– Cum putem păstra pacea sufletului într-un mediu care ni se pare plin de răutate? Ce putem face ca să-i iubim pe cei din jurul nostru, pe cei care sunt mai dificili?
Cum putem păstra pacea sufletului?
Sfaturi duhovniceşti
Cea mai ucigătoare călcare de poruncă este judecarea aproapelui
Următoarea ușă a bucuriei este să-L mănânci și să-L bei pe Domnul, adică Sfânta Împărtășanie. Pentru că nimeni nu se poate bucura dacă e mort. N-am văzut un mort bucurându-se.
Dumnezeu nu se oferă pe Sine celor în nesimțire și păcate
Cândva, o femeie trăia în posturi şi rugăciuni. Părea evlavioasă, dar era stăpânită de multă mandrie şi se considera pe sine sfânta. De asemenea, ţinea minte răul, iar dacă se certa cu cineva nu mai putea să-l privească în ochi.
12 vorbe de aur ale Parintelui Arsenie Papacioc
1. Vă spun acuma, ca un duhovnic: Nu se supără Dumnezeu pe greşelile noastre atât de mult pe cât se supără dacă suntem nepăsători.
După căderea în păcat sufletul omului a devenit câmpul de luptă între Dumnezeu şi diavol
Iubiţii mei fraţi şi surori, deschideţi-vă inima pentru ca Duhul Sfânt să întipărească acolo chipul lui Hristos. Atunci veţi fi, încetul cu încetul, vrednici să aveţi în voi bucuria şi întristarea, moartea şi învierea.
Lumea nu cunoaşte nimic mai nobil decât chemarea de a fi creştin. Dar cu cât scopul este mai înalt, cu atât realizarea lui este mai anevoiasă.
O întâmplare în care mireanului i se spune numele iar călugărului nu
În cele mai multe dintre acestea, mireanul rămâne anonim. Să începem totuşi cu o întâmplare – cu siguranţă una din cele mai remarcabile – în care mireanului i se spune numele, iar călugărului nu. Se spune că un călugăr trăia de patruzeci de ani în pustiul Iordanului. În tot acest timp el nu a întâlnit alt om, ci a trăit gol, alături de fiarele sălbatice, ca păstor. Într-o zi, întreabă pe Dumnezeu: “Arată-mi pe unul asemenea mie” şi mare îi este mirarea, căci i se răspunde: “Pe împăratul Teodosie”.
Două rele face diavolul: ne târăşte în păcat şi ne îndepărtează de căinţă
Fii cu luare-aminte la ce ţi-a făcut diavolul. Sunt două lucruri: păcatul şi căinţa. Păcatul este rana, iar căinţa este leacul. Aşa cum sunt răni şi leacuri pentru trup, tot aşa pentru suflet sunt păcatele şi căinţa. Păcatul are ruşinea, iar căinţa are îndrăzneala.
Care sunt „părinţii” deprimării?
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele! Duhul trandaviei nu mi-l da mie.”
Fiecare primește de la Dumnezeu ceea ce poate el să poarte
Domnul ne învață din Împărăția Cerurilor. Noi însă nu-L credem – nu credem că nu e voie să fii mojic, și suntem mojici; nu credem că nu e voie să te enervezi, și ne enervăm; nu credem că nu e voie să invidiezi, și invidiem bunăstarea altora. Iar unii îndrăznesc să invidieze si harismele duhovnicești de la Dumnezeu – acesta este, îndeobște, un păcat înfricoșător, pentru că fiecare primește de la Dumnezeu ceea ce poate el să poarte.
M-ai auzit vreodată să fi osândit pe cineva?
Mănăstirea Sfântul Panteleimon este foarte mare şi nu uşor de ocârmuit. Feluritele ramuri ale gospodăriei au fiecare mai-marele său, numit iconom. Iconomii, în vârtutea răspunderii lor, uneori nu pot urma rânduielii de obşte a Mănăstirii şi de aceea în marea trapeză obştească îşi au o masă aparte, “a iconomilor”, la care fiecare şade după cum îi îngăduie lucrul. În ultimii mulţi ani Părintele Siluan devenise iconom şi mânca în zilele de rând la această masă.
Poate să creadă cineva, fără să participe la sfintele Taine ale Bisericii?
Este cu putință să creadă cineva, fără să participe la sfintele Taine ale Bisericii?
Unde este Dumnezeu, toate lucrurile se liniştesc şi devin favorabile pentru interiorul nostru
Din ce cauză? Pentru că Rugăciunea inimii presupune stăruinţă în chemarea numelui Domnului. Stăruinţă cu multă luare-aminte şi într-un duh smerit! Cei care se angajează la această rugăciune, auzind multe lucruri despre ea, vor să şi-o însuşească, dar nu au cu ei şi mijloacele ajutătoare.
Zavistia este cel mai mare diavol
Părinte, da’ prin ce se ajunge la smerenie?
Prin dragoste…
Dar, la dragoste?
Prin smerenie, tăcere, nemâniere… Să nu judeci pe nimeni, să judeci doar păcatele tale. „Doamne, Tu eşti bun, şi toţi îs buni, numai eu sunt un păcătos, n-am făcut nici un bine.
„Nu pot, Doamne, să fac nici o poruncă, nimic vrednic de mântuire nu fac”
Cum putem să-L urmăm pe Hristos, Cel care a biruit moartea?
Mâncându-L, întrupându-L, întrupându-ne în El şi întrupându-L pe El în noi, trăind după voia Lui, urând păcatul şi lipindu-ne de mila Lui. Aşa îl urmăm, pentru că noi nu biruim moartea decât prin biruinţa Lui. Dacă nu ne lipim, nu ne integrăm în biruinţa Lui, vom muri de moarte omenească, de moarte dobitocească.
În ziua Judecăţii călugărul nu va primi un tratament preferenţial şi nici o garanţie sigură a mântuirii
Ce putem înţelege din aceste patru cazuri? Ar fi arbitrar şi nedrept să scoatem câteva afirmaţii din context şi să le interpretăm ca pe o condamnare generală a căsătoriei. Este adevărat că unii dintre primii monahi priveau starea de căsătorie ca fiind păcătoasă şi, ipso facto, un obstacol în calea mântuirii. Dar Casian respinge intenţionat o asemenea opinie şi credem că Sfinţi ca Antonie şi Atanasie, Arsenie şi Pahomie l-ar fi aprobat cu siguranţă.
Mai mergeţi la biserică. Vă mai desfundaţi urechile…
Nu mergem la biserică pentru că ascultăm nişte cântări pe care nu le înţelegem si o predică ce nu ne învaţă despre Dumnezeu. Ce părere aveţi?
Predica la Duminica a XXIV-a după Cincizecime (Vindecarea femeii gârbove)
Aproape toată viață pământească, dar mai ales în perioada celor trei ani și jumătate cât a predicat în lume cuvântul Evangheliei Sale, Mântuitorul Hristos a avut două feluri de ascultători: o mare mulțime, sinceră, care îi sorbea cuvintele cu uimire, cu bucurie, cu multă dragoste, și o altă ceată, cu mult mai mică, făcută din cărturari și farisei, care Îl pândeau pretutindeni și îi puneau fel de fel de întrebări, întinzându-I felurite curse, că să-L poată prinde în cuvânt.