
Despre ispite, dreapta socoteală şi smerenie; despre paza gândurilor şi (falsa) dezvoltare personală propovăduită astăzi.


Despre ispite, dreapta socoteală şi smerenie; despre paza gândurilor şi (falsa) dezvoltare personală propovăduită astăzi.

Fi-ţi cu multă luare-aminte! Nu lăsaţi nici un gând negativ să pătrundă în inima voastră.

Poruncile lui Hristos par cu neputință de împlinit celui ce n-a încercat niciodată să le împlinească. De pildă, Domnul a zis: Faceți bine celor ce vă urăsc pe voi (Mt. 5, 44; Lc. 6, 27), iar tu întrebi plin de mirare: „Oare este cu putință așa ceva? Oare o astfel de poruncă nu e potrivnică firii omenești?” N-ai întreba vreodată așa ceva dacă în viață te-ai fi străduit măcar o dată să faci bine unui om care te urăște; dacă ai fi încercat, ai ști că această poruncă a Domnului este cu putință de împlinit și se potrivește cu firea omenească —în starea ei cea mai bună.

Mulţi părinţi se ceartă în fața copiilor şi astfel le dau lecţii urâte, iar sărmanii copii se întristează. După aceea, părinţii, ca să-i mângâie, le fac toate hatârurile (mofturile, n. r.). Merge tatăl şi-l ia pe copil cu binişorul: „Puiu’ tatii, ce vrei să-ți cumpăr?”. Merge apoi mama să-l alinte şi ea un pic şi astfel copiii cresc mofturoşi şi pretenţioşi. Iar apoi, dacă părinţii nu le pot da lucrul pe care copiii lor îl cer, aceştia îi ameninţă că se vor sinucide.

Tradiția Bisericii este alcătuită din Taine. Aceste Taine sunt centrul vieții Bisericii. Dumnezeiasca Euharistie, Botezul, pocăința ș.a.m.d., acestea sunt nucleul tradiției și expresia vieții lăuntrice a Bisericii.

Este o boare de rugăciune, de pustnicie, care adesea bate peste binecuvântata Katunakia. Cu mulţi ani în urmă l-am întâlnit pe părintele isihast Antim. El era un om al tăcerii. Când vorbea, el spunea aproape mereu de rugăciunea neîncetată a inimii: «În timp ce rugăciunea către Maica Domnului te pregăteşte pentru îndumnezeire, rugăciunea lui Iisus te îndumnezeieşte».

Cel mai cumplit lucru este acela că patimile nu dispar odată cu moartea trupului. Trupul, ca instrument prin care omul săvârșește cel mai frecvent păcatul, moare, dispare, și imposibilitatea satisfacerii patimilor îl va chinui arzător pe om după moarte.

Dar, prea iubiţii mei copii, cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie!

Domnul ne iubeşte mai mult decât iubeşte o mamă pe copiii ei şi ne dă harul Duhul Sfânt, dar noi trebuie să-l păzim cu tărie, pentru că nu e nenorocire mai mare decât faptul de a-l pierde. Când sufletul pierde harul, el se mâhneşte tare şi se gândeşte: „Trebuie că l-am întristat pe Stăpânul”. În aceste minute de întristare, sufletul e ca şi cum a căzut din cer pe pământ şi vede toate întristările de pe pământ. Ah!

Dorința voastră de a ști despre mine dacă mă îngrijorez, n-o pot satisface întru totul printr-un simplu răspuns: voi spune doar că în exterior nu se vădește prin nimic, iar înăuntru, chiar dacă se întâmplă ceva tainic, nu am cunoștință de aceasta, ci doar siguranța că nimic nu mi se poate întâmpla fără îngăduința lui Dumnezeu.

Tot ce faceți, faceți cu dragoste, ca să aveți plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune! Ultima și cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morți este dragostea creștină, adică să iubească fără deosebire pe toți oamenii și toată zidirea creată de Dumnezeu. Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.

Mândria este întunecatul hău cel fără de fund în care s-a afundat omul în căderea lui. Înclinând spre ea de bunăvoie, el a orbit duhovnicește și s-a făcut neputincios a-i recunoaște prezența în mișcările inimii și minții.

Cei cu inimile pline de mângâierea harului nestricăcios pot să rabde toate lipsurile și năpastele, prefăcându-le într-un praznic al bucuriei duhovnicești; însă foamea unei inimi împietrite, de la care s-a depărtat mângâierea dumnezeiască, este o suferință fără alinare.

Dragostea față de semeni nu se exprimă doar prin gânduri bune, ci și prin rugăciune. Rugăciunea este cea care leagă cu puternice legături, care durează punți, care împrietenește, întărește, mângâie, tămăduiește și ajută. Ea este expresia celei mai desăvârșite – dacă putem spune așa – și celei mai dezinteresate iubiri. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Nu te lăsa învins, ci mai bine tu însuți să învingi ura prin dragoste! Și așa să biruiești: rugându-te pentru fratele tău Domnului, cu deplină sinceritate!”.

„Nimeni nu minte, decât numai cei ce mă laudă şi mă fericesc.” Şi nimeni nu grăieşte adevărul decât numai cei ce mă defaimă şi mă grăiesc de rău, cu toate că nu grăiesc tot adevărul, neştiind bine cele ale inimii mele. Iar de s-ar învrednici să le vadă, nu zic pe toate, ci numai o părticică din răutăţile mele, ar fugi de mine ca de un noroi şi ca de o putoare. Şi de s-ar face trupurile oamenilor numai limbi ca să-mi defaime răutăţile mele, cred că nici unul nu ar putea să spună cum este necinstea mea.

În căsnicie, dragostea este necesară pentru încă un motiv, mai întemeiat decât orice particularitate. Motivul este însăşi firea femeii, rod al dragostei (a fost făcută din coasta lui Adam, iar coasta e lângă inimă), nu este întreagă dacă îi lipseşte dragostea. Femeia însăşi izvorăşte iubire din maternitatea ei, pe bună dreptate cerând, la rândul ei, să fie iubită, de vreme ce, din fire şi prin însăşi poziţia sa (de soţie şi de mamă), iubeşte.
Dacă te cuprind necazurile – bucură-te, că atunci tu mergi pe calea cea adevărată. Dar cine nu fuge de necazuri și le poartă după puterea lui, acela moștenește Împărăția veșnică.