Poate fi Dumnezeu slujit cu indiferenţă?

Aceasta nu este atitudinea pe care o avem faţă de prietenii, părinţii sau cei pe care îi iubim. Într-adevăr, uneori sau poate întotdeauna am face orice de dragul lor; asta înseamnă oare că i-am uitat în inimile noastre şi gândurile nu se îndreaptă către ei?

Desigur nu! Se poate ca doar Dumnezeu să Se bucure de privilegiul de a fi slujit fără a primi vreodată o privire de la noi, fără ca inimile noastre să devină fierbinţi şi iubitoare la auzul numelui Său? Poate fi numai Dumnezeu slujit cu indiferenţă?

Continuare …

În viaţa trepidantă de astăzi problema stăpânirii timpului este capitală. Nu intenţionez să încerc să vă conving ca dispuneţi de mai mult timp şi că vă puteţi ruga cu condiţia să voiţi, vreau să vorbesc cu voi despre mijloacele de a ne face timp, în sânul tensiunilor şi accelerării vieţii. Vă voi cruţa de orice descriere a felului în care ne putem crea timp: mă voi limita să subliniez că dacă am încerca să pierdem mai puţin timp, am avea mai mult. Dacă am folosi fărâmiturile de timp pierdut pentru a construi scurte momente pentru rugăciune şi reculegere, poate vom descoperi că timpul astfel recuperat este considerabil.

Continuare …

Aş dori să vă dau un exemplu a ceea ce înseamnă nu numai a mijloci pentru cineva, ci şi a ne afla acolo unde ne este locul. Este povestea unei tinere femei despre care nu ştim decât că se numea Natalia; ea mi-a fost relatată de cei care au fost implicaţi direct în circumstanţele date.

În anul 1919, în perioada în care Războiul Civil lovise Rusia ca un uragan, când oraşele noastre cădeau unul după altul în mâinile armatei sovietice comuniste, o tânără mamă al cărei soţ era ofiţer în Armata Albă se afla, ca într-o capcană, împreună cu cei doi copiii ai lor într-un oraş ocupat de Armata Roşie.

Continuare …

Nici munca, nici tumultul, nici tentaţiile nu împiedică rugăciunea; ceea ce împiedică rugăciunea este superficialitatea vieţilor noastre. Nu putem să ne rugăm decât lăuntric, decât dacă suntem deschişi acesteui element de profunzime.

Dacă viaţa noastră este o apă de ploaie, n-are cum să fie şi o viaţă de rugăciune. Nici în facilitate nu există rugăciune. Atât timp cât viaţa este foarte uşoară şi nu prezintă nici-o problemă, nu ai de ce să cauţi un sprijin.

Continuare …

„Trebuie să învăţăm nu doar să-l acceptăm pe aproapele nostru, ci, de asemenea, să ne acceptăm pe noi înşine; avem tendinţa să considerăm prea uşor că ceea ce ne place despre persoana noastră este sinele nostru autentic, în timp ce tot ceea ce noi şi ceilalţi găsesc că este urât în privinţa noastră este doar întâmplător.

Eu sunt sinele real, atractiv, împrejurările îmi denaturează intenţiile bune, falsificând tonalitatea celor mai bune impulsuri ale mele.

Continuare …

In viata sunt momente, clipe, cand in inima se aprinde recunostinta, si daca am avea puterea sa o pastram, treptat, zi cu zi, intamplare cu intamplare, aceasta recunostinta ar putea creste intr-o mare, adanca bucurie duhovniceasca. Insa noi nu putem apara recunostinta si bucuria noastra de raceala vietii, de dureri si de lucruri cu mult mai putin importante decat suferinta: de iritare, suparari si, pana la urma, pur si simplu de uitare.

Astfel, in memoria noastra ramane multa amaraciune si suferinta, iar bucuria paleste si se stinge…

Continuare …

Fiindcă un an îl urmează pe celălalt, vă vorbeam despre anul nou ce venea, asemănându-l cu o câmpie neprihănită și curată, care este acoperită cu zăpadă.

Și vă ceream să luați aminte la faptul că trebuie să mergeți cu responsabilitate pe acolo unde se întinde peisajul alb, care este încă feciorelnic, deoarece, potrivit cu modul în care vom merge, va exista fie un drum care-l va străbate, atunci când urmăm voia lui Dumnezeu, fie pași rătăcitori care nu vor face altceva, decât să murdărească albul zăpezii.

Continuare …

Dragostea este un sentiment ui­mitor, însă ea nu este numai un sen­timent, ea e o stare a întregii fiinţe. Dragostea începe în clipa când văd în fața mea un om şi străvăd adâncurile lui, când văd deodată esenţa lui. Bineînţeles, când spun: „eu văd”, as­ta nu înseamnă: „pătrund cu mintea” sau „văd cu ochii”, ci „pătrund cu toa­tă fiinţa mea”.

Taina iubirii fa­ţă de om începe în clipa când ne ui­tăm la el fără dorinţa de a-l poseda, fă­ră dorinţa de a stăpâni asupra lui, fără dorinţa de a ne folosi în vreun fel de darurile lui sau de personalitatea lui, ci doar privim şi ne minunăm de fru­museţea care ni s-a descoperit.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina Iubirii, Editura Sophia, București, 2009,  p. 57)