




Către o limbă tăcută și o minte contemplativă, Tu Te apropii, o, AtotSfinte Duhule, mirele sufletului meu. Tu eviți o limbă vorbăreață așa precum lebăda evită un lac bântuit de furtună. Ca o lebădă tu înoți peste liniștea inimii mele și o faci rodnică.

Tu nu ceri mult de la mine, Iubirea mea. Cu adevărat, oamenii cer mai mult. Sunt învăluit într-un înveliș gros de nonexistență care-mi acoperă ochii sufletului meu. Tu, Doamne, îi ceri doar sufletului meu să-și scoată învelișul cețos și să-și deschidă ochii spre Tine, puterea mea și adevărul meu. Oamenii îmi cer să-mi învelesc sufletul din ce în ce mai mult cu învelitori din ce în ce mai groase…

Scrii că te chinuie o tristeţe de neînvins şi inexplicabilă. Trupeşte eşti sănătoasă, casa ţi-e plină, dar inima îţi e pustie. De fapt, inima ţi-este plină de întristare întunecată. Te duci, din obligaţie, la distracţii şi spectacole, dar asta îţi măreşte şi mai mult întristarea.


Cobor adânc în sufletul meu, spre a vedea cine se naşte într-însul şi cine pleacă din el. Cât de îngrozitor este adâncul sufletului omenesc… O, Mire al Cerului, când oare vreun om îndrăzneşte să se cufunde într-însul! Cel ce îndrăzneşte se cufundă prin adâncurile lumii şi iadului, în drum spre cetele albe ca zăpada ale îngerilor, care te înconjoară ca pe un veşmânt.

Şi tatăl dumneavoastră ţinea marţea, spuneţi, ca pe o zi nenorocoasă, iar dumneavoastră faceţi la fel. Eu cred că atât dumneavoastră, cât şi tatăl dumneavoastră aţi păcătuit faţă de Sfântul Ioan Botezătorul socotind ziua lui drept zi nenorocoasă. Şi totuşi, „slava” voastră e chiar Sfântul Ioan. Sau nu ştiţi, poate, că Biserica a închinat marţea acestui mare şi minunat sfânt? Nu una singură, ci toate zilele de marţi de peste an. Mai înainte de toate, însă, îngăduiţi-mă să vă lămuresc pe scurt, cui este închinată fiecare zi a săptămânii.



Necunoaşterea, grija şi deznădejdea stau ca un bici întreit deasupra capului oricui Îl uită şi-l leapădă pe Dumnezeu, Ziditorul său. Căci cu cât adună mai multe cunoştinţe mărunte, cu atât simte că ştie mai puţin; cu cât grămădeşte mai multă bogăţie, cu atât se simte mai sărac; cu cât caută mai multă fericire, cu atât se cufundă mai adânc în întunericul deznădejdii.

„Nu pot avea odihnă pe pământ cei care doresc cu sete mântuirea sufletelor lor.”, zice Sfântul Efrem Sirul.
Căci fără răgaz este lupta, fie din afară, fie dinlăuntru.

Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3).


Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! (cf. Psalm 76:13,14). Nu sunt ochi care să vadă toate aceste minuni, nici limbă care să le poată număra, nici minte care să le înţeleagă.

Ai întrebat pe cineva: „Unde e Dumnezeu?” și ai primit răspunsul că Dumnezeu este înăuntru, în tine. Şi te miri de acest cuvânt: „Cum asta?”.

Ai înţeles credinţa ca pe o exersare în bine. Să ştii că ai înţeles-o aşa cum trebuie. Exersarea ta a constat până acum în post, rugăciune şi milostenie.