In viata sunt momente, clipe, cand in inima se aprinde recunostinta, si daca am avea puterea sa o pastram, treptat, zi cu zi, intamplare cu intamplare, aceasta recunostinta ar putea creste intr-o mare, adanca bucurie duhovniceasca. Insa noi nu putem apara recunostinta si bucuria noastra de raceala vietii, de dureri si de lucruri cu mult mai putin importante decat suferinta: de iritare, suparari si, pana la urma, pur si simplu de uitare.

Astfel, in memoria noastra ramane multa amaraciune si suferinta, iar bucuria paleste si se stinge…

Continuare …

Fiindcă un an îl urmează pe celălalt, vă vorbeam despre anul nou ce venea, asemănându-l cu o câmpie neprihănită și curată, care este acoperită cu zăpadă.

Și vă ceream să luați aminte la faptul că trebuie să mergeți cu responsabilitate pe acolo unde se întinde peisajul alb, care este încă feciorelnic, deoarece, potrivit cu modul în care vom merge, va exista fie un drum care-l va străbate, atunci când urmăm voia lui Dumnezeu, fie pași rătăcitori care nu vor face altceva, decât să murdărească albul zăpezii.

Continuare …

Dragostea este un sentiment ui­mitor, însă ea nu este numai un sen­timent, ea e o stare a întregii fiinţe. Dragostea începe în clipa când văd în fața mea un om şi străvăd adâncurile lui, când văd deodată esenţa lui. Bineînţeles, când spun: „eu văd”, as­ta nu înseamnă: „pătrund cu mintea” sau „văd cu ochii”, ci „pătrund cu toa­tă fiinţa mea”.

Taina iubirii fa­ţă de om începe în clipa când ne ui­tăm la el fără dorinţa de a-l poseda, fă­ră dorinţa de a stăpâni asupra lui, fără dorinţa de a ne folosi în vreun fel de darurile lui sau de personalitatea lui, ci doar privim şi ne minunăm de fru­museţea care ni s-a descoperit.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina Iubirii, Editura Sophia, București, 2009,  p. 57)