Sunt oameni care sunt influenţaţi de ideea de a nu-şi boteza copiii de mici, gândind că e mai bine ca aceştia să-şi aleagă singuri calea atunci când vor fi mari. E ca şi cum ni s-ar sugera că ar fi mai bine să nu-i dăm de mâncare copilului, ci să-l lăsăm mai întâi să ajungă la vârsta când îşi va putea alege singur meniul preferat. Sau ca şi cum ni s-ar recomanda să nu-i vorbim copilului până ce nu va fi în stare să-şi aleagă singur limba în care va voi să se exprime.
Omul dacă vrea să nu se chinuiască, trebuie să creadă în acel „Fără Mine nu puteţi face nimic” pe care l-a spus Hristos. Adică să se deznădăjduiască de sine în înţelesul cel bun şi să creadă în puterea lui Dumnezeu. Atunci când cineva se deznădăjduieşte de sine în înţelesul cel bun, atunci Îl află pe Dumnezeu. „Toată nădejdea mea spre Tine o pun”.
După cădere, mintea s-a întunecat şi s-a îmbolnăvit, încetând de a mai fi desăvârşită. Acest lucru se repetă ori de câte ori omul cade în păcat.
Cei care doresc să se unească cu Hristos şi, prin Iisus Hristos, cu Dumnezeu Tatăl, recunosc că această unire se săvârşeşte în trupul lui Hristos – care este sfânta noastră Biserică Ortodoxă. O unire, bineînţeles, nu cu dumnezeiasca esenţă, ci cu firea omenească a lui Hristos îndumnezeit. Însă această unire cu Hristos nu este exterioară, ea nu este nici măcar pur şi simplu morală.
Dacă susțineți că aveți credință-n Dumnezeu, dar vă împiedicați iarăși în beznă din pricina tristeții, atunci credința voastră este puțină.
Câtă evlavie trebuie să avem faţă de icoane! Un monah a pregătit o icoană a Sfântului Nicolae ca să o dea de binecuvântare cuiva. A învelit-o cu o hârtie curată şi a pus-o în dulap până ce o va da. Dar fără să ia aminte a pus-o invers.
În Biserica Ortodoxă a lui Hristos, omul poate ajunge la îndumnezeire pentru că, după învăţăturile Bibliei şi ale Părinţilor Bisericii, dumnezeiescul har este necreat. Dumnezeu nu este numai esenţă, aşa cum crede Apusul; El este şi energie. Dacă Dumnezeu nu ar fi decât esenţă, noi n-am putea fi în comuniune cu El, pentru că Fiinţa lui Dumnezeu este înfricoşată şi de neajuns pentru om, în conformitate cu declaraţia: „nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască” (Ieşirea 33, 20).
Fiți așadar totdeauna liberi și stăruiți la Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va sălășlui în voi. Și nu cereți nimic altceva, decât numai mila de la Domnul slavei. Iar cerând mila, cereți-o cu inimă smerită și înfrântă și strigați de dimineața până seara, și de e cu putință toată noapte: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”.
Sfântul Apostol Pavel are un text foarte frumos, în Epistola sa către Romani, în care vorbește despre Dumnezeu: „Pe cele ce nu sunt le cheamă, ca și cum ar fi”. Adică pentru Dumnezeu nu există virtualitate, ci numai realitate. În clipa în care Dumnezeu a gândit un lucru, acel lucru începe să existe; în clipa în care a hotărât să facă ceva, acel ceva intră în ființă. Acest fel de rugăciune, la care mă refer, cred că este cea mai înaltă treaptă, chiar pentru credinciosul obișnuit să se roage cu adevărat.
Evanghelia despre Rugăciunea Domnului și Mântuitorului nostru pentru noi.
Noi ne rugăm la Dumnezeu şi zicem: dar nu s-a schimbat nimic.
Mi se pare că niciodată nu trebuie să începi spovedania fără să te rogi împreună cu omul. În Molitfelnic există un întreg șir de rugăciuni – și, desigur, ele sunt mai multe decât putem citi cu fiecare credincios în parte, mai ales când se strânge rând la spovedanie. Dar ceea ce se poate face este să te rogi pe scurt, dar cu liniște și evlavie, astfel încât sufletul omului să intre în sine mai înainte de a începe să vorbească. Căci mărturisirea trebuie să izvorască din adâncurile ființei sale. Dacă nu pătrunde, măcar puțin, în acele adâncimi, va grăi doar din minte, iar inima nu se va zdrobi.
Domnul iubește pe oameni, dar îngăduie întristări, ca oamenii să și cunoască neputința și să se smerească și, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase.
Dacă ar fi să dau un titlu simplu acestor puține cuvinte pe care le vom rosti, ar fi Căsătorie şi Monahism. Poate că anumite lucruri le-aţi auzit deja, poate că unele vă vor crea nedumeriri, însă eu nu voi spune nimic de la mine, ci ceea ce spun Biserica, Sfinţii Părinţi, Sfânta Evanghelie, Sfânta Tradiţie. Cunoştinţele mele sunt sărace şi neînsemnate. Voi pune înainte dragostei voastre ceea ce spune Biserica noastră, cu atenţie, desigur.
Cum S-a înălțat Domnul Hristos de pe pământ la Cer? Pe tine întrebarea asta te chinuie. Spune: „Domnul Înviat S-a înălțat din împărăția Sa pământească în Împărăția Sa Cerească prin puterea lui Dumnezeu” și fii liniștit – căci dacă te vei băga în adâncul cercetării tuturor tainelor lui Dumnezeu, vor începe să te chinuie și multe alte întrebări, cum ar fi: Cum S-a născut Hristos? Cum a umblat pe apă? Cum a scos duhurile și a vindecat bolile? Cum S-a schimbat la față? Cum a înviat morții? Cum a înviat El? Răspunsul la toate aceste întrebări este unul singur: toate acestea s-au întâmplat prin puterea Dumnezeiască a lui Hristos – și pace ție, și bucurie!