Sfaturi duhovniceşti

Spovedania nu este tratament psihologic

O problemă a omului modern este abordarea fie prea rațională, fie prea psihologică a spovedaniei. Și observăm cum mulți merg la preot ca la psiholog sau nu merg deloc, zicând că preotul e un om ca și el… Într-adevăr, oamenii au astăzi multe probleme psihologice și psihice, dar spovedania e altceva și ea începe cu simțul responsabilității pentru mine însumi. Pot fi bolnav, necăjit, înjosit de alții etc., dar trebuie să încep spovedania cu faptele și vorbele concrete cu care am păcătuit, fără să mă îndreptățesc sau să mă ascund după niște stări ale sufletului.

Continuare …

„Doamne, dacă exiști, luminează-mă și-Ți voi sluji din toată inima și din tot sufletul”

Mândria nu lăsa sufletul să o apuce pe calea credinței. Necredinciosului îi dau acest sfat: să zică „Doamne, dacă exiști, luminează-mă și-Ți voi sluji din toată inima și din tot sufletul”. Și pentru acest gând smerit și dispoziție de a sluji lui Dumnezeu, Domnul îl va lumina negreșit. Dar să nu spună: „Dacă exiști, pedepsește-mă”, căci dacă vine pedeapsa, se poate să nu ai puterea de a mulțumi lui Dumnezeu și să aduci pocăință.

Continuare …

Toţi avem o slăbiciune – dorinţa de a ni se da totdeauna dreptate

Îmi scrii despre o ciocnire neaşteptată cu sora ta… experienţa ne arată că mândria jignită, chiar şi pe cei mai apropiaţi îi aşează departe unul de celălalt.
Ce să faci? Toţi avem o slăbiciune – dorinţa de a ni se da totdeauna dreptate; şi prin această dorinţă îi supărăm şi pe alţii, şi pe oameni îi facem vinovaţi înaintea judecăţii lui Dumnezeu; pentru că, precum spune Sfântul Isaac Sirul, îndreptăţirea de sine nu este admisă în legea evanghelică…, ci se spune clar şi fară înconjur: „Cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt”.

Continuare …

Moartea atacă necontenit pe om și din afară și dinăuntru

Viața pământească a omului nu este altceva decât o neîncetată luptă cu moartea, cu înainte mergătorii ei, cu însoțitorii ei și cu oștirile ei. Aici nu există nicicând armistițiu, și cu atât mai puțin pace. Moartea atacă necontenit pe om și din afară și dinăuntru.
Din afară prin ispite, iar dinăuntru prin bolile văzute și nevăzute. Și toate acestea: ispitele, păcatele, bolile nu sunt nimic altceva decât dinții morții care doboară neîncetat pe om, și din afară și dinăuntru.

Continuare …

În timpul Sfintei Liturghii are loc un schimb de viață

Îi dăm lui Dumnezeu o bucățică de pâine și un pic de vin – de fapt acestea sunt mai nimic. Nu au mare valoare. Dar ce le face să fie valoroase este ceea ce creștinii aduc în inimile lor și că transmit prin aceste daruri toată credința lor, toată smerenia lor, toată pocăința lor, toate așteptările lor de la Dumnezeu și toată viața lor pe care o pun în aceste daruri și îi spun lui Dumnezeu:

Continuare …

Harul Domnului e nesfârșit de dulce

Era odată un suflet păcătos pe care Domnul l-a chemat la pocăință și acest suflet s-a întors spre Domnul Care l-a primit cu milostivire și i S-a arătat lui. Domnul e atât de milostiv, smerit și blând. Pentru nesfârșita Lui bunătate, El nu și-a adus aminte de păcatele lui, și acesta L-a iubit și se avânta spre El cum zboară pasărea din colivia ei strâmtă spre tufișurile înverzite.

Continuare …

Nu e cu putință să învețe cineva prin sine însuși știința virtuților

Nu e cu putință să învețe cineva prin sine însuși știința virtuților, chiar dacă s-au folosit unii de cercare ca de un învățător. Căci a lucra de la sine și nu după sfatul celor ce au călătorit mai înainte înseamnă a fi plin de părerea de sine sau, mai bine zis, a o naște pe aceasta. Căci dacă: „Fiul nu face de la Sine nimic, ci precum L-a învățat pe El Tatăl, așa face” (Ioan 14, 30), iar „Duhul nu va grăi de la Sine” (Ioan 16, 30), cine a ajuns la o așa de mare înălțime a virtuții, ca să nu mai aibă trebuință de altcineva să-l învețe?

Continuare …

Dacă cineva vrea să aibă multă putere să-și atragă de partea lui sărăcia

Cei care nu au nimic, tocmai aceștia, mai cu seamă, pot să grăiască liberi de toate cele. Câți bogați nu erau în vremea lui Irod, câți puternici ai zilei? Dar cine a avut [curajul] să iasă în față și să-l certe pe tiran? Cine a apărat legile nedreptățite ale lui Dumnezeu? Niciunul dintre cei avuți. Ci săracul și sărmanul, cel care nu avea nici măcar pat, nici masă, nici acoperiș: cetățeanul pustiului ‒ Ioan Botezătorul. Numai el singur, și cel dintâi, l-a mustrat pe tiran, cu toată îndrăzneala, și a dat pe față nunta lui adulteră.

Continuare …

Iubirea aceasta este canonul şi legea necesară a vieţii, a unităţii, a armoniei

Mijlocul unirii mai multora întru unul este dragostea, care şi aceasta, în calitate de taină, este aproape de negrăit. Iubirea este Însuşi Dumnezeu. „Dumnezeu dragoste este” (I Ioan 4, 8). Dumnezeu nu are dragostea ca pe o simplă trăsătură distinctivă. Este dragostea în fiinţă, care „nu caută ale sale”, „nu gândeşte răul”, „nu se poartă cu necuviinţă”, pe toate le leagă între ele şi le proniază, „pe toate le acoperă” şi cu dreptate niciodată nu se micşorează sau se face nelucrătoare, sau se pierde, sau slăbeşte.

Continuare …

„Dacă vrei ceva mai adânc, mergi – atenție! – la ortodocși. Nu la catolici, nu sunt serioși”

Am cazat în chilia mea, acum câțiva ani, pe cineva de la o mănăstire ortodoxă din afara Londrei, vestită pentru ctitorul ei și pentru starețul acestuia: Mănăstirea Cinstitului Înaintemergător de la Essex. Un englez locuia peste drum de mănăstire. Tulburat de biserica lui, a dorit ceva mai duhovnicesc, ceva mai adânc. Și să nu spunem pentru ce s-a tulburat omul, căci ne vom tulbura și noi. Dorind ceva mai duhovnicesc, unde să meargă? A plecat în India, în Calcutta.

Continuare …

Minunat lucru este să fii liniștit în mijlocul valurilor

Vezi pe alții întrutot înțelepți și petrecându-și viața întreagă cu demnitate și tu nu te stăpânești? Vezi pe alții luptându-se necontenit contra poftelor și tu nu poți răbda nici măcar odată? Dacă voiți, eu vă voi spune cauza. Nu tinerețea este cauza, căci dacă ar fi așa, apoi toți tinerii ar trebui să fie desfrânați, ci noi înșine suntem cauza, noi înșine ne împingem în foc.

Continuare …

Fiecare gândește după cum trăiește și culege roade după cum seamănă

Poftele trupului apar ca urmare a nesatisfacerii unor cerințe sufletești. Apare un gol în suflet, care trebuie umplut cu ceva. Astfel, dacă dorința sufletului de rugăciune, de cugetare sfântă, de smerenie, de ascultare, de lepădare de sine nu este satisfăcută prin citirea de cărți sfinte, prin rugăciune și înfrânare, prin nevoință și ascultare, apar neliniști, nemulțumiri, care sunt preluate de trup și de suflet.

Continuare …

A căuta adevărul înseamnă a căuta obiectul dragostei

Dacă cercetezi adevărul cu dragoste și pentru dragoste, ți se descoperă fața lui cu atâta strălucire, încât ești în stare să înduri fără să fii ars. Și-ți va aduce ca zestre tot ce-ți este de trebuință. Deci tu vei șterge cu mâna toate, deoarece vei simți că nimic nu-ți trebuie în afară de strălucita și dulcea față a adevărului.

Continuare …