Voi, cei zidiți din pământ, priviți la toate dimensiunile vieții și veți conștientiza cât de adevărată este această frază: iubirea desăvârșită alungă teama. Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.
Să fii pregătit să primeşti tot felul de dispreţuiri şi jigniri, osândiri şi ocări din partea tuturor, chiar şi de la cei de la care nu te aştepţi. Să te consideri pe tine însuţi vrednic de ele şi să le primeşti pe toate cu mulţumire şi cu bucurie.
În zilele noastre, un Ortodox, un sfânt, ar putea foarte foarte lesne să caracterizeze Biserica ca fiind o Școală de Medicină, fiindcă ea nu este nimic altceva decât un spațiu spiritual, unde sunt vindecați oamenii bolnavi duhovnicește. Și nu-i vindecă prin magie sau prin anumite rugăciuni, ci printr-o anumită metodă care a fost experimentată de mulți sfinți.
Fii mereu blând și răbdător cu toți care-ți greșesc, și să nu judeci niciodată pe frații ce ți-au greșit, ci mai degrabă să-i ierți, să-i privești cu milă și îngăduință, să te rogi pentru ei, și poate o să ajuți la vindecarea sufletului lor bolnav!
Rugăciunea nu este o activitate izolată de restul vieţii. Pentru ca o rugăciune să fie o adevărată rugăciune creştină, ea trebuie să se desfăşoare pe un teren al schimbării, în care ai totală părtăşie cu Hristos, cu Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru ca rugăciunea să fie o rugăciune creştină, ea nu trebuie să fie o rugăciune adăugată unui mod de viaţă păgânească – ci este nevoie ca viaţa noastră cea de toate zilele să fie deja cu totul schimbată. De nu, această rugăciune va rămâne neputincioasă – un fel de ipocrizie și de minciună.
Aducerea aminte de moarte este de mare folos, că smereşte pe om şi ne dă râvnă pentru rugăciune şi uneori şi lacrimi.
Să meargă fraţii din mănăstire mai des în cimitir şi să vorbească cu cei morţi, că ei îi vor învăţa cam aşa: „Ce eşti tu azi, am fost noi ieri. Și ce suntem noi azi, vei fi tu mâine!”
– Părinte, cum de se întâmplă că în timp ce îmi simt neputinţa mă îndreptăţesc?
Când ne gândim la pocăinţă, vedem mereu imaginea obscură sau cenuşie a durerii, a unei inimi strânse, a lacrimilor, a unei tânguiri fără capăt pentru trecutul nostru, atât de întunecat şi de nevrednic.
Ai nevoie să-L aduci pe Domnul în viaţa ta cea reală, concretă, de fiecare clipă! Pentru asta, când te gândeşti la Domnul, să nu „faci abstracţie” nici de ceea ce faci, nici de ceea ce simţi în acel moment. Să nu fugi din realitatea pe care o trăieşti, chiar dacă nu este sau nu pare bună din perspectiva dorului tău de Dumnezeu! Să-l chemi pe Domnul în tine, în cel ce eşti în acea clipă! Altfel, între tine şi El se va aşeza bariera gândurilor tale referitoare la cum „ar trebui să fii ca să vină Domnul”!
Pe lângă trezvie şi liniştea minţii, o altă cale de a evita tulburarea minţii este înlăturarea cauzelor care provoacă gândurile rele. Sfântul Maxim Mărturisitorul exemplifică felul în care trebuie să ne luptăm pentru a ne păstra curăţia inimii.
Am putea spune că omul îşi câştigă libertatea prin ascultare?
