In cele din urmă, multele înlesniri au îngre­uiat viaţa şi aşa cum am mai afirmat, comodi­tatea exagerată a adus monotonie. Se vorbeşte adesea de „calitatea vieţii”, „ridicarea nivelului de trai”, „creşterea veniturilor pe cap de locui­tor”, dar nu şi despre bagatelizarea valorilor du­hovniceşti, respingerea instituţiilor sfinte, lepă­darea adevărurilor dătătoare de viaţă. Oamenii sensibili, timizi, cinstiţi, generoşi nu au loc într-o lume egocentrică, aspră, plină de îngâmfare, de antagonisme şi dominare. Insă absenţa bucuriei din viaţa multora va determina un interes pen­tru întrebarea: „Unde ne îndreptăm?”

Continuare …

In excelentul Everghetinos se povestește cazul unui tânăr care se pocăia și care își ura deplin patimile lui. Făcuse multe păcate și cultivase patimi înfricoșătoare. Odată l-a mustrat conștiința, s-a pocăit și s-a dus la un mormânt și acolo își plângea păcatele lui.

Continuare …

Cuviosul Siluan Athonitul iubea în mod special pe Duhul Sfânt și în rugăciunea lui Îl chema, cum ne spune el însuși în cuvioasele lui scrieri pe care le-a păstrat ucenicul cel de un cuget cu el, Gheronda Sofronie. „Doamne, dă-ne nouă pe Duhul Sfânt. Întru El Te vom slăvi ziua și noaptea, fiindcă trupul nostru este neputincios, în timp ce Duhul Tău este viu și dă în suflet putere de a Te sluji cu sârguință. Se sprijină duhul nostru pe dragostea Ta, îl face să afle în Tine pacea și desăvârșita lui odihnă.

Continuare …

Biserica doreşte ca toţi creştinii să fie curaţi la inimă, liberi, bucuroşi şi împăcaţi. Şi, când vorbeşte despre luptă, asceză, întristare, jale şi frică, în sens duhovnicesc, nu voieşte să chinuie şi să înspăimânte. Ci îngăduie o singură luptă, întru împlinirea mântuirii. Aşadar, lupta duhovnicească nu are nimic din caracteristicile anxietăţii.

Continuare …

Dragostea față de semeni nu se exprimă doar prin gânduri bune, ci și prin rugăciune. Rugăciu­nea este cea care leagă cu puternice legături, care durează punți, care împrietenește, întărește, mân­gâie, tămăduiește și ajută. Ea este expresia celei mai desăvârșite – dacă putem spune așa – și celei mai dezinteresate iubiri. Sfântul Maxim Mărturi­sitorul spune: „Nu te lăsa învins, ci mai bine tu însuți să învingi ura prin dragoste! Și așa să bi­ruiești: rugându-te pentru fratele tău Domnului, cu deplină sinceritate!”.

Continuare …

Potrivit Evangheliei, ca să se mântuiască cineva trebuie să creadă și să iubească fierbinte din toată inima, din tot sufletul pe Dumnezeu. Egală cu această poruncă este și iubirea pentru aproapele. Curățindu-ne inima noastră, precum am spus mai înainte ne atragem harul Preabunului Dumnezeu și atunci inima noastră arde de dragoste față de Dumnezeu și om. Astfel faptele bune izvorăsc nu dintr-o simplă obligație morală, ci dintr-o necesitate a inimii noastre care Îl iubește pe Domnul, pe fratele nostru.

Continuare …

Această perioadă este cea mai potrivită pentru prefacerea inimii noastre. Să se schimbe mintea idolatră în închinătoare singurului adevăratului Dumnezeu Treimic. Aceasta se înfăptuiește prin nevoință, prin credință fierbinte, prin rugăciune nevisătoare, prin post cu discernământ, cu înălțătoare smerenie, cu dragoste, cu blândețe, cu înfrânare și dreaptă credință.

Continuare …

Credincioșii nu sunt fără de păcat, fără probleme și fără supărări. Trăiesc mucenicia pocăinței, renasc și primesc mângâiere de la Dumnezeu. Cu harul lui Dumnezeu se sensibilizează, devin iertători, milostivi, răbdători, consolatori, compătimitori, buni. Sunt plini de dragoste care îi mișcă să se roage pentru toată lumea.

Continuare …