Mai întâi fiecare să se roage lui Dumnezeu să-i rânduiască duhovnic bun şi să-i dea voinţă şi putere să-şi cunoască toate păcatele şi să aibă lacrimi pentru ele.
Apoi este dator fiecare să-şi noteze în linişte pe hârtie toate păcatele făcute de la ultima spovedanie şi pe care le-a uitat sau şi le-a amintit din viaţă. Spovedania se face cu post, în biserică, în faţa icoanei Mântuitorului, după ce preotul citeşte molitfa de spovedanie.
Vrednicul de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania – arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Anul 2000. Predică rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania la sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos.
Pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.
Cuvântul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia.” În sens literal, acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.
Iar dacă un fur ca acesta va reuşi să te răpească vreodată, să te nevoieşti ca măcar să nu laşi idolul Afroditei, adică al poftei celei urîte să se întipărească în sufletul tău. Şi cum asta?
Sau să năzuieşti la Dumnezeu prin rugăciune – acest lucru fiind mai puternic, căci „a Domnului este mîntuirea” (Psalmi 3, 8), după cuvîntătorul de psalmi – sau să-ţi întorci închipuirea spre un alt gând oarecare. Că idol pe idol şi închipuire pe închipuire se şterg. Căci – zice înţelepciunea populară – „cui pe cui scoate.”
– Da, neapărat. Pentru că altfel duci o viaţă cumva în gol şi n-ai posibilitatea să te dirijezi, n-ai posibilitatea să te orientezi.
E bine să ai câteva principii la care să ţii şi pe care să le urmezi şi câteva repere pentru verificare. Dacă n-ai nici un reper, atunci te poţi crede bun înainte de a fi bun, te poţi crede credincios fără să fii credincios, te poţi crede înţelept fără să fii înţelept, poţi să ai păreri despre tine care nu consună cu realitatea.
– Gheronda, ce este nobleţea mai exact?
– Nobleţea duhovnicească este superioritatea duhovnicească, este jertfa. Un suflet nobil are pretenţii numai de la sine însuşi, iar nu de la ceilalţi. Se jertfeşte pentru ceilalţi, fără să aştepte răsplată. Uită tot ce dă, dar îşi aminteşte până şi cel mai mic lucru care i se dă. Are mărinimie, are smerenie şi simplitate, are lipsă de interes, cinste… le are pe toate. Are cea mai mare bucurie şi veselie duhovnicească.
Părintele Mihail Stanciu despre Taina spovedaniei, Vorbe de duh, Universul Credinţei, 26 ian. 2014, TVR1
Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? (Mt. 18, 33)
Milă şi iertare – Predica Mitropolitului Bartolomeu Anania la pilda datornicului nemilostiv.
Rugăciunea Părintelui Sofronie Saharov de la Essex, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul.
Muzica: corul Athos „Iată Mirele vine”
Duhul Sfânt este Iubire și această Iubire se revarsă în sufletele tuturor sfinților care sunt în cer, și același Duh Sfânt este viu pe pământ în sufletele celor ce iubesc pe Dumnezeu.
(Sf. Siluan Athonitul)
În Biserică timpul se opreşte, fiindcă aici nu există moarte, iar încetarea existenţei pământeşti nu întrerupe legătura vie dintre generaţii (G. Florovsky).
În Biserică, trecutul este pururea prezent. Prezentul în Biserică este pururea susţinut de trecutul viu, căci Dumnezeul-Om Hristos, care este acelaşi ieri, azi şi în veci (Evrei 13:8), vieţuieşte neîncetat în trupul Său divino-uman cu ajutorul aceluiaşi adevăr, aceluiaşi bine şi aceleiaşi vieţi, pururea făcând tot trecutul să fie prezent.
Rugăciunea lui Iisus, numită şi Rugăciunea inimii sau Rugăciunea minţii, este o rugăciune scurtă, simplă care a fost folosită, predată şi comentată pe scară largă de-a lungul veacurilor de creştinismul răsăritean. Forma exactă a rugăciunii s-a modificat adeseori între forma cea mai scurtă, cum este „Doamne, miluieşte-mă” şi forma extinsă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.” Formele cele mai folosite la Muntele Athos sunt „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine” şi „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” .
Văzându-i pe unii dintre fraţii mei duhovniceşti, obişnuiam să-l întreb pe Părintele Porfirie:
– Bunicuţule, cine e acest om?
Când era vorba despre vreun profesor universitar, îmi răspundea:
Dar eu zic aceasta nu pentru a înjosi postul, ci pentru a-l cinsti cu adevărat, căci cinstea postului stă nu întru înfrânarea de la mâncare, ci întru înfrânarea de la păcate, iar cine mărgineşte postul său numai la a nu mânca, acela necinsteşte postul mai mult.
Tu posteşti! Bine, dar arată-mi aceasta prin fapte ! Prin ce fapte ? – întrebi tu. Iată: când vezi un sărac, fie-ţi milă de dânsul; când vezi un vrăjmaş, împacă-te cu dânsul. De vezi pe aproapele tău norocit, nu-l pizmui.
Pe 14 septembrie 1932 a avut loc la Muntele Athos un puternic cutremur de pământ. El s-a produs în timpul nopţii, la ceasul al patrulea [din noapte], în timpul privegherii praznicului înălţării Sfintei Cruci.
Mă găseam în strană alături de părintele egumen, iar acesta stătea chiar lângă locul unde spovedea. O cărămidă s-a desprins din tavan şi a căzut în acest loc împreună cu mult moloz. La început am fost puţin înfricoşat, dar repede m-am liniştit şi am zis egumenului: „Iată că Domnul Cel Milostiv vrea ca noi să ne pocăim”.
De-ţi judeci fratele, e mare primejdia să cazi în acelaşi păcat, după cum spun Părinţii. Astfel, un bărbat sfânt a văzut pe cineva păcătuind şi, lăcrimând cu amar, şi-a zis: „Acesta astăzi a greşit, iar eu mâine neîndoielnic voi greşi!”
Gândul că eşti şi tu supus greşelii, spune Sfântul Ioan Scărarul, e marele leac împotriva osândirii şi clevetirii. „Să nu te sfieşti niciodată de cel ce cleveteşte pe aproapele în faţa ta.
Nu mai vorbiţi unul despre altul de rău! Vorbiţi numai de bine!
Să ştii că după cuvintele tale te va judeca. Sau după cuvintele tale te vei bucura! Că este o foarte mare ruşine să vorbeşti de rău pe fratele tău de drum, în luptă cu acelaşi duşman nesuferit, diavolul!
Ne vorbește Părintele Arsenie vol. 2, Editura Episcopiei Romanului, 1997