Sfinții părinți ne învață

Dumnezeu nu vrea ca cel ce I s-a afierosit cu toată inima să rămână fără grijă

De multe ori Dumnezeu îngăduie ca asceţii virtuoşi să fie încercaţi cu lipsirea de bunurile materiale şi să se ridice ispite asupra lor, să sufere boli trupeşti, precum Iov, să fie aruncaţi în sărăcie şi în primejdia de a fi ucişi de oamenii cei răi. Numai sufletele lor nu sunt vătămate. Căci nu este cu putinţă ca atunci când păşim pe calea lui Dumnezeu să nu întâlnim lucruri şi situaţii neplăcute, iar trupul să nu fie chinuit cu boli şi osteneli, desigur, atunci când iubim viaţa trăită în virtute. Omul care îşi petrece viaţa sa potrivit voii sale păcătoase, care este biruit de invidie sau de altă patimă de suflet-ucigătoare, va fi osândit de Dumnezeu.

Continuare …

Dacă mintea e simplă în suflet e lumină

„De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.”
Ochi” este numită aici mintea, iar „trup” – întreaga alcătuire a sufletului. Astfel, dacă mintea e simplă, în suflet e lumină; dacă mintea este vicleană, în suflet va fi întuneric. Dar ce este mintea simplă și ce este mintea vicleană?

Continuare …

„Voim să facem poruncile și nu putem, de păcat cu stăpânire ținuți fiind”

Unii însă se împiedică întru cuvintele lor și grăiesc: „Voim să facem poruncile și nu putem, de păcat cu stăpânire ținuți fiind”. Pentru aceasta se cuvine mai întâi să ne nevoim a șterge păcatul, ca așa să putem săvârși poruncile slobozeniei. Însă aceia nu înțeleg nici cele ce le grăiesc, nici cum pot fi adeverite; pentru că, dacă întru totul nu ai slobozenie, și de aici nu poți săvârși poruncile, apoi prin care lucruri și nevoințe zici că vrei să ștergi păcatul?

Continuare …

Să nu amânăm pocăinţa, ci „să ne răstignim împreună cu Hristos”

Mulţi păcătuiesc şi nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înţelept. Dar cine este în stare de o nevoinţă asemenea lui?
Domnul l-a pomenit pe tâlhar în ultima clipă, pentru ca nimeni să nu deznădăjduiască. Dar numai pe unul singur, ca nimeni să nu nădăjduiască prea mult în milostivirea Sa.” (Fericitul Augustin)

Continuare …

Oamenii pot coexista înțelegându-se fără cel mai mare bine – însă fără cel mai mic nu pot exista

Multă lume crede că a trăi după credinţă şi a împlini voia lui Dumnezeu este foarte greu. De fapt, este foarte uşor. E suficient să dai atenţie la detalii şi să încerci să eviţi răul în cele mai mici lucruri, cele mai triviale. Este mijlocul cel mai simplu şi cel mai sigur pentru a intra în lumea duhului şi a te apropia de Dumnezeu. Omul crede adesea că Ziditorul cere de la el lucruri mari, că Evanghelia insistă asupra jertfei totale de sine, renunţarea la personalitate – ca o condiţie a credinţei.

Continuare …

Tot cel ce cere va lua, şi cel ce caută află, şi celuia ce bate i se va deschide

Ce trebuinţă ai, omule, să cauţi cărţi multe, care să te povăţuiască pe tine spre folos şi să întrebi pe toţi dascălii, zicând: „Spuneţi-mi, cum mă voi mântui?”. Iată, toate cărţile cele învăţătoare în două cuvinte încap, adică: întru frica lui Dumnezeu şi întru a avea pe Domnul înaintea ochilor, totdeauna. Să iei aminte la tine însuţi, precum se cade, şi vei înţelege toate poruncile lui Dumnezeu şi să le ţii pe ele.

Continuare …

Neputincios este omul!

Pe cel molipsit de „părere”, Domnul îl mustră în felul următor: „Tu zici: sunt bogat şi m-am îmbogăţit, şi de nimic nu am nevoie ! Şi nu ştii că tu eşti ticălos şi sărman şi orb şi gol”( Apocalipsa 3, 17). Domnul îl sfătuieşte pe cel înşelat să se pocăiască; îl îmbie să cumpere, de la nimeni altcineva decât de la Domnul Însuşi, cele ce sunt de neapărată trebuinţă, în care se alcătuieşte pocăinţa (Apocalipsa 3, 18). Aceste „cumpărături“ sunt cu adevărat trebuincioase: fără de ele nu este mântuire.

Continuare …

Postirea este darul cel mai de preț al lui Dumnezeu

Postirea este darul cel mai de preț al lui Dumnezeu, porunca cea mai veche, care s-a păstrat ca moștenire părintească și a ajuns până în zilele noastre. Așadar primiți-o cu bucurie, cei săraci ca pe tovarășul vostru, cei care slujiți ca pe odihna voastră, cei bogați ca pe cea care vă salvează de la primejdia îndestulării, și dă gust tuturor celor pe care desfătarea continuă le lipsește de gust.

Continuare …

Tineretul când află modestia, simplitatea, sinceritatea, atunci li se creează probleme de conştiinţă

Lucru bun este că oamenii însetează după simplitate şi au ajuns până acolo încât să facă din ea o modă, deşi lăuntric nu simt acest lucru. Vin unii în Sfântul Munte purtând haine decolorate. Mă întreb: „Aceştia nu lucrează pe ogoare, dar oare de ce sunt aşa?”. Unul vorbeşte ţărăneşte din fire şi te bucuri de el. Altul caută să vorbească ţărăneşte şi-ţi vine să vomiţi. Sunt şi alţii care vin cu cravate. Dintr-o extremă în alta. Unul avea vreo şase-şapte cravate cu el într-o dimineaţă, pe când se pregăteau de plecare, şi-a pus cravata, costumul etc.

Continuare …

Împărații și bogații toate câte le fac, le fac cu ajutorul banilor

Cei care nu au nimic, tocmai aceștia, mai cu seamă, pot să grăiască liberi de toate cele. Câți bogați nu erau în vremea lui Irod, câți puternici ai zilei? Dar cine a avut [curajul] să iasă în față și să-l certe pe tiran? Cine a apărat legile nedreptățite ale lui Dumnezeu? Niciunul dintre cei avuți. Ci săracul și sărmanul, cel care nu avea nici măcar pat, nici masă, nici acoperiș: cetățeanul pustiului ‒ Ioan Botezătorul.

Continuare …

Ce să fac ca să mă izbăvesc de păcat

Cel dintâi este rugăciunea deasă, smerită şi sârguincioasă cu zdrobirea inimii. „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” – spune Hristos (Matei 26, 41).
Al doilea este aducerea aminte de moarte: „În tot ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată” (Isus Sirah 7, 38). După moarte este judecata lui Hristos: de la judecată se merge fie la munca veşnică, fie la fericirea veşnică.

Continuare …

Să nu se amăgească nimeni cu săturarea pântecelui și să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului

Mai întâi deci vom vorbi despre înfrânarea pântecelui, care se împotrivește îmbuibării pântecelui; apoi despre chipul posturilor și despre felul și cantitatea bucatelor. Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după cum le-am primit de la Sfinții Părinți. Aceștia n-au lăsat un singur canon de postire, nici un singur chip al împărtășirii de bucate, nici aceeași măsură pentru toți. Fiindcă nu toți au aceeași tărie și aceeași vârstă; apoi și din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi mai gingașe a trupului, însă un lucru au rânduit tuturor: să fugă de îmbuibare și de săturarea pântecelui.

Continuare …