Adevărata smerenie lucrează în chip cu totul deosebit. Iată o pildă:
Un monah oarecare, având adâncă smerenie și viață sfântă, a sosit în vizită la o mănăstire. A intrat în biserică să se roage, iar când frații s-au așezat la cina frățească a dragostei, a luat și el loc. Unii dintre frați au început să se întrebe: „Dar acesta ce caută aici?” și i-au spus monahului: „Ridică-te și ieși afară!”.
Toți Sfinții Părinți sfătuiesc să zăvorâm comorile duhovnicești, adunate în tainica răcliță a smereniei, cu cheia tăcerii. Dacă postești – sfătuiesc ei – urmează Evanghelia, taci și nu te lăuda înaintea oamenilor! Atunci postul tău îți va aduce folos, te va curăți și te va pregăti pentru ospățul duhovnicesc din împărăția cerurilor.
Dacă te rogi, nu fi ca fățarnicii, cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor…, să se roage, ca să se arate oamenilor! (Mt. 6, 5). Aceia vor primi prin lauda lumii plata lor aici, pe pământ, și nu mai au cu ce să mai aștepte în cer.
Încetarea vrajbei și iertarea jignirilor ne-au fost poruncite nu pentru că Dumnezeu ar avea nevoie de ele, ci pentru că ne sunt de folos. Cine îi iartă păcatele aproapelui său, va primi și el iertare de la Dumnezeu, după făgăduința Mântuitorului. Și cât de multe păcate avem noi înaintea lui Dumnezeu! Și dacă ne gândim ce vom răspunde în ziua Judecății pentru toate acestea, câtă frică ar trebui să ne cuprindă! Spre marea noastră rușine, ni se vor descoperi la înfricoșătoarea Judecată a lui Dumnezeu, înaintea întregii lumi toate faptele noastre întunecate.