Când te rogi, memoria îţi aduce [în minte] fie nălucirile unor lucruri din trecut, fie griji noi, fie chipul celui ce te-a întristat.
Când vrem să ne rugăm, zice Awa Evagrie, mintea ne aduce unul dintre aceste trei lucruri: fie lucruri trecute, bune sau rele, situaţie în care ne întoarcem asupra noastră înşine, fie griji noi, fie chipul celui care ne-a adus întristare, care ne-a nedreptăţit, care ne-a dispreţuit, care nu ne-a ascultat.
Dar care dintre aceste trei lucruri pe care ni le aduce memoria este cel mai împovărător? Cu siguranţă, este chipul celui ce ne-a întristat, pentru că celelalte sunt sinele nostru si interesul nostru. Cel ce ne-a întristat , este duşmanul nostru, este cel care vine în contradicţie cu noi înşine, în timp ce restul produce mulţumire de sine. Cel care ne-a întristat ne produce o împotrivire, o opoziţie, o înfruntare, ne ia bucuria şi pacea. De îndată ce memoria ne aduce în minte persoana omului care, fie şi aflat departe de noi, ne-a întristat sau ne-a nedreptăţit, ne-a deranjat sau ne-a uitat, nu ne-a iubit sau ne-a dispreţuit, puterile noastre se dezarticulează.
De aceea trebuie să fim oameni care au o gândire cerească, asa încât cei care ne întristează să nu existe. Când vom gândi astfel, nu ne va întrista nimeni. Odată ce există ceva lăuntric, o oarecare voire sau dorinţă în noi, înlăuntrul nostru, o anumită concepţie sau părere, vor exista, cu siguranţă, şi cei care ne întristează, fiindcă ei vor avea înlăuntrul lor o voie contrară… Să nu avem nimic, ca să nu existe cei care ne întristează, cei care se ridică înaintea noastră ca nişte munţi şi ne împiedică!
Este, desigur, cu putinţă ca imaginaţiile şi noile griji pe care ţi le aduce memoria în timpul rugăciunii să aibă aceeaşi intensitate cu chipul celui ce te-a întristat, pentru că şi în acestea trei tot şinele nostru se află: în primele două, în mod pozitiv; în celălalt, în stare de împotrivire. Primele două reprezintă şinele nostru, cel de-al treilea se împotriveşte sinelui nostru. De exemplu, m-a întristat nu pentru că nu ascultă de Dumnezeu, ci pentru că a venit în contradicţie cu mine.
De asemenea, dacă am înlăuntrul meu aceste trei elemente care întrerup rugăciunea, se poate ca primul sau al doilea să aibă mai multă influenţă decât al treilea, potrivit cu înrudirea duhovnicească pe care o are împotrivirea celuilalt cu partea irascibilă a sufletului meu. De exemplu, se poate să nu-mi pese prea mult de învinuirea pe care mi-a adus-o cineva, fiindcă ştiu că l-am întrecut la slujire şi m-am bucurat. Dar aceste trei elemente sunt legături cu sinele nostru. Cine ne leagă cel mai mult în spaţiu şi în timp?
Spunem că împotrivirea celuilalt are cea mai mare tărie înlăuntrul nostru, dar se poate întâmpla şi situaţia opusă.
Arhim. Emilianos Simonopetritul. „Despre rugaciune. Talcuire la Avva Evagrie”, Editura Nectarie. 2019