Pr. Petroniu Tănase

Sfântul Ioan Botezătorul, prietenul Lui Hristos

Să ne uităm la Sfântul Ioan Botezătorul: n-a fost om născut din femeie mai mare decât el, cel mai mare decât toţi proro­cii, prietenul lui Hristos şi cu toate acestea zice: „Nu sunt vrednic să dezleg nici cureaua de la încălţămintea Lui”, iar la Iordan se opreşte cu sfială: „Doamne, Tu trebuie să mă botezi pe mine şi nu eu!” Vedeţi, aceasta este smerenia, duşmanul de moarte al mândriei: să fii plin de daruri, de vrednicii şi să te socoţi mai nevrednic decât toţi; aceasta este micşorarea sufletului.

Continuare …

Sâmbăta Mare

Fărădelegea s-a săvârșit, dar totodată Domnul și-a împlinit lucrarea răscumpărătoare: „Săvârșitu-s-a!” Dumnezeiescul trup atârnă pe Cruce, gol şi mort, fără suflare; Iosif şi Nicodim îl gătesc pentru îngropare, tânguindu-se cu plângere şi umilinţă: „Cum Te voi îngropa, Dumnezeul meu? Sau cum Te voi înfă­şura cu giulgiuri? Cu ce mâini mă voi atinge de trupul Tău cel nestricat? Sau cu ce cântări voi cânta ducerii Tale de aici!

Continuare …

Părintele Petroniu Tănase – Predică la Duminica Floriilor

Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte de tradiția pustnicească a primelor veacuri creștine, pomenită în viața Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfârșitul săptămânii, pustnicii se întorceau în obște de prin pustiile în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine și împreună-prăznuirea Sfintelor Paști. „Veniți cei de prin pustii, de prin munți și de prin peșteri, adunați-vă împreună cu noi, ținând, ca să întâmpinăm pe Împăratul și Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre” (Vineri, tripesniț).

Continuare …

Duminica V-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Cu cât ne apropiem de sfârșitul Postului, sfintele slujbe ne vorbesc tot mai vădit de Patimile cele mântuitoare ale Domnului. Această săptămână ne aduce aminte de căderea lui Adam și a întregului neam omenesc și apoi de pilda samarineanului milostiv, în care se oglindește această cădere și izbăvire. Cel căzut între tâlhari este omul Vechiului Testament, pe care nici Preoția, nici Legea nu l-au putut tămădui.

Continuare …

Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere și de întărire, semn de biruință asupra morții și a diavolului..

Crucea este semn omenesc și dumnezeiesc. Semn omenesc, căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură și de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinței și al morții. Dar, de când Hristos S-a răstignit pe dânsa, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruință, de bucurie și de viață. De aceea, Biserica se bucură cântând: „Crucea Ta, Doamne, viață și înviere este pentru poporul Tău…” (Vecernia duminicii, glas 7).

Continuare …

„Dacă posteşti numai de mâncare, te asemeni cu viclenii draci, care niciodată nu mănâncă”

Să-și fi pierdut oare postul în vremea noastră valoarea lui spirituală și puterea lui înnoitoare de suflet? De la început observăm că acest fel de înțelegere are în vedere postul mai ales sub aspectul lui material, exterior: schimbare de regim alimentar, reducerea cantității de hrană.

Continuare …

Ce va scrie în cartea vieții noastre la Judecata de Apoi?

După învățătura sfintei noastre Biserici Ortodoxe, Dumnezeu îi rânduiește fiecărui om la botez un înger păzitor, care stă în preajma lui toată viața. În același timp, și duhuri necurate se află în jurul omului. Și unii și alții au „cărți” în care se scriu cu de-amănuntul gândurile, cuvintele, faptele și toate simțirile omului: îngerii – pe cele bune, diavolii – pe cele rele.

Continuare …

Omul funcţionează acum după legile păcatului

Tot ceea ce primim noi, ceea ce vedem, ce auzim lasă niște amprente, niște impresii, pe care le trăim, le vedem… niște urme.  De ce fug călugării de lume? Ca să nu vadă și să nu audă. Pentru că mergi pe drum și ai văzut o murdărie, și fără să vrei tu te gândești la ea. Și această murdărie s-a lipit și a lăsat o pată.

Continuare …

Pentru tot cuvântul deșert pe care-l vor grăi, oamenii vor da seama în ziua judecății

Grăirea în deșert, zice Sf. Ioan Scărarul, este scaunul slavei deșarte, semn al nepriceperii, urmare a îmbuibării și necurăției, pierderea umulinței și întunecarea rugăciunii. Este o irosire a celui mai de cinste dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, darul cuvântului și prefacerea lui în prilej de păcătuire și pierzare.

Continuare …

Iartă-ne Doamne, greşelile noastre, că și noi iertăm greşiţilor noştri

Aşa de mult ţine Mântuitorul la iertarea aproapelui, încât fără de ea nici El nu ne iartă păcatele noastre. „De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va și vouă Tatăl Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre” (Matei 6, 14-15).

Continuare …