Dumnezeu Se descoperă în primul rând celor ce se smeresc sincer. De obicei Se ascunde de cei mândri. Dumnezeu Se odihnește în blândețe și în smerenie. Smerenia aproape că a devenit necunoscută, nefolositoare și desuetă în lumea noastră. Exaltarea mândriei astăzi constituie o calitate, putere, podoabă, tărie, autoritate. Gheronda Paisie Aghioritul spunea: „Dumnezeu Se descoperă celor viteji”.

Continuare …

Voia liberă, voluntariatul, dispoziția voitoare, disponibilitatea sunt fundamentale în viața duhovnicească. Dacă putem zice așa, Dumnezeu are „o neputință”. Nu poate să Se impună, să astupe gura, să domine, să-Și asuprească făptura. El Însuși i-a dăruit deplină voie liberă, chiar să-L și renege.

Continuare …

Se întâmplă adeseori în lume, iubiţi fraţi, spune Sfântul Nicodim Aghioritul, ca omul să se teamă mult. Se teme ca nu cumva să se îmbolnăvească, să păţească ceva, să-i facă cineva vreun rău, să nu reuşească, să nu propăşească, să-şi piardă bunul nume, să nu fie apreciat, recunoscut. Pentru mântuirea sufletului său nepieritor nu se sinchiseşte, nu se teme, nu se frământă din cale-afară, nădăjduieşte doar la mila Preaînduratului Dumnezeu, dacă, desigur, îi mai e aminte şi de asta şi îi mai pasă.

Continuare …

Pentru toată această criză pe care am descris-o mai sus, cine este vinovat? Socotim că toți avem o parte de vină. În mod sigur unii au mai multă vină. Scopul nostru totuși nu este să catalogăm vinile, scoțându-ne pe noi înșine afară. Sfinții spun că toți suntem laolaltă vinovați pentru tot ceea ce există rău. Deja ne-am referit la ieșiri din criză. Este adevărat că a slăbit destul de mult cugetul luptător al tuturor.

Continuare …

În vremurile noastre grele şi tulburi există o mică, dar puternică grupare de oameni cu anumite căutări metafizice. Unii îl găsesc pe Dumnezeu la nevoie, ca pe o consolare, ca pe o scăpare. De obicei, omul găseşte ceea ce căuta şi ceea ce îi convine.

Continuare …

Slăvim preasfântul nume a lui Dumnezeu atunci când se realizează cu succes planurile noastre minu­nate, visurile noastre măreţe, programele noas­tre aducătoare de confort. Îl preaslăvim însă pe Dumnezeu cu bucurie în încercarea bolilor, în necazuri, la moartea neaşteptată a cuiva drag sau atunci când interesele ne sunt zădărnicite? Urmăm cu bunăvoinţă drumul jertfirii, al dărui­rii, al zdrobirii egoismului, al ajutării semenului nostru?

Continuare …

Este nevoie, așadar, să purcedem la o operație imediată pe inimă deschisă. Arterele ei sunt astupate de patimile încuibate acolo de ani de zile. În sala de operație, care este spovedania, la chirurgul-duhovnic specializat, experimentat și cu discernământ, având drept anestezie pocăința, medicamente, lacrimile, bisturiul, mărturisirea, acceptarea, căința și hotărârea, poate cineva să ajungă la îndreptarea dorită și la vindecare.

Continuare …

În excelentul Everghetinos se povestește cazul unui tânăr care se pocăia și care își ura deplin patimile lui. Făcuse multe păcate și cultivase patimi înfricoșătoare. Odată l-a mustrat conștiința, s-a pocăit și s-a dus la un mormânt și acolo își plângea păcatele lui.

Continuare …

Decadența vine odată cu falsificările de tot felul. Astfel gândirea devine rea și nu bună, morala imorală, credința armă, dreapta credință, mască. Consecința acestora: dezechilibrele, fricile, tulburările, complexele de inferioritate. Religiozitatea astăzi devine ținta ironiei și este disprețuită. Nu cumva dăm și noi pricină? Nu cumva nu suntem creștini sinceri și elemente mincinoase umplu viața noastră? Nu cumva, cum spune înțeleptul Ghandi, noi nu semănăm cu Hristos și de aceea acela Îl iubește pe Hristos și nu pe creștini?

Continuare …

Într-o căsnicie, părinții și copiii sunt persoane respectate, dragi, egale în drepturi și libere. Modelul familiei creștine este Sfânta Treime, Cea deoființă, neîmpărțită și nedespărțită. Astfel, orice hotărâre a unui mădular al familiei este bine să fie luată într-o atmosferă de bună înțelegere și consens, și nu să vină ca o consecință a împotrivirii, îndârjirii sau disputei. Chibzuința, realismul, calmul și prevederea se cuvine să adumbrească deciