Ca să fim actuali și să folosim un limbaj adecvat, aș zice așa: viața noastră, acest timp scurt de altfel, indiferent pe câți ani se desfășoară ea, viața noastră nu înseamnă altceva decât timpul investițiilor.
Peste tot se vorbește de investiții, într-o formă sau alta. Acest cuvânt al Domnului, care ne spune să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, vorbește despre o anumită investiție, o investiție durabilă și pe care nimeni nu o poate lua de la noi — în Împărăția lui Dumnezeu.
Toate celelalte investiții pot să se soldeze cu falimentul, la un moment dat. Și e tare trist când falimentul se întâmplă la sfârșitul vieții și îți dai seama că ai muncit o viață întreagă, că te-ai preocupat de o grămadă de lucruri crezând că sunt bune — și când ai ajuns la final, îți dai seama că nu ai făcut mare lucru. Iar acest lucru se întâmplă pentru că nu ai avut o ierarhie foarte clară în viața ta: Împărăția lui Dumnezeu – și apoi toate celelalte ni se adaugă nouă și ne putem bucura de ele. Când nu există Împărăția lui Dumnezeu, toate celelalte, deși pot veni foarte repede, precum vin de repede, la fel se duc — ca și când nu au fost niciodată. Întru ce ne obișnuim inima, întru acelea se și lărgește. Întru ce se odihnește mintea, întru aceea se și lărgește, înspre acele lucruri merge.
Ați auzit și în cuvântul Evanghelie vorbind despre inimă, că inima este sursa lucrurilor bune sau sursa lucrurilor rele. Dacă în inimă cultivăm cele ale Împărăției, cele ale Împărăției se văd în afară. Dacă în inimă cultivăm cele ale lumii acesteia, dezlipite de cele ale Împărăției, cele care se văd sunt doar cele ale lumii acesteia. Și, de fapt, inima este judecătorul nostru. După cum ne este inima, așa ne este viața. Și acolo se întâmplă întâlnirea cu Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, pe care noi Îl numim și Judecător.
Omul bun, zice Evanghelia de astăzi, se cunoaște după roadele sale. Dacă roadele sunt bune, omul este bun. Dacă roadele sunt rele, omul este în consecință. Dar ne mai atenționează și la un alt aspect: uneori, noi, răi fiind, știm totuși să facem cele bune. Dar nu le facem pentru că inima noastră este bună, ci pentru că vrem lauda celor din jurul nostru. Inima noastră este rea, dar facem lucruri bune pentru ca ceilalți să aibă un cuvânt bun despre noi.
Așadar, unde este inima noastră, acolo este și comoara noastră. Unde este comoara noastră, acolo este și inima noastră.
PS Benedict Bistrițeanul