– Cum pot să împac tehnologia actuală la care am acces: telefon mobil, calculator, mașină, cu viața monahală pe care mi-am dorit-o și am făgăduit-o?
– În Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos este scris că „orice cărturar cu învățătura despre Împărăția Cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi și vechi” (Mat. 13, 52).
Toate cele vechi sunt deprinderile și darurile naturale ale vieții acesteia pământești. Cele noi sunt darurile Duhului Sfânt. Așa încât dacă suntem niște cărturari înțelepți, cu învățătura despre Împărăție, vom face ca toate aceste daruri naturale, înzestrari și deprinderi pe care le avem să slujească la cel mai important ideal al vieții noastre: să lucreze spre slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea noastră.
Trebuie să avem discernamânt și să dăm întâietate celor care trebuie să stea pe primul loc.
(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2012, p. 36)