Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlineşte astăzi de către oameni, şi nici de către el însuşi. Să-l doară cu durerea trupească şi sufletească a celorlalţi. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des. Sufletele care au această subţirime sunt în chip deosebit primitoare ale vestirilor şi ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putinţa de a spori mult în viaţa cea întru Hristos, căci îl iubesc pe Dumnezeu şi nu vor să-L întristeze. Au de străbătut o primejdie. Dacă nu îi predau cu încredere lui Hristos viaţa lor, este cu putinţă ca duhul viclean să-şi tragă foloase din delicateţea lor şi să-i arunce în întristare şi deznădejde.
Pr. Porfirie Kavsokalivitul
Sf. Porfirie Kavsokalivitul: „Pântecele gras nu naște minte subțire”
Niciun ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoință sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile – ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, pentru cele duhovnicești. Sunt mulți care le fac pe acestea nu pentru Dumnezeu, ci pentru asceză, pentru folosul trupesc, însă oamenii duhovnicești o fac pentru folosul sufletesc, pentru Dumnezeu. Dar se folosește mult și trupul, nu se îmbolnăvește. Vin multe bunătăți.
Purtăm înlăuntrul nostru o moştenire de veacuri
Omul este o taină. Purtăm înlăuntrul nostru o moştenire de veacuri, tot binele pe care l-au trăit proorocii, sfinţii, mucenicii, apostolii şi, mai cu seamă, Domnul nostru Iisus Hristos; dar, de asemenea, purtăm şi răul care există în lume de la Adam şi până astăzi. Toate sunt înlăuntrul nostru, şi instinctele, şi totul, şi se cer hrănite. Dacă nu le hrănim, cândva se vor răzbuna, fără numai dacă le îndreptăm altundeva, mai sus, la Dumnezeu.
Cea mai bună propovăduire se face prin pilda cea bună, prin iubirea şi blândeţea noastră
Să fim râvnitori. Râvnitor este acela care Îl iubeşte din tot sufletul pe Hristos şi în numele Lui slujeşte omului. Iubirea către Dumnezeu şi către om – acestea sunt pereche, nu se despart. Patimă, dor, lacrimi, cu străpungere, nu cu un anume ţel. Toate din inimă!
Bunătatea şi simplitatea atrag harul lui Dumnezeu
Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli. Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga zidire.
Cuviosul Porfirie Cavsocalivitul: Cum putem iubi pe cineva care ne face rău?
Niciodată să nu ne aşteptăm ca ceilalţi să ne vorbească politicos. Această aşteptare a noastră din partea celorlalţi scoate în evidenţă o trăsătură a noastră egocentristă. Noi trebuie să-i lăsăm pe ceilalți din jurul nostru să vorbească așa cum vor ei. Părintele Porfirie spunea că: „nu trebuie să devenim cerșetori ai dragostei. Ce trebuie să facem noi? Trebuie să-i iubim și să ne rugăm pentru ei cu tot sufletul.”
Scopul nostru nu este să condamnăm răul, ci să-l îndreptăm
Scopul nostru nu este să condamnăm răul, ci să-l îndreptăm. Prin osândire, omul se poate pierde, pe când prin înțelegere și ajutor, se poate salva. Pe păcătos trebuie să îl privim cu iubire și respect pentru libertatea lui.
Când cineva din familia noastră sparge o vază, de obicei ne înfuriem, dar dacă, în acea clipă critică, facem o sforțare, arătăm înțelegere și iertăm paguba, am câștigat și sufletul nostru și pe cel al fratelui.
Să te rogi simplu!
Cuviosul Porfirie credea în valoarea pe care o are rugăciunea în viaţa duhovnicească a oamenilor şi îi povăţuia pe fiii săi duhovniceşti în ce fel să se roage:
– Să te rogi simplu de tot, cu smerenie, cu suflet curat fără să aştepţi răspunsul lui Dumnezeu. Să nu-ţi trebuiască să vezi mâna Sa sau chipul Său sau lumina Sa. Nimic din toate acestea. Doar să crezi că în timp ce I te adresezi lui Dumnezeu, chiar vorbeşti cu Dumnezeu.
Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: De ce să nu pomenim răul ?
Lumea astăzi suferă și din cauza faptului că oriunde merg și se mișcă s-au deprins a pomeni răul continuu, în orice împrejurare se găsește cineva să vorbească despre altcineva, despre un lucru, faptă sau eveniment care s-a petrecut de curând.Oamenii nu mai sunt capabili de introspecție, de vederea propriilor neputințe și patimi.
Pomenirea răului este o operă desăvârșită de vrăjmașul diavol, deoarece îi pune pe oameni permanent în contradicție, rupându-se armonia la care tinde Dumnezeu să ne aducă.
Deschide-ţi poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos
„Dacă nu există temeiuri pentru a se sălăşlui Hristos înlăuntrul nostru, pocăinţa nu vine. Temeiurile sunt smerenia, iubirea, rugăciunea, metaniile, osteneala pentru Hristos. Dacă simţământul nu este curat, dacă nu este simplitate, dacă sufletul are un interes viclean, atunci nu vine harul dumnezeiesc. Se întâmplă atunci să mergem să ne spovedim, şi să nu simţim uşurare. Pocăinţa este un lucru foarte subţire. Pocăinţa adevărată va aduce sfinţirea. Pocăinţa ne sfinţeşte.”
Dumnezeu le iartă pe toate prin spovedanie
Să nu ne întoarcem înapoi, la păcatele pe care le-am spovedit. Amintirea păcatelor pricinuieşte rău. Aţi cerut iertare? S-a isprăvit. Dumnezeu le iartă pe toate prin spovedanie. Nu trebuie să ne întoarcem înapoi şi să ne închidem în deznădejde. Să simţim bucurie şi recunoştinţă pentru iertarea păcatelor noastre.
Viaţa călugărească izvorăşte din Sfânta Scriptură
Toate îşi au temelia în Cartea cea veşnică, în Sfânta Scriptură. Viaţa călugărească izvorăşte din Sfânta Scriptură, din Evanghelie. Ce zice Vechiul Legământ? „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău, şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu” (Facerea 12, 1). Iar Hristos nu spune oare: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 37-38)?
Sf. Porfirie Kavsokalivitul: Ocrotirea peste măsură lasă copiii necopţi
Un lucru care îi vatămă pe copii este ocrotirea peste măsură, adică grija exagerată, frământarea şi neliniştea părinţilor. Ascultaţi o întâmplare.
O mamă mi se văita că pruncul ei de cinci ani nu o ascultă. Îi spuneam “Tu greşeşti”, dar nu pricepea. Odată am mers cu această mamă, cu maşina ei, într-o plimbare spre mare. Ajungând, copilul i-a scăpat din mână şi a alergat către mare. Era acolo un val de nisip care cobora abrupt în mare.
Multă rugăciune și puține cuvinte copiilor
Să te rogi și, atunci când trebuie, să le vorbești copiilor cu iubire. Mai mult să te rogi, și mai puține cuvinte să le spui celorlalți. Să nu devenim stânjenitori, ci să ne rugăm tainic și apoi să vorbim, iar Dumnezeu ne va încredința lăuntric dacă este primit de ceilalți cuvântul nostru. Dacă nu-i primit, nu mai vorbim. Ne vom ruga, numai, în taină. Căci și prin a vorbi devenim stânjenitori și-i facem pe ceilalți să se împotrivească, și câteodată să se răzvrătească. De aceea este mai bine să spună cineva în chip tainic, în inima celorlalți, prin rugăciunea tainică, decât în urechile lor.
Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, dacă nu trece pe la oameni
Suntem fericiți atunci când îi iubim pe toți oamenii în taină. Și atunci vom simți că și pe noi toți ne iubesc. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, dacă nu trece pe la oameni. Să iubim, să ne jertfim pentru toți dezinteresat, fără să cerem răsplată. Atunci omul se echilibrează. Aceasta este cea mai mare taină a Bisericii noastre: Să devenim toți una în Dumnezeu.
Dragostea pentru fratele nostru ne pregătește să-L iubim mai mult pe Hristos. Să împrăștiem tuturor dragostea noastră dezinteresat, neținând cont de atitudinea lor.
Părintele Porfirie Kavsokalivitul: Despre Cruce şi smerenie
Văzându-i pe unii dintre fraţii mei duhovniceşti, obişnuiam să-l întreb pe Părintele Porfirie:
– Bunicuţule, cine e acest om?
Când era vorba despre vreun profesor universitar, îmi răspundea:
Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul – Eşti din cale-afară de sensibil şi nu accepţi să te jignească cineva ?
Mi-a spus odată Părintele:
– Singurul tău rău e că eşti din cale-afară de sensibil şi nu accepţi să fii jignit. Că eşti sensibil nu e vina ta, fiindcă îl moşteneşti pe tatăl tău, părintele Ioan. Dar nu e deloc bine să fii prea sensibil. Fiindcă alţii pot profita de această sensibilitate, şi încă într-un mod foarte urît. Pentru cel care o are, sensibilitatea prea mare e o adevărată pacoste şi cauza tuturor bolilor. De aceea, încearcă, pe cît poţi, să scapi de ea sau măcar să o mai micşorezi un pic.