Cele mai importante sfaturi practice pe care Sfântul Teofan le dă oricui doreşte să se îndeletnicească cu nevoinţa rugăciunii şi să se deprindă cu adevărata rugăciune mântuitoare sunt, pe scurt, următoarele:
1. Alege pravila de rugăciune potrivită ţie – de dimineaţă, din cursul zilei şi de seară.
2. Pentru început, această pravilă nu trebuie să fie prea mare, ca să nu te depărtezi de nevoinţa rugăciunii.
La această întrebare Mitropolitul Filaret al Moscovei răspunde astfel: La rândul meu, eu am pus celor ce cugetă în acest chip întrebarea: e de înţeles oare pentru mintea obişnuită cum lucrează rugăciunea unui om viu asupra altui om viu, mai cu seamă dacă rugăciunea se face pentru cineva care nu este de faţă […], şi cum se poate cere pentru el ceva moral şi duhovnicesc, ca de pildă iertarea păcatelor, îndreptarea din vicii, îmblânzirea patimilor, luminare, întărirea întru virtuţi? Doi oameni – fiecare cu propria lui minte şi voie, cu aplecările proprii, în mod liber – nu sunt oare unul pentru altul două lumi diferite, despărţite una de alta, cu atât mai mult că sunt mărginiţi de trup?
Cum poate lucrarea rugăciunii să se extindă atât de mult, încât să treacă dintr-o lume în alta şi să meargă din lumea văzută în cea nevăzută?
La această întrebare Mitropolitul Filaret al Moscovei răspunde astfel: La rândul meu, eu am pus celor ce cugetă în acest chip întrebarea: e de înţeles oare pentru mintea obişnuită cum lucrează rugăciunea unui om viu asupra altui om viu, mai cu seamă dacă rugăciunea se face pentru cineva care nu este de faţă […], şi cum se poate cere pentru el ceva moral şi duhovnicesc, ca de pildă iertarea păcatelor, îndreptarea din vicii, îmblânzirea patimilor, luminare, întărirea întru virtuţi?
Despre puterea şi roadele adevăratei spovedanii, marele duhovnic rus, episcopul scriitor, ajuns sfânt, Ignatie Briancianinov, povesteşte următoarea întâmplare minunată petrecută pe vremea sa: În împrejurimile Vologdei, în Rusia, se află un sat mare, Kubenskoe, care are câteva parohii. Preotul uneia dintre aceste parohii s-a îmbolnăvit şi, apropiindu-se de sfârşitul vieţii, a văzut patul său înconjurat de mulţi demoni care se pregăteau să-i răpească sufletul şi să-l ducă în iad. Atunci s-au arătat trei îngeri.
Îndrăzniți, cei ce ați păcătuit! Este și pentru noi izbăvire! Iisus Hristos, care a purtat pe umerii săi păcatele întregii lumi și care a plătit cu moartea sa pe Cruce datoriile noastre față de Dumnezeu, poate duce pe umerii Săi și păcatele noastre.
Sfântul Efrem Sirul ne previne asupra duhului grijii de multe. Ce este grija de multe? Sfântul Nil Sinaitul răspunde: „Grija de multe este o istovire a sufletului.” Ea este o stare de plictiseală, tristeţe, apăsare duhovnicească, o împuţinare a inimii însoţită, uneori de o mare scârbă. Grija de multe este înainte mergătoare a deznădejdii. Aşa cum zilele de toamnă întunecate şi ceţoase sunt prevestitoare ale iernii, tot astfel grija de multe cea de nebiruit, dacă prinde putere conduce către deznădejdea cea ucigătoare. Orice stare întunecată este primejdioasă pentru suflet.
Hotărârea de a nu mai repeta păcatele grele trebuie,de asemenea, să stea la temelia vieții duhovnicești. Osândirea de sine nu este îndeajuns. Ea se cuvine să fie însoțită de hotărârea neclintită de a nu mai săvârși fărădelegile din trecut. Altminteri, nu vom avea propășire în viața duhovnicească. Omul va bate pasul pe loc dacă este dezbinat, dacă acum se ridică, acum cade, și dacă acum zidește și apoi năruiește ce a înălțat, întocmai precum trista mărturisire a poetului Dimcio Debelianov: Eu mor, și luminos nasc iară / suflet osebit, în neorânduială, / și noaptea fără milă nimicesc / ce ziua-n chip neobosit zidesc. / (Cântec negru)
Lăsați-vă casa nemăturată, necurățită, neaerisită, timp de un an! Oare nu va deveni ea o adevărată cocină? Și acum socotiți ce a devenit sufletul aceluia care nu un an, ci douăzeci, patruzeci, șaizeci sau șaptezeci de ani nu și-a curățit sufletul prin spovedanie!
Se întâmplă ca unii să nu se roage atunci când nu au o dispoziție fierbinte de rugăciune, în răcirea lor duhovnicească petrecând zile și săptămâni sau poate chiar și luni și ani fără de rugăciune. Deviza lor este: „Roagă-te doar atunci când simți că inima a este deschisă către rugăciune, iar când aceasta este închisă, nu încerca să te rogi. Aceasta îți va rămâne străină de rugăciune”.
