Slava deşartă este cea dintâi fiică a mândriei şi ea însăşi are şapte odrasle:
Prima este lauda, adică lauda de sine pentru bunul neam, pentru conştiinţă, pentru averi şi pentru altele ca acestea.
A doua odraslă este făţărnicia, adică prefăcătoria spre a se arăta omul că este mai îmbunătăţit decât alţii, şi care este vinovată chiar dacă s-ar face pentru folosul cuiva.
Cumplită este patima aceasta și are multe capete. Din pricina slavei deșarte unii oameni iubesc cu înfocare slujbele înalte, alții banii și averile, alții puterea. Și tot așa mergînd înainte, slava deșartă îi face pe unii ca, tot de dragul ei, să dea milostenii.
Nu e de mirare că oamenii umblă după slava deșartă cînd sunt bogați, cînd sunt puternici. Grozăvia e că oamenii găsesc în stări cu totul contrarii pricini pentru a umbla după laudele lumii.
Trebuie să luăm parte la Sfânta Liturghie?
«Ce întrebare fără rost! Dar crezi oare că, creștinii ar putea trăi fără Jertfa Liturghiei sau că Sfânta Liturghie se săvârșește fără creștini?». De aceea ne îndeamnă Sf. Maxim Mărturisitorul:
Cum se schimbă viaţa noastră după fiecare spovedanie? Şi care este pocăinţa noastră personală, de toată vremea?
Din cuvintele Domnului Hristos înţelegem că cine nu se pocăieşte cu adevărat, nu are ce căuta în Împărăţia lui Dumnezeu, căci acolo nu poate intra nimic din ce este necurat. Ca să putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu, chiar şi aceasta de pe pământ, la Sfânta Liturghie, trebuie o anumită învrednicire.
Păcatul este călcarea Legii lui Dumnezeu, călcare voită sau nevoită, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, cu fapta, cu cuvântul, cu gândul. Păcatul este necinstirea adusă lui Dumnezeu, ocară, dispreţuire, defăimare, nerecunoaştere şi vătămare adusă fiinţei Dumnezeieşti, dintr-un sentiment egoist.
Păcatul este necredinţă şi neîncredere în Dumnezeu, în legea Lui şi prea multă credinţă şi încredere în sine, până acolo ca omul să-şi fie singur lege, pentru că de îndată ce ai călcat Legea lui Dumnezeu ai urmat o altă Lege, fie a ta, fie a Diavolului.
Toți părinții trebuie să-și crească copiii pentru Dumnezeu. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Cea mai buna moștenire pe care pot să o dea părinții copiilor este buna creștere. Aceasta are mult mai mare valoare decât toate bogățiile și bunurile pământești… (Sfântul Sfințit Mucenic Vladimir al Kievului)
Crezi că te răzbuni asupra aproapelui, dar te chinuieşti pe tine însuţi. Te dai în braţele pornirii ca unui călău lăuntric care te împresură din toate părţile; şi-ţi sfâşii liniştea.Ce poate fi mai nefericit decât un om mereu stăpânit de mânie? Ca şi nebunul furios care nu se bucură niciodată de linişte; care e fără încetare în fierbere, zi de zi furtuna gândurilor lui se înteţeşte şi îşi aduce aminte vorbele şi faptele celui care l-a jignit, îi aude numele? Se umple de grea mânie, ca fiara – şi se frământă în sine fără încetare, îl zăreşte numai? Iată-l căzut pradă groazei, tremurului, ca şi cum ar suferi cele mai mari rele. Îi vede vecinii, un veşmânt, casa, strada? Toate aceste privelişti sunt un chin pentru el.
“Sfânta pravilă ne face cunoscut ca în ajunurile zilelor de sărbătoare creştinii să petreacă în rugăciune şi în cucernicie, pregătindu-se pentru a participa sau a asista la Sfânta Liturghie.
Lucrarea de căpetenie în ceea ce ne priveşte e lupta cu păcatul. Luptă-te, nu te da bătut, şi vei învinge, şi nu va fi păcat întru tine. Dacă şi ceilalţi vor face la fel, nici în ei nu va fi păcat, şi va fi pretutindeni împărăţie luminoasă a sfinţeniei şi dreptăţii.
