Negreşit, o viaţă îmbunătăţită poate să ne ajute mult la săvârşirea poruncilor lui Dumnezeu, dar n-aş putea susţine că ea săvârşeşte totul. Ce tărie va putea să-i dea cuiva viaţa sa îmbunătăţită, când începe lupta pentru credinţă şi când toţi luptă cu argumente din aceleaşi Scripturi? La ce-i va folosi mulţimea de sudori, când după acele osteneli cade, din pricina grozavei lui ne- ştiinţe, în erezie şi se desparte de trupul Bisericii? Cunosc mulţi oameni care au păţit aşa. Care-i câştigul strădaniei lui? Nici unul! Şi, la fel, nu-i de nici un folos o credinţă sănătoasă alături de o viaţă stricată.

Continuare …

De vom vorbi despre apostoli şi îi vom preamări, ar trebui de îndată să plângem văzând ce depărtare ne desparte de ei. Dar noi adesea nu găsim că ar fi vreo greşeală aceasta – şi trăim cu gândul că este peste putinţă să ajungem la o asemenea înălţime.
Iar dacă cineva ne-ar întreba de ce, de îndată vom argumenta aşa: „Acela era Pavel, acela era Petru, acela era Ioan”. Ce înseamnă, oare, că acela era Pavel, iar acela era Petru?

Continuare …

Diavolul e rău, recunosc, dar rău pentru el însuşi, nu pentru noi, dacă suntem cu băgare de seamă. Aceasta-i firea răutăţii, nu-i pericol decât acelora care şi-o însuşesc.
Dumnezeu a îngăduit înadins ca cei răi să fie amestecaţi cu cei buni. El n-a dăruit un alt pământ celor răi, şi a amestecat pe unii cu alţii, săvârşind astfel o lucrare de un mare folos. Cei buni îşi dovedesc vrednicia în mijlocul acelora care-i trag de la calea dreaptă spre rău. Căci „trebuie” – este zis – „ca să fie între voi rătăciri, ca acei statornici să se vădească printre voi”.

Continuare …

Adam era în Rai, ca într-un port, şi s-a înecat (Facere III, 1-24); Lot era în Sodomă, ca pe mare, şi s-a mântuit (Facere XIX, 16); Iov stătea pe gunoi şi s-a îndreptățit (Iov II, 8), iar Saul era în mijlocul bogăţiilor și şi-a pierdut împărăţia – şi pe cea de aici, și pe cea de dincolo.
Nu te poţi apăra, spunând: „Nu pot să fiu și în lume, înconjurat de treburi, și să mă și mântui”. Ştii de unde ne vine acest gând? De acolo, că nu ne rugăm des și nici nu venim des la biserică. Oare nu vedeţi pe cei care vor să primească dregătorii de la împăratul pământesc, cum stăruiesc și cum pun pe alţii să intervină, ca să dobândească ce doresc? Aceste cuvinte le spun celor ce pleacă de la dumnezeieştile slujbe și celor care se pun la sfat şi pălăvrăgesc în timpul înfricoşatei şi Sfintei Liturghii.

Continuare …

Dar, veţi zice, eu stau sub apăsarea firii – desigur, iubesc pe Hristos. – Dar firea mă sileşte să păcătuiesc. Dacă suferi constrângere şi asuprire, vei fi iertat, dar dacă prin nepăsare ai căzut, nu este iertare.
Să vedem; să lămurim dacă păcatele se săvârşesc prin nevoie şi constrângere sau, mai degrabă, prin nebăgare de seamă şi nepăsare grea.

Continuare …

Nimic nu este mai puternic decât rugăciunea. Un împărat în haină de porfiră nu e mai mărit decât rugătorul pe care îl împodobeşte vorbirea sa cu Dumnezeu. Precum un om, vorbind cu împăratul în prezenţa întregii oştiri […] prin aceasta atrage asupra-şi ochii tuturor şi capătă însemnătate, aşa se întâmplă şi cu cel ce se roagă. Socoteşte numai ce înseamnă când un om, în prezenţa tuturor Îngerilor, Arhanghelilor, Serafimilor, Heruvimilor şi a tuturor puterilor cereşti, cu toată bucuria şi siguranţă, se apropie de împăratul împăraţilor şi cutează a vorbi către Dânsul? Care cinste s-ar putea asemăna cu aceasta? Dar nu numai cinste, ci şi un mare folos urmează pentru noi din rugăciune, chiar înainte de a fi primit lucrul pentru care ne rugăm.

Continuare …