– Părinte, ați fost dintotdeauna preocupat de tineret, de problemele sale și de menirea sa. Cum vă apare astăzi tineretul român? Mai putem vorbi de o „generație nouă” – în sensul că aceasta este coagulată de un ideal comun, de o credință?
– Firește, nu putem vorbi astăzi de o nouă generație, după cum nici generațiile noi din trecut nu ar putea renaște în chip identic cu ele de atunci.
Generația din ’27, să zicem, care a fost cea mai compactă și cea mai bine strucutrată ideologic, spre deosebire de generația de azi, venea dintr-o risipire spre «coagulare» ca să ramânem la termenul folosit în întrebare. Așa era atunci curentul general.
O Europă nouă, constituită pe baze naționale, creștea din risipirea unor «imperii» mai mult sau mai puțin reale și spiritul fiecărei națiuni se coagula în jurul unor persoanlități dominante prin harismele pe care Dumnezeu le semăna în noile generații. Generația de atunci a avut un crez creștin, un crez național, o disciplină și, mai ales, personalități greu de egalat astăzi.
Generația actuală este laxă și labilă. Ea face drumul invers față de generația luată de mine ca etalon: ea pornește de la «coagularea» forțată de factori externi din perioada comunistă și, mai departe, de la factorii externi ai perioadei post-comuniste: influența nocivă a moravurilor din Vest, bombardarea excesivă a informației contradictorii și chiar dăunătoare, lipsa unei ancorări temeinice în vreun crez, de unde și apostaziile, convertirile și reconvertirile liderilor acestei epoci – nu mă refer deloc la șefii politici care au făcut din politică o șatră – ci la intelectuali, care au cunoscut, aproape toți, convertiri și reconvertiri. Fluctuanța ideologică nu naște lideri, după cum avatarul nu naște eroi, nici martiri.
Știu că generația de azi are personalități extraordinare, dar, din cauza decadenței morale și a promovării non-valorilor în viața politică națională și internatională, a clandestinității organismelor internaționale, politice, economice, juridice etc. mare parte din aceste figuri proeminente s-au retras în monahism, de unde pot raspândi lumina lor spirituală peste tineri și bătrâni, sau trăiesc în anonimat social.
– Ce anume credeți că îi vatămă sufletește cel mai mult pe tineri?
– Două sunt racilele majore ale generației tinere actuale: lipsa unei credințe religioase ferme – ortodoxe, în cazul României – și superficialitatea morală. Toate celelelte sunt adjuvante și catalizatori spre cădere: televiziune, sexism, alcoolism și droguri, superficialitatea, sectele, muzica demonică, distrugerea gustului pentru frumos, anticreștinismul (antiortodoxia), lenea, labilitatea psihica și intelectuala etc.
Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa, Revista ROST nr. 38, an IV, aprilie, Editura Asociatia ROST, 2006, p. 19