– Ce ne spuneţi despre credincioşii care vin la mănăstiri?
– Să ştii că nu vin credincioşii la mănăstiri pentru noi, ci pentru credinţa lor curată că la mănăstriri este mai multă credinţă şi viaţa călugărilor este mai aleasă. Eu aşa cred, că Dumnezeu nu ţine mănăstririle pentru noi, călugării, că suntem păcătoşi; ci le ţine pentru credinţa credincioşilor iubitori de Hristos. Poporul român este un popor de aur! Credincioşii din lume sunt mai buni ca noi!
De aceea avem marea datorie să nu-i smintim în credinţa lor şi să ne jertfim pentru ei. Sfântul Apostol Pavel zice: „Nimeni al său să nu caute, şi în alt loc zice: Tuturor toate m-am făcut ca pe toţi să-i dobândesc” (I Cor. 9, 19). Iar Sfântul Efrem Sirul zice: „Fiecare bucăţică ruptă din tine să fie un folos pentru aproapele”. Ei se folosesc sufleteşte de noi, de slujbele care se fac prin mănăstiri, de cântări, de sfaturile preoţilor, de spovedanie, de binecuvântare, de rugăciuni, că nu le dăm de la noi, ci din cele ce ne-a dat Dumnezeu; iar noi, călugării, ne folosim sufleteşte de credinţa lor curată, de dragostea lor, de sinceritatea lor, de răbdarea, de smerenia şi ascultarea lor.
Aşa sunt mănăstirile noastre, deschise pentru toţi, şi mai ales pentru bunii noştri credincioşi de la oraşe şi sate. Şi, după cum ştim, aşa au fost ele dintotdeauna. Chiar şi sihaştri din păduri şi peşteri primeau credincioşii la chiliile lor, cărora le dădeau sfaturi şi se rugau pentru ei, şi ajungea o bucăţică de pâine şi până la ei de la bunii noştri creştini.
(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 75-76)