Cel ce iartă greșelile aproapelui său, singur va primi iertare de la Dumnezeu, după făgăduința Mântuitorului. Și cât de multe păcate avem înaintea lui Dumnezeu! Când ne gândim că la judecata de apoi vom da socoteală pentru toate, ce frică mare ne cuprinde! Spre marea noastră rușinare, la înfricoșata judecată a lui Dumnezeu ni se vor descoperi toate faptele cele întunecate înaintea întregului univers. Și nu vom putea să ne răscumpărăm prin nimic. Dar, iată, acum Mântuitorul ne arată un mijloc ușor de a șterge toate păcatele noastre. „Iertați, și vi se va ierta vouă” (Lc. 6:37).
Hristos Mântuitorul ne spune: Nu judecați, ca să nu fiți judecați!
Căci cu judecata cu care judecați veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?
Aşa cum drepţii care au plecat de pe pământ, cuprinşi de dragoste, pot să ne ajute nouă, celor care trăim pe pământ, tot astfel şi noi, cei vii, putem să ajutăm celor adormiţi. Cum anume ? Prin liturghii pentru cei adormiţi, prin panihide, prin rugăciuni personale şi prin milostenii din inimă, săvârşite cu dragoste pentru cei adormiţi. Prin rugăciunea şi pomenirea celor adormiţi, noi ne manifestăm credinţa în nemurire şi în dragostea noastră către apropiaţii noştri trecuţi la cele veşnice, şi prin toate acestea le ajutăm lor să-şi îmbunătăţească starea de după plecarea din această viaţă.
Aceasta este însuşirea adevăratei iubiri. Ea e simplă şi fără viclenie şi «nu numai că nu vorbeşte nimic cu răutate diavolească, dar nici nu bănuieşte că altcineva ar putea vorbi cu răutate» – după Fericitul Teofilact.
După cuvintele Sfântului Efrem Sirul, «dragostea e rai». Iar în rai, între îngeri şi ceilalţi locuitori ai cerului, unde toţi se iubesc sincer, nu există prefăcătorie, făţărnicie, gânduri ascunse, intenţii rele, pentru că acolo toţi se află în lumina adevărului.
Ce exprimă cuvintele: „Doamne, miluiește!”, dacă nu puternica încredințare a sufletului credincios că Dumnezeu poate să ierte fiecare păcat și să miluiască pe orice păcătos care se pocăiește? Aceste cuvinte înseamnă: „Doamne, fie-Ți milă de mine, păcătosul, cel vrednic de plâns!”.
Această scurtă rugăciune, alcătuită din doar două cuvinte, nimicește toate planurile diavolului, de îndată ce omul o rostește din inimă. Dumnezeu a dat, în general, rugăciunea ca pe unul dintre cele mai lesnicioase mijloace de mântuire. În sfânta Lui slavă, Ziditorul dorește ca oamenii să pășească spre El.
Arhimandritul Serafim Alexiev, Călăuza rugătorului ortodox, Editura Sophia, București, 2015, p. 22
În viața duhovnicească, pașaportul este smerenia. Bagajul sunt virtuțile. Oricât de trebuitoare ar fi ele, fără smerenie nu sunt în stare să ne deschidă porțile împărăției lui Dumnezeu. Doar smerenia ne dă acces la minunata Împărăție a harului!
Să luăm o altă pildă. Ajungi într-un anume loc noaptea și duci cu tine valize grele, pline de lucruri de valoare. Dorești să urci până la ultimul etaj al unei clădiri foarte înalte. Ascensorul poate să te ducă destul de ușor și de rapid sus, pentru o mică monedă.
Râvna şi rugăciunea sunt atât de strâns legate între ele încât una fără cealaltă nu poate fiinţa. De este râvnă, este şi rugăciune. Acolo unde nu este râvnă, lipseşte şi rugăciunea. Şi dimpotrivă, dacă în inimă arde dorinţa de rugăciune, dintr-aceasta se aprinde neîntârziat şi o râvnă fierbinte. Dacă, însă, rugăciunea s-a stins, se va stinge şi râvna de a duce o viaţă duhovnicească, bineplăcută lui Dumnezeu.
De aici înţelegem că, de vrem să ardem de râvnă pentru Dumnezeu, este de trebuinţă să ne rugăm des!
Sfântul Nil Sinaitul răspunde: „Grija de multe este o istovire a sufletului.” Ea este o stare de plictiseală, tristeţe, apăsare duhovnicească, o împuţinare a inimii însoţită, uneori de o mare scârbă. Grija de multe este înainte mergătoare a deznădejdii. Aşa cum zilele de toamnă întunecate şi ceţoase sunt prevestitoare ale iernii, tot astfel grija de multe cea de nebiruit, dacă prinde putere conduce către deznădejdea cea ucigătoare.