Cel ce se luptă trebuie să aibă arme şi să ştie cum să le folosească, altfel spus, să ştie cum să lupte. V-am înfăţişat cu un alt prilej panoplia creştină şi v-am lămurit că este neapărată nevoie să vă înarmaţi cu ea.
Ispita e un lucru bun şi foarte folositor. Pe cei care se află în ispită, apostolul îi laudă zicînd: Fiind în ispită, cel ce rătăceşte se pierde, iar cel ce suferă se întăreşte. În concluzie, adaugă: de ei nu e vrednică toată lumea.
Dacă ei nu au fugit de ispite în necazuri, pentru folosul lor sufletesc, atunci noi, neputincioşii, nicidecum nu trebuie să renunţăm şi să fugim de ispitele folositoare pentru suflet.
Postul (…): o şcoală a căinţei (pr. Alexander Schemmam).
Postul adevărat este abţinerea de la orice lucru rău (Sfântul Teodor Studitul). Fecioria trupului aparţine câtorva, dar fecioria inimii trebuie să aparţină tuturor (Fericitul Augustin).
Eşti stăpân pe pântece? Fii atunci stăpân şi pe limbă! (Sfântul Nil Sinaitul)
După ce te vei fi gândit la păcatele tale, frate al meu păcătos, și te vei fi pregătit cu zdrobire a inimii și îngrijorare, mergi atunci la un iscusit duhovnic.
Dacă știi carte, însemnează-ți, frate, păcatele și pe hârtie, ca să nu le uiți. Și, de va fi departe locuința duhovnicului, să nu întârzii, după cum nu întârzii să mergi pentru boala ta cea trupească la acel doctor iscusit care se află departe. Ci zi și tu ca fiul acela risipitor:
Te rușinezi a-ți mărturisi păcatele ? Rușinează-te a le face. Dar când le facem, îndrăznim cu obrăznicie și fără de rușine, iar când este trebuință să le mărturisim, atunci ne rușinăm și pregetăm, în loc să facem aceasta cu osârdie. Căci nu este rușine a prihăni și a vorbi de rău păcatele, ci dreptatea și fapta bună. Și dacă mărturisirea nu este dreptate ci faptă bună, Dumnezeu n-ar fi dat răsplată pentru ea. Dar fiindcă mărturisirea are răsplată, ascultă: “Spune tu întâi fărădelegile tale, ca să te îndreptezi” (Is. 43, 26).
Cel care nu se roagă este foarte ușor poticnit și cade in ispită și în păcate, neavând nici o legătură cu Dumnezeu. Cel care nu se roagă, n-are nici o putere în lupta cu ispitele vieții.
Cu puţin timp înainte de 1980, l-a vizitat pe Stareţul Efrem Katunakiotul un tânăr judecător stagiar. L-a găsit în bucătărie făcându-şi rucodelia. Lua peceţi dintr-o oală cu apă caldă, care fierbea încet deasupra focului, pe vatră şi le sculpta.
A pus metanie şi s-a aşezat lângă el pe o ladă.
– Pentru ce ai venit, fiule? l-a întrebat Stareţul fixându-l pe tânăr cu privirea lui pătrunzătoare.
1. „Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineaţă, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit şi mai liniştit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o preocupă de dimineaţă, ca o piatră de moară, care macină în restul zilei grâu sau neghină.”
2. „Fără milostenie însăşi rugăciunea e fără rod. Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuţi nu asculţi rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ţie? Cum vei cere împreună cu credincioşii din Biserică: „Dă Doamne!” – când tu însuţi nu dai săracilor, deşi poţi să dai? Cu ce gură vei spune: „Auzi-mă, Doamne!” când tu însuţi nu-l auzi pe cel sărac, sau mai adevărat pe Hristos, Care strigă spre tine prin sărac?”
Mitropolit Bartolomeu Anania – Predica la Evanghelia samarineanului milostiv.
Predica rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 79 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.