.
Se cuvine să fim după buna cuviinţă şi trebuinţă – uneori copii, iar alteori bărbaţi înţelepţi, şi aceasta din urmă mai ales atunci când se ridică asupra noastră patimile sau duhurile cele viclene. Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor şi a stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, celor de sub cer (Efeseni 6, 12).
