Dacă te tulbură faptele și păcatele aproapelui și-ți fură liniștea sufletească, amintește-ți despre aceasta:
a) Dacă greșeala aproapelui, pe care ai dori s-o îndrepți, îți tulbură liniștea ta sufletească și te enervează, atunci și tu greșești și, prin urmare, nu poți îndrepta greșeala prin greșeală, ea se îndreaptă prin blândețe.
Mântuirea este cu putință și în bogăție, și în sărăcie. Sărăcia în sine nu mântuiește, dar poți avea milioane, cu inima la Domnul, și să te mântuiești.
De exemplu Filaret cel Milostiv avea o avere enormă, dar prin ea și-a dobândit Împărăția Cerească ajutând celor săraci și în nevoi. Avraam a fost și el foarte bogat: bogăția lui în acele timpuri consta în mulțime de turme, însă aceasta nu l-a împiedicat să se mântuiască.
Trebuie să venim la slujbe până a începe să bată clopotele, ca sunetul lor să ne găsească în biserică. De ce? Pentru că atunci în biserică intră Maica Domnului. Cândva am citit despre aceasta, iar mai târziu, și despre părintele Paisie Kieveanul.
Acesta era un nevoitor – călugăr nebun pentru Hristos. Odată venise la vecernie; bătuseră clopotele, iar în biserică nu era nimeni. Paraclisierul, terminându-și treaba, ieșise și părintele Paisie a rămas singur.
Cuvioşii stareţi de la Optina au ajuns să fie pentru Rusia adevăraţi luminători ai credinţei vii. Puterea harului dumnezeiesc, care a umplut de bucurie şi dragoste inimile stareţilor, i-a făcut tămăduitori ai sufletelor omeneşti.
De aceea, cartea de faţă cuprinde învăţătura mântuitoare a stareţilor purtători de har ai Optinei. În ea au fost adunate sfaturi şi poveţe spicuite din vieţile, învăţăturile şi din mai mult de trei sute de scrisori nepublicate ale acestora.
Îndoielile, la fel ca și gândurile desfrânate și hulele, trebuie să le disprețuim, să nu le acordăm atenție. Disprețuiți-le – vrăjmașul-diavol nu va rezista, va pleca de la voi, căci toate gândurile desfrânate, hulele și îndoielile nu sunt ale voastre, atunci el vă va copleși, vă va doborî, vă va ucide.
Omul credincios, care Îl iubește pe Dumnezeu, nu poate huli, dar, cu toate acestea, observă în el două porniri: și iubește, și hulește. Evident că mai există o forță rea, care aduce îndoielile.
Sfântul Nicon de la Optina a fost ucenicul marelui Stareţ Varsanufie şi cel din urmă dintr-un lung şir de părinţi duhovniceşti ce începe cu Stareţii Moise, Antonie, Leonid, continuă cu Macarie, Ilarion, Amvrosie, Anatolie, Isaac, Iosif şi sfârşeşte cu Anatolie cel Tânăr, Nectarie şi Isaac cel Tânăr. El s-a învrednicit de multe binecuvântări dumnezeieşti, iar după adormirea acestuia şi închiderea Optinei a pătimit întemniţări şi prigoane din partea stăpânirii celei fără de Dumnezeu, alăturându-se cetei cereşti a cuvioşilor mărturisitori în 1931. După 60 ani, Biserica l-a proslăvit ca sfânt, prăznuindu-se alături de ceilalţi Sfinţi Stareţi ai Optinei în sobor, la 11 Octombrie.
„Pe vremea in care staretul Antonie conducea noul Schit al manastirii noastre, printre fratii din obste se afla si un monah cu o buna asezare calugareasca, dar care suferea de o patima bolnavicioasa, din pricina lipsei de odihna noaptea, din a carei cauza adesea nu venea la slujba de dimineata a obstii. In schit, ca si in manastire, Utrenia se canta la ora unu sau doua dimineata. Cu trecerea timpului, acest obicei a prins radacini intr-atat in calugarul nostru, incat a incetat cu totul sa se mai trezeasa la Utrenie. In acelasi timp, insa, ranile picioarelor parintelui Antonie s-au adancit atat, ca nici nu putea sa-si mai incalte ghetele, si de aceea nu mai venea la slujbele de obste, implinindu-si pravila de rugaciune la chilie.
Cuviosul Anatolie năzuia din tinereţe spre viaţa duhovnicească, însă mama sa nu i-a îngăduit să plece la mânăstire. Doar după moartea ei, la 15 februarie 1885, când era deja în vârstă de treizeci de ani, a venit administratorul de moşie Alexandru Potapov la Sihăstria Optina. În scurt timp, fratele Alexandru a fost binecuvântat să-i fie ajutor de chilie Cuviosului stareţ Ambrozie. Încă de acum a dobândit Cuviosul Antonie darul dragostei, al compătimirii, al înainte-vederii.
– Să nu plecaţi din biserică mai înainte de a se termina Liturghia, pentru că veţi pierde harul ce-l primiţi.
– Cînd intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetand neîncetat în mintea ta că te afli în casa Lui. Şi să nu laşi nici o clipă să fugă din mintea ta gandul că Dumnezeu Se află alături de tine. Şi să nu-ti îngădui niciodată, sub nici un motiv, vreo libertate şi vreun confort în mişcările tale, cat timp te afli înlăuntrul bisericii.