Sfinții părinți ne învață

Roagă-te şi la biserică şi acasă

Căutăm şi batem – însă dăruirea este la voia Împărţitorului darurilor, Care împarte ca un stăpânitor cui vrea El. Aşadar, întrebuinţând cu osârdie toate mijloacele amintite, umblă aşteptând să te cerceteze Dumnezeu – Care, deşi este totdeauna gata, nu vine niciodată cu preaviz. Ca atare, creează condiţiile în care obişnuieşte harul să lucreze, ieşi, cum ar veni, întru întâmpinarea lui.

Continuare …

Când nu răspunde Dumnezeu la cererea noastră?

Dacă tu te rogi lui Dumnezeu ca să te scape de razboiul păcatului ce te apasă şi nu eşti auzit de Dumnezeu, apoi nu te întrista. Dumnezeu ştie mai bine ce îţi este de folos. Rugându-te lui Dumnezeu în timpul luptei, să nu zici: scapă-mă de cutare, sau de cutare, sau dăruieşte-mi cutare sau cutare.

Continuare …

Așa cum pentru fiecare boală există leac, la fel și pentru fiecare păcat există pocăința

Când ne pocăim sincer pentru păcatele noastre și ne întoarcem la Hristos cu toată inima, atunci Acela se bucură, face praznic și-i cheamă pe toți îngerii spre a le arăta drahma regăsită, adică icoana Lui împărătească. O ia pe umeri pe oaia rătăcită și o duce înapoi la Tatăl Său. Dumnezeu așează sufletul celui pocăit să locuiască în locașul celor binecuvântați, împreună cu aceia care niciodată nu s-au depărtat de Acesta.

Continuare …

Rugăciunea aduce minuni în viața noastră și a celor pentru care ne rugăm

Mult mă rănesc când văd monahi care acționează omeneşte, iar nu cu rugăciunea, spre a mijloci la Dumnezeu în lucrurile greu de izbutit omeneşte. Dumnezeu le poate aranja pe toate. Când cineva face o lucrare duhovnicească în chip corect, atunci chiar şi cu rugăciunea poate zidi mănăstiri, le poate înzestra cu toate cele absolut necesare şi poate aju­ta toată lumea. Nu este trebuinţă nici măcar să lucreze, ci ajunge numai să se roage.

Continuare …

Eliberarea de patimi îţi aduce iertarea de păcate

Iată, iubitule, treptele pe care le-a rânduit apostolul şi ucenicul Dragostei:
      1. Iubirea aproapelui;
      2. Dragostea este de la Dumnezeu;
      3. Cel ce iubeşte este născut din Dumnezeu;
      4. Cel ce iubeşte Îl cunoaşte pe Dumnezeu;
      5. Dumnezeu este Dragoste.

Continuare …

„Unde s-a săvârşit căderea în păcat, acolo a mers înainte trufia”

Trebuie să vă amintiţi cât mai des cuvintele Domnului – când veţi săvârşi toate cele poruncite vouă, să spuneţi: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut” (Luca 17, 10). Prin aceasta puteţi alunga semeaţa cugetare.
Oricum, întrucât suntem încă departe de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, trebuie chiar de nevoie să ne smerim şi să ne pocăim, după cum scrie Cuviosul Marcu Ascetul în „Cuvântul despre pocăinţă”.

Continuare …

Postul este strajă bună a sufletului, nădejde al trupului, armă pentru viteji și școala nevoitorilor

Postul este dar de demult, dar neveștejit, fără de vârstă, însă neîncetat înnoit, ce înflorește întru întreaga lui frumusețe.
Postul este strajă bună a sufletului, însoțitor de nădejde al trupului, armă pentru cei viteji, școală a nevoitorilor.

Continuare …

Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său

Frica lașă este o simțire copilărească în sufletul îmbătrânit de slava deșartă. Frica lașă este o slăbire a credinței, arătată în așteptarea plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute. Frica lașă este o primejdie mai înainte de frică; sau ea este o simțire plină de tremurare a inimii, clătinată și speriată de nenorociri îndoielnice. Frica lașă este lipsa încredințării. Sufletul mândru este robul fricii lașe, pentru că se bizuie pe sine și se teme de zgomotele lucrurilor și de umbre.

Continuare …

Cât de des aducem ca jertfă însăși inima noastră, însă fără roadă și curăție

Fiul lui Dumnezeu este jertfa adusă omului: oare omul se va da în lături să se jertfească lui Dumnezeu? Nu e răsplată omenească, alta în afara jertfei, care să fie vrednică de Dumnezeu. Prinoasele Vechiului Testament, fiind doar preînchipuiri, au fost desființate după împlinirea celor preînchipuite, însă miezul lor, care stă în arderea de tot lăuntrică, în tăierea-împrejur a inimii și umilința duhovnicească a rămas neschimbat.

Continuare …

Parabola aceasta este limpede și învățătura ei este minunată

Într-un orășel oarecare trăia un om foarte bogat. Casa lui era mică și părăginită. Bogatul nu voia să clădească o casă nouă, ci toți banii și-i strângea și îi aduna. Dar odată, într-o seară, i-a luat foc casa. A sărit din pat fără să se mai îmbrace, a înhățat în pripă bogăția agonisită și a țâșnit afară. Casa s-a prefăcut în cenușă, dar stăpânului nu i-a părut câtuși de puțin rău.

Continuare …

Blândețea să exprime bunătatea lăuntrică a fiecărui creștin adevărat

Tuturor oamenilor să le fie cunoscută blândețea voastră. Domnul este aproape.” (Filipeni 4, 5)
Mulți creștini nu consideră blândețea o virtute obligatorie, văzând în ea doar o calitate exterioară. Dacă fructul este dulce, spun ei, ce importanță are că ramura pe care a crescut este rigidă și nearătoasă?

Continuare …

Mai lesne se schimbă spre bine cel păcătos decât cel acoperit cu acoperământul faptelor bune făcute

Astfel de oameni, adâncindu-se în contemplarea unor lucruri abstracte și nepământești, își închipuie despre sine că ar fi ieșit cu totul din lumea aceasta și ar fi fost răpiți până la al treilea cer. Căci ei de obicei voiesc să fie cinstiți mai mult decât ceilalți în orice împrejurare, vor să trăiască după voia proprie și sunt totdeauna încăpățânați în hotărârile lor: sunt orbi în toate cele ce îi privesc pe ei, dar sunt foarte ageri si sârguitori în a examina faptele și cuvintele celorlalți.

Continuare …

Deosebirea între lucrările Duhului Sfânt și lucrările întunericului

În ce anume constă deosebirea între lucrările Duhului Sfânt – Care prin mijlocirea Sfintelor Taine Se sălășluiește în inimile celor ce cred în Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos – și lucrările întunericului păcatului, care lucrează hoțește prin îmboldirea și ațâțarea satanicească?

Continuare …

Simţământul propriei vrednicii este un lucru foarte primejdios

De unde aţi scos că eu încuviinţez simţământul propriei vrednicii? Niciodată nu l-am încuviinţat şi nu pot să-l încuviinţez. Acesta este un lucru foarte primejdios. Cine se simte vrednic de tot dispreţul, ca unul ce s-a înjosit singur prin răutatea sa şi a devenit mai prejos de orice înjosire, simte in chip mântuitor această vrednicie a sa. Orice alt simţământ al propriei vrednicii este pierzător. Cât de mare era Apostolul Pavel? Şi totuşi, el şi-a definit propria vrednicie aşa: „Eu sunt cel dintâi dintre păcătoşi”.

Continuare …