Stareţul Efrem Katunakiotul se ruga şi îi ajuta duhovniceşte şi pe fraţii lui, precum şi pe celelalte rude, care aveau nevoie. Cu toate acestea, niciodată nu i-a vizitat; au trecut zeci de ani până când s-au văzut la Katunakia.
„Odată în vis”, ne povestea Stareţul, „l-am văzut pe fratele meu căzând în mare şi mă întrebam dacă s-a înecat sau nu. Atunci am început să merg pe deasupra valurilor aşteptând ca el să iasă la suprafaţă.
Cred că nu ai virtuţile trebuincioase pentru mântuire: smerenie şi răbdare; învaţă-le pe acestea. Pentru că nemincinos este Dumnezeu, Care a zis: „Căutaţi şi veţi afla; cereţi şi vi se va da vouă” (Matei 7:7).
Iar dacă ţi s-ar fi dat aceste bunuri, atunci nu le-ai mai fi căutat şi ai fi căzut în mândrie. Aşa că, smereşte-te şi te roagă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa. Şi-ţi este de ajuns. Toate cele de trebuinţă, la vremea lor, ţi le va da Dumnezeu.
Sfântul Cuvios Anatolie de la Optina, Filocalia de la Optina, vol.1, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 146
Să mulțumim încă o dată bunătății lui Dumnezeu și iubirii de mamă a Preasfintei Fecioare Maria care ne-au adunat pe toți aici împreună pentru a ne înnoi puterile și hotărârile în Hristos. Cu harul lui Dumnezeu, nu ne vom retrage și vom continua, cerând mijlocirea Sf. Apostol și Evanghelist Matei și a celorlalți Sfinți să ne ajute, și de asemenea a celorlalți Părinți care, în acest loc, au bineplăcut Domnului. De aceea, cel mai mare lucru pe care-l voi înfățișa evlaviei voastre este acela că am primit respectul pe care-l aveți în nevrednicia mea, precum și dragostea voastră, și am început, fără să am vreo pricepere, având încredere în dorințele și dragostea voastră și, puțin câte puțin, am reușit să ajung aici.
Ce înseamnă a crede ?” – a fost întrebat un mare „bineplăcut al lui Dumnezeu. Acesta a răspuns: „A crede înseamnă a petrece întru smerenie și milă” (Pateric. Despre Avva Pimen cel Mare).
Smerenia nădajduiește în Dumnezeu – nu în sine și nu în oameni; de aceea, purtarea ei e simplă, fără ocolișuri, statornică, măreață. Fiii cei orbi ai lumii acesteia numesc acest lucru trufie.
De duhul unei forţe grandioase sunt pătrunse masivele montane învăluite de nori întunecaţi şi valurile oceanului bântuite de furtună, care năpădesc asupra stâncilor de pe ţărm.Duhul veşniciei şi al nemărginirii se revarsă în sufletele noastre de la miliardele de stele ale cerului nopţii.
Câtă bucurie şi pace ne aduc culorile blânde ale răsăritului şi câmpiile şi lacurile învăluite de lumina lunii! Natura vădeşte valoarea supremă a frumuseţii morale şi repulsia faţă de urâţenie în ochii blânzi şi curaţi ai oamenilor buni, în înfăţişarea respingătoare a răufăcătorilor şi a infamilor.
(…) A venit o tânără și mi-a spus că vrea să vorbim. Și a început să spună, să spună. Știți cât mi-a spus? Noua ore neîntrerupt! Și atunci eu eram preot tânăr și n-aveam altă treabă, și am stat cu ea noua ore. Și, după ce am stat cu ea noua ore, mi-a zis:
„Acum am terminat. Ce să fac?”.
Și eu i-am vorbit un singur minut. I-am spus:
Este mai grea duhovnicia călugărilor şi a preoţilor decât a mirenilor?
– Este mai grea duhovnicia călugărilor şi a preoţilor decât a mirenilor, fiindcă preoţii şi călugării au făgăduinţă şi răspundere mai mare. Ei cunosc cuvântul lui Dumnezeu şi Sfintele Canoane, dar nu-şi împlinesc datoriile lor, adică greşesc cu voia şi cu ştiinta lor.
Să fim cu sufletele rânduite doar de gânduri pline. Lipsa de piper și sare din viață, ne pot păcăli cu miere. Sarea în bucate rămâne sacră. Îți spun ce vrei să auzi, spune-mi ce vreau să aud. Eu fac legătura, tu o desfaci.
“Acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21)
Anul 2001. Predică rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania în Duminica X-a după Rusalii (predică la Evanghelia vindecării lunaticului)
N-am ştiut – răspunsul celor cărora li se vorbeşte de tortură, de lagăre, de închisori, de recunoaşteri totale ale acuzaţiilor, de internări politice în ospicii de nebuni – „nu ţine”, nu e o scuză valabilă.
Nimeni nu este obligat să inventeze praful de puşcă ori să descopere teoria cuantelor. Altminteri însă, elementara deşteptăciune e o îndatorire. Mai ales pentru un creştin, care trebuie să fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispită. Dar nu numai pentru creştin – şi aceasta din pricina unei constatări experimentale obiective: nimeni nu ştie nimic, dar toată lumea ştie totul.
E bine că ţii credinţa în Dumnezeu. Şi ea te va ţine în aceste zile grele, care vor trece precum pâcla.
Iată, un om ţine în mână un baston, iar bastonul îl ţine pe el când are de urcat coasta. Unii oameni poartă bastonul de podoabă, alţii, ca să le fie de ajutor în drumuri grele.
Când vei dori să începi vreo faptă bună, mai întâi pregăteşte-te pentru a înfrunta ispitele care vor fi îndreptate asupra ta. Să le înfrunţi curajos şi să nu te clinteşti în nădejdea ta întru Dumnezeu.
Când omul începe să trăiască cu credinţă fierbinte, vrăjmaşul binelui îl întâlneşte de obicei cu diferite şi straşnice ispite pentru ca el, îngrozindu-se de aceasta, să înceteze fapta bună.
Duhul umple omul şi viaţa lui, pe când gândul, intenţia, sentimentul, ideea, cuvântul şi fapta sunt purtătoare ale acelui duh cu care eşti încărcat în cele mai dinăuntru ale tale.
Duhul se arată rar în lumina sa. Mai mult se deduce din lucrările sale, deci, din tot ce se întâmplă cu oamenii. Totuşi, aşa-zisa spiritualitate ori atmosferă în care trăieşte omul este opera duhului şi numai indirect a lucrărilor. Ea e subtilă, insensibilă, misterioasă, este oricum vreţi să-i ziceţi, dar este adevărul adevărat despre om şi despre lumea lui, aşa cum l-am experimentat personal într-o amarnică viaţă de om.
Judecarea este egoism; nu vezi greşelile tale, ci pe ale celuilalt.
Un părinte ce avea darul înainte-vederii a văzut harul plecând de la un monah pentru că îl judecase pe un alt monah. Un avva s-a mântuit şi numele i-a fost scris în cartea vieţii întrucât nu i-a judecat pe fraţii ce se purtau necuviincios. Un alt avva a fost pedepsit trei ani de către un înger pentru că a căzut în judecarea aproapelui.
Cine a cunoscut din cercare măreția și greutatea căii creștine, acela se află sfâșiat de două simțăminte: unul – fierbintea dorire ca toți să cunoască pe Adevăratul Dumnezeu și lumina veșnicei vieți; celălalt, frica.
Dacă cumva cel chemat nu va putea purta greutatea încercărilor? Iată de ce unul ca acesta într-o mai mare măsură se îndreptează către Dumnezeu cu rugăciunea pentru mântuirea tuturor și a fieștecăruia, decât către propovăduire.
Pentru a începe bine, trebuie să te asiguri de trei condiţii duhovniceşti neapărat necesare. Mai întâi, lipsa de grijă pentru orice lucru şi problemă; apoi, conştiinţă curată, adică să nu te osândească pentru nimic conştiinţa ta; şi în fine, să nu înclini şi să nu te alipeşti de nici un lucru din lumea aceasta, nici chiar de trupul tău.
După aceea aşează-te într-un loc liniştit şi izolat, închide uşa, adună-ţi mintea de la orice lucru zadarnic şi cercetează în adâncurile tale pentru a găsi locul inimii, unde din firea lor conlocuiesc toate puterile sufletului.
Nu sta să te judeci pe tine însuţi pentru ceva pe care l-ai făcut – bine, rău, virtute, păcat – sau să-l compari cu ceilalţi.
De câte ori nu avem de-a face cu acest lucru! Să uităm cele din urmă şi să nu ne intereseze ce am făcut. Pentru că analizând, descoperim că am făcut ceva important sau ceva rău, ceva mare şi frumos şi mai reuşit decât celălalt sau ceva mai mic.