Unul dintre Părinţii primelor veacuri, nu îmi amintesc cine, a spus că deşi îl numim pe Dumnezeu Creatorul, Făcătorul nostru şi îl chemăm cu atâtea alte numiri care-L arată a fi într-o atât de mare măsură deasupra noastră, toate aceste numiri înseamnă de fapt mult mai puţin decât faptul de a-L numi „Tată” al nostru atunci când îl chemăm Tatăl nostru, fiindcă toate numele cu care îl numim pe Dumnezeu indică o separare şi o îndepărtare, uneori chiar o înstrăinare. Pe când cuvântul „Tată”, „Părinte”, arată o apropiere, o înrudire între El şi noi.
Şi acestea sunt condiţiile venirii noastre la spovedanie. Venim la spovedanie pentru că de fapt suntem copiii lui Dumnezeu, propriii Lui fii şi fiice, rude cu El. Măsura staturii noastre poate fi definită doar în condiţiile comuniunii, ale părtăşiei noastre cu El, cu slava şi cu măreţia Lui. Aşa încât, atunci când venim la spovedanie, primul lucru pe care trebuie să-l realizăm este că venim la Tatăl Care ne va întâmpina cu dragoste şi împreună-pătimire, dar şi că venim la Cel Care este adevărata măsură a ceea ce suntem chemaţi a fi. Şi spovedania este un moment al adevărului, când, luând în considerare măreţia vocaţiei noastre – pe care Dumnezeu o justifică prin întrupare, prin învăţătura Lui -, văzând cât de mult ne-am îndepărtat de chemarea aceasta, ne întoarcem către El aidoma fiului risipitor.
Fără însă să rostim ultimele lui cuvinte, care ar putea încerca să definească relaţia dintre El şi noi ca pe o relaţie înjositoare, degradantă. Este un moment al adevărului, un moment când stăm faţă către faţă, nu cu o judecată omenească, nici raportându-ne la un standard moral, ci cu ceea ce suntem sau nu suntem. – Stăm faţă către faţă cu acea măreţie, cu acea slavă a noastră pe care ori am trădat-o, ori nu am ajuns încă la măsura ei. Stăm faţă către faţă cu El, Care întruchipează deplina măsură a chemării noastre. Dacă nu se mai poate adăuga nimic în legătură cu spovedania, aşa cum o practicăm noi astăzi, nu are sens să venim să ne spovedim în prezenţa unui preot.
Putem sta înaintea lui Dumnezeu conştienţi de sfinţenia şi de măreţia Lui, conştienţi de vocaţia noastră de a fi sfinţi, măsurăm distanţa, judecăm situaţia, ne întoarcem către El ca fiul risipitor, cerându-I ajutor pentru a creşte la deplina măsură a staturii lui Hristos.
Doamne, fii cu noi!, Mitropolit Antonie de Suroj, Ed. Sofia, 2016