În înțelesul biblic, a cunoaște ceva înseamnă a avea o experiență concretă: a cunoaște suferința, păcatul, războiul, pacea, binele ori răul; înseamnă a fi angajat practic și real în asemenea stări, din experiența cărora se pot cunoaște în toată profunzimea lor.
A cunoaște pe cineva înseamnă a intra în relații personale cu el; aceste relații putând să ia multe forme și multe trepte, cu o gamă întreagă de sensuri.
Iisus era chemat de durerea unui tată, ca să întoarcă la viaţă o copilă de 12 ani. Iisus iubea copiii, de aceea mergea la ei cu durerea iubirii. Totuşi o femeie bolnavă L-a mai zăbovit, ba, chiar L-a furat pe drum. Stăruim puţin asupra acestui furt, unic în viaţa lui Iisus. Oare de unde ştia femeia aceasta, că atingându-se, chiar pe furiş, de marginea hainei lui Iisus, se va tămădui? O ştia din credinţă şi femeia nu s-a înşelat. Deşi puterea de tămăduire era de natură spirituală, totuşi, bolnava a furat-o printr-o atingere materială. Sluga sutaşului este un caz de tămăduire de la distanţă, prin credinţă, adusă de două delegaţii şi e pur spirituală.
Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost un extraordinar predicator, cuvintele sale de învăţătură fiind ascultate mereu cu mare drag şi luare aminte. Redăm în cele ce urmează una dintre omiliile sale despre sensul vieţii:
Teme-te de Dumnezeu şi te fereşte de tot răul” (Pilde 3, 7). Hotarul postirii tale să fie următorul: la sfârşitul lui, în tine să se sălăşluiască frica de Dumnezeu şi să se înrădăcineze hotărârea nestrămutată de a te feri de tot răul, chiar dacă pentru aceasta ar trebui să pierzi totul, chiar şi viaţa. Pentru aceasta, nu te mărgini numai la rânduiala cea din afară a postirii, ci ocupă-te de tine cu deosebită luare aminte, intră în tine însuţi şi priveşte chipul gândurilor tale: oare conglăsuieşte el întru totul cu nemincinosul cuvânt al lui Dumnezeu?
Mulți păcătuiesc şi nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înţelept. Dar cine este în stare de o nevoinţă asemenea lui?
„Domnul l-a pomenit pe tâlhar în ultima clipă, pentru ca nimeni să nu deznădăjduiască. Dar numai pe unul singur, ca nimeni să nu nădăjduiască prea mult în milostivirea Sa.” (Fericitul Augustin)
– Cum putem să ne întărim, Părinte, în vremurile grele ce trăim? Ce trebuie să facem? Generația tinerilor ce trebuie să facă?
– Am răspuns: RUGĂCIUNE. “Cere și ți se va da, bate și ți se va deschide, caută…” Nu? Dacă nu ceri, Dumnezeu nu-ți dă nici mântuirea. Mântuitorul nu face dictatură. Numai cel ce vrea să se mântuiască se va mântui. Cine se roagă, cine cere: “Doamne, ajută-mă, Doamne, curățește-mă, Doamne, întărește-mă… Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, Slavă Ție! Ridica-voi ochii mei la Cer, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul”.
Sã slujim trupului numai în cele necesare; sufletului, însã, sã-i dãm ce-i mai bun, spre a-l slobozi, cu ajutorul filosofiei, ca dintr-o închisoare, de legãtura cu patimile trupului, ca sã facem în același timp și trupul stãpân peste patimi. Stomacului sã-i slujim numai în cele de trebuințã, sã nu-i dãm mâncãrile cele mai plãcute, cum fac cei care cautã bucãtari și oameni pentru servit la masã, cei care cautã oameni, care rãscolesc pãmântul și marea, ca și cum ar plãti bir unui stãpân neîndurãtor. Vrednici de milã sunt unii ca aceștia din pricina îndeletnicirii lor; nu suferã mai puțin decât cei chinuiți în iad, care scarmãnã lânã ca sã întreținã focul, sau carã apã cu ciurul și o varsã într-un vas gãurit, așa cã muncile lor nu mai au sfârșit.
„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile voastre, carele strigă: Avva Părinte.” (Gal. 4:6)
1. De ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine obârşia noastră. Ca să ne amintim că nu suntem doar rodul pământului, ci al cerurilor– mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că suntem neam ales, şi că Tatăl nostru e însuşi Împăratul cerurilor şi pământului.
Lăsați-vă casa nemăturată, necurățită, neaerisită, timp de un an! Oare nu va deveni ea o adevărată cocină? Și acum socotiți ce a devenit sufletul aceluia care nu un an, ci douăzeci, patruzeci, șaizeci sau șaptezeci de ani nu și-a curățit sufletul prin spovedanie!
Când omul îşi întoarce faţa către Dumnezeu, toate drumurile duc la Dumnezeu.
Când omul, însă, îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, toate drumurile duc spre prăpastie.
Mare e dreptatea Ta, Doamne. Tu ai făgăduit Apostolilor Tăi: „Nu vă voi lăsa orfani” [In 14, 18]; şi acum noi trăim această milostivire, şi sufletul nostru simte că Domnul ne iubeşte. Iar cine nu simte, e bine ca acela să se pocăiască şi să trăiască după voia lui Dumnezeu şi atunci Domnul îi va da harul Lui, care va călăuzi sufletul său. Dar dacă vezi un om care păcătuieşte şi nu ţi-e milă de el, harul te părăseşte.
Credinţa e un risc al raţiunii. Dar nicidecum o anulare ci dimpotrivă, o iluminare a ei. E o absolutizare a sufletului într-un dincolo al lumii acesteia, în modul divin al existenţei. Credinţa are revelaţia cu care omul credinţei nu se tocmeşte.
Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi, pe măsură ce-L cunoaştem, viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi lumina cunoştinţei. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult mai prescurtată, cunoştinţa pe care savantul n-o poate prinde prin ştiinţă, ci numai dacă şi-a împins ştiinţa până la toate marginile şi i-a recunoscut neputinţa.
„A trăi înseamnă să nu fii mâhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni şi cu toţii să fii respectuos. Pentru mireni (creştinii din lume), rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări – iubirea de sine.“
„Tristeţea vine din îngâmfare şi de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.“
– Părinte, ați fost dintotdeauna preocupat de tineret, de problemele sale și de menirea sa. Cum vă apare astăzi tineretul român? Mai putem vorbi de o „generație nouă” – în sensul că aceasta este coagulată de un ideal comun, de o credință?
– Firește, nu putem vorbi astăzi de o nouă generație, după cum nici generațiile noi din trecut nu ar putea renaște în chip identic cu ele de atunci.
Cine îşi reţine şi îşi înfrânează limba, acela îşi înfrânează şi trupul. Cine îşi stăpâneşte limba, va scăpa de orice rău ce provine de la limbă. Limba este un rău neînfrânat.
Mulţi au căzut de ascuţişul săbiei, dar mai mulţi din cauza limbilor, pentru că limba este sabie cu două tăişuri, care pe nesimţite înjunghie trupul şi sufletul vorbăreţilor în deşert din adunările deşarte.
Nimic nu-l duce pe om mai aproape de trufie şi nu îl îndepărtează mai mult de ceilalţi decât credinţa că este liber şi nu are nevoie de nimeni. Dumnezeu ne-a făcut în aşa fel, încât avem nevoie unul de celălalt.
Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.
Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.