Antonie, Mitropolit de Suroj (1914-2003)
Fragment din cartea: Antonie de Suroj – Şcoala rugăciunii, Mănăstirea Polovragi, 1994, traducere de Irineu Slãtineanu,arhiereu vicar)
Mitropolit Antonie de Suroj – “Stăpânirea timpului”
Mitr. Antonie de Suroj
Mitropolitul Antonie de Suroj – Rugăciunea lui Iisus este un rezumat al Evangheliilor în ansamblul lor
Un ultim mod în care ne putem ruga ţine de utilizarea, mai mult sau mai puţin continuă, a rugăciunii rostite cu vocea, care serveşte ca un cadru sau ca un baston de-a lungul zilei şi vieţii noastre.
Mă gândesc aici la ceva care este întrebuinţat mai ales de ortodocşi. Este ceea ce noi numim „Rugăciunea lui Iisus”, o rugăciune centrată pe numele lui Iisus. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.” Această rugăciune este folosită de călugări şi de maici, dar şi de laici.
Mitropolitul Antonie de Suroj: Iubește-mă așa cum ești tu, deschideți inima prin pocăință!
Iubește-mă așa cum ești tu, deschideți inima prin pocăință! – Cuvânt duhovnicesc al Mitropolitului Antonie de Suroj.
Mitropolitul Antonie de Suroj – Cum să ne rugăm eficient? (II)
Poate fi Dumnezeu slujit cu indiferenţă?
Aceasta nu este atitudinea pe care o avem faţă de prietenii, părinţii sau cei pe care îi iubim. Într-adevăr, uneori sau poate întotdeauna am face orice de dragul lor; asta înseamnă oare că i-am uitat în inimile noastre şi gândurile nu se îndreaptă către ei?
Desigur nu! Se poate ca doar Dumnezeu să Se bucure de privilegiul de a fi slujit fără a primi vreodată o privire de la noi, fără ca inimile noastre să devină fierbinţi şi iubitoare la auzul numelui Său? Poate fi numai Dumnezeu slujit cu indiferenţă?
Mitropolitul Antonie de Suroj – Cum să ne rugăm eficient? (I)
Mult prea adesea viaţa pe care o ducem este împotriva rugăciunii pe care o oferim lui Dumnezeu şi numai atunci când reuşim să armonizăm cuvintele rugăciunii noastre cu felul de a trăi, rugăciunea noastră dobândeşte puterea, splendoarea şi eficienţa pe care le aşteptăm să se producă.
Mult prea adesea ne adresăm Domnului, sperând că va face ceea ce noi înşine ar trebui să facem în numele şi în slujba Lui.
Mitropolitul Antonie de Suroj – Stăpânirea timpului
În viaţa trepidantă de astăzi problema stăpânirii timpului este capitală. Nu intenţionez să încerc să vă conving ca dispuneţi de mai mult timp şi că vă puteţi ruga cu condiţia să voiţi, vreau să vorbesc cu voi despre mijloacele de a ne face timp, în sânul tensiunilor şi accelerării vieţii. Vă voi cruţa de orice descriere a felului în care ne putem crea timp: mă voi limita să subliniez că dacă am încerca să pierdem mai puţin timp, am avea mai mult. Dacă am folosi fărâmiturile de timp pierdut pentru a construi scurte momente pentru rugăciune şi reculegere, poate vom descoperi că timpul astfel recuperat este considerabil.
Întâlnirea cu Dumnezeu ne schimbă pentru totdeauna
Între noi şi Dumnezeu, între noi şi celelalte făpturi există bariere pentru că, mai întâi de toate, suntem speriaţi; ne temem de întâlnire, căci a te întâlni înseamnă a te întâlni pentru totdeauna; a te întâlni o dată pentru vecie.
Omul nu a învăţat până la capăt să se întâlnească nici cu Dumnezeu, nici cu sine, nici cu aproapele său. Nu ştim să ne întâlnim; între noi şi Dumnezeu, între noi şi făptură există bariere; suntem orbi, suntem surzi, suntem lipsiţi de simţuri.
Hristos se află în inima suferinţelor şi a tragediilor omeneşti
Aş dori să vă dau un exemplu a ceea ce înseamnă nu numai a mijloci pentru cineva, ci şi a ne afla acolo unde ne este locul. Este povestea unei tinere femei despre care nu ştim decât că se numea Natalia; ea mi-a fost relatată de cei care au fost implicaţi direct în circumstanţele date.
În anul 1919, în perioada în care Războiul Civil lovise Rusia ca un uragan, când oraşele noastre cădeau unul după altul în mâinile armatei sovietice comuniste, o tânără mamă al cărei soţ era ofiţer în Armata Albă se afla, ca într-o capcană, împreună cu cei doi copiii ai lor într-un oraş ocupat de Armata Roşie.
Obstacole în calea rugăciunii
Nici munca, nici tumultul, nici tentaţiile nu împiedică rugăciunea; ceea ce împiedică rugăciunea este superficialitatea vieţilor noastre. Nu putem să ne rugăm decât lăuntric, decât dacă suntem deschişi acesteui element de profunzime.
Dacă viaţa noastră este o apă de ploaie, n-are cum să fie şi o viaţă de rugăciune. Nici în facilitate nu există rugăciune. Atât timp cât viaţa este foarte uşoară şi nu prezintă nici-o problemă, nu ai de ce să cauţi un sprijin.
Pacea dintre Dumnezeu şi om este un drum cu două sensuri
„Trebuie să învăţăm nu doar să-l acceptăm pe aproapele nostru, ci, de asemenea, să ne acceptăm pe noi înşine; avem tendinţa să considerăm prea uşor că ceea ce ne place despre persoana noastră este sinele nostru autentic, în timp ce tot ceea ce noi şi ceilalţi găsesc că este urât în privinţa noastră este doar întâmplător.
Eu sunt sinele real, atractiv, împrejurările îmi denaturează intenţiile bune, falsificând tonalitatea celor mai bune impulsuri ale mele.
Mitropolitul Antonie de Suroj – Despre recunoștință
In viata sunt momente, clipe, cand in inima se aprinde recunostinta, si daca am avea puterea sa o pastram, treptat, zi cu zi, intamplare cu intamplare, aceasta recunostinta ar putea creste intr-o mare, adanca bucurie duhovniceasca. Insa noi nu putem apara recunostinta si bucuria noastra de raceala vietii, de dureri si de lucruri cu mult mai putin importante decat suferinta: de iritare, suparari si, pana la urma, pur si simplu de uitare.
Astfel, in memoria noastra ramane multa amaraciune si suferinta, iar bucuria paleste si se stinge…
Mitropolitul Antonie de Suroj: Să începem Noul An cu curaj!
Fiindcă un an îl urmează pe celălalt, vă vorbeam despre anul nou ce venea, asemănându-l cu o câmpie neprihănită și curată, care este acoperită cu zăpadă.
Și vă ceream să luați aminte la faptul că trebuie să mergeți cu responsabilitate pe acolo unde se întinde peisajul alb, care este încă feciorelnic, deoarece, potrivit cu modul în care vom merge, va exista fie un drum care-l va străbate, atunci când urmăm voia lui Dumnezeu, fie pași rătăcitori care nu vor face altceva, decât să murdărească albul zăpezii.
Dragostea începe în clipa când văd în fața mea un om şi străvăd adâncurile lui, când văd deodată esenţa lui
Dragostea este un sentiment uimitor, însă ea nu este numai un sentiment, ea e o stare a întregii fiinţe. Dragostea începe în clipa când văd în fața mea un om şi străvăd adâncurile lui, când văd deodată esenţa lui. Bineînţeles, când spun: „eu văd”, asta nu înseamnă: „pătrund cu mintea” sau „văd cu ochii”, ci „pătrund cu toată fiinţa mea”.
Taina iubirii faţă de om începe în clipa când ne uităm la el fără dorinţa de a-l poseda, fără dorinţa de a stăpâni asupra lui, fără dorinţa de a ne folosi în vreun fel de darurile lui sau de personalitatea lui, ci doar privim şi ne minunăm de frumuseţea care ni s-a descoperit.
(Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina Iubirii, Editura Sophia, București, 2009, p. 57)
Mitropolitul Antonie de Suroj despre post şi împărtăşanie
30 noiembrie 1986
Mitropolitul Antonie de Suroj
În aceste zile ale Postului Naşterii Domnului, care ne vor duce spre bucuria Întrupării Domnului, Biserica, prin înseşi cuvintele lui Hristos, ne preîntâmpină aspru şi limpede. În pilda de astăzi despre bogatul cel nebun (Luca 12, 16-21), Hristos vorbeşte despre jitniţele pline cu bunuri materiale; însă noi toţi suntem bogaţi în feluri foarte diferite, dar nu întotdeauna anume în perspectivă materială.