Este trebuinţă de vrere, iar Dumnezeu este gata să Se sălăşluiască înlăuntrul nostru. Bate la uşă şi noi le facem pe toate, precum scrie în Apocalipsa lui Ioan. Se preschimbă cugetarea noastră, scapă de răutate, devine mai bună, mai sfântă, mai ageră. Însă, dacă nu deschidem Celui ce bate la uşă, dacă nu avem cele pe care le voieşte El, dacă nu suntem vrednici de El, atunci nu intră în inima noastră. Dar spre a deveni vrednici de El, trebuie să murim după omul cel vechi, ca să nu mai murim niciodată. Atunci vom trăi în Hristos, intrând în trupul Bisericii. Astfel va veni harul dumnezeiesc. Şi dacă va veni harul, ni le va da pe toate.
Ne vorbeşte părintele Porfirie, Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 303