Nu pentru că păcătuim nu ajungem în Rai. Trebuie să știți că singurul fără de păcat a fost Hristos și nimeni altcineva. Nu pentru că facem păcate, nu ajungem în Cer. În timp ce suntem încă în viață și ochii noștri sunt deschiși – păcătuim tot timpul. Vom merge în Rai, doar dacă încercăm cu toată puterea noastră să fim ceea ce Hristos vrea să fim și această strădanie ne va mântui.
Gândurile rele să plece imediat din mintea noastră pentru că, atunci când rămân pe loc, ne ard, ca şi cum am ţine cărbuni pe mâini.
Smerenia are mare putere și topește pe diavolul. Este cel mai puternic șoc pentru diavol. Acolo unde există smerenie, diavolul nu are loc. Și acolo unde nu există diavol, e firesc să nu existe ispite. Odată un pustnic a silit pe aghiuță să spună: „Sfinte Dumnezeule…”. A spus aghiuță: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, dar nu spunea „miluiește-ne pe noi”. Spune: „miluiește-ne pe noi”. Nimic. Dacă ar fi spus, ar fi devenit înger. Toate le spune aghiuță, dar pe „miluiește-mă” nu-l spune, pentru că trebuie smerenie. „Miluiește-mă” are smerenie și sufletul ce îl rostește primește mila cea mare a lui Dumnezeu.
În Muntele Athos, atunci când eram încă începător, un călugăr bătrân mi-a spus, într-o zi, ceva remarcabil în ceea ce privește lucrările cele mai smerite: „Niciun lucru nu înjosește valoarea persoanei umane. Dar păcatul degradează viața divină în noi”. Îndeletnicirile care nu pot să devină o patimă se potrivesc cel mai bine cu viața duhovnicească. Dacă sunt bucătar, pregătesc hrana, rugându-mă pentru cei pe care Domnul nostru îi iubește. Nu există patimă. În același timp, această ascultare are o mare valoare, pentru că îmi permite să slujesc oamenii pe care îi iubește Hristos. Se poate trăi foarte frumos cu o astfel de atitudine.
Trebuie să ne concentrăm toată atenția numai la faptul de a nu greși, nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea omului, nici față de lucruri. Și din această viață simplă, dar concentrată pe acea poruncă, se naște starea omului când el, ființial de acum trăiește în Dumnezeu. (…) Dacă vom introduce o oarecare disciplină, dacă vom începe să ne dezbinăm unul de altul, fiindcă cuiva nu-i place caracterul altcuiva, atunci mănăstirea noastră nu va avea nicio valoare. Și eu nicicum nu doresc să zidesc sau să întemeiez aici o astfel de mănăstire, unde să se ivească certuri și socoteli omenești meschine.
Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinţii despre aceasta.
Nu poate înțelege și nici practica iertarea cel stăpânit de îndreptățirea de sine. Acela va fi permanent blocat în argumentele care-i justifică atitudinea sa față de ceilalți.
Nădăjduiți în Domnul și cu tăria puterii Lui, amintindu-vă cuvintele Psalmistului: Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează poporul Său cu pace. Și iară-și: pace multă peste cei ce iubesc legea Ta și nu se lasă ispitiți.
Atunci când o mare bucurie, o mare durere ori tristeţe vine peste noi, nu o uităm curând, în cursul unei zile. Suferinţa pierderii cuiva drag, conştiinţa bucuriei, vestea care ne umple de bucurie nu ne părăsesc în timp ce îi ascultăm pe ceilalţi, lucrăm, citim, într-un cuvânt, în timp ce ne ducem viaţa în mod obişnuit.
Mersul vremii atârnă de mersul purtării. Deci dacă ne vom înţelege cum trebuie asupra acestui lucru, veţi vedea vremea umblând bine; iar dacă voi nu veţi schimba purtarea spre bine, mi-am răcit gura degeaba şi ne-om usca de secetă. Ştiu din Scripturi, că de înţelesul oamenilor cu povăţuitorii lor atârnă multe, pe care le trimite Dumnezeu de sus, de la cârma lumii şi a lucrurilor, sau le opreşte. „Că de se vor învoi doi sau trei laolaltă întru numele Meu, orice vor cere de la Tatăl, Eu voi face lor.”
Negreşit, şi cel mai rău om îşi aduce aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă: când vede pe cel drept că suferă din vina lui; când el însuşi suferă din vina altuia; şi când îi soseşte ceasul morţii.
Multă demonizare există astăzi în lume. Diavolul seceră, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi şi primesc înfricoşătoare înrâuriri diavoleşti.
Cum trebuie să stea credincioşii la sfintele slujbe şi ce datorii au cei care merg la biserică?
Hristos nu este doar Cel ce învaţă despre scopul vieţii, ci şi Cel ce călăuzeşte omenirea spre acest scop. De aceea S-a şi înălţat la ceruri: ca să arate unde e scopul nostru – căci unde este El, acolo este scopul. El S-a numit pe Sine „Păstor”.
Voi începe nu cu un citat dintr-o carte, ci cu o amintire personală. Eram tânăr, și mă aflam odată în redacția revistei Gândirea, care era condusă de marele profesor de teologie și scriitor, poet Nichifor Crainic.
V-aţi cam speriat. Aţi citit Apocalipsa lui Ioan, şi v-a cuprins frica. Vi se pare că acele culmi ale grozăviilor descrise acolo sunt legate tocmai de vremea noastră. Cineva v-a tâlcuit că toţi aceşti înfricoşători balauri şi fiare au venit deja în lume: şi balaurul roşu în chipul socialismului, şi fiara neagră cu zece coarne în chipul masoneriei, şi fiara cu două coarne în chipul ereziilor. Şi toţi aceşti monştri se războiesc împotriva Creştinismului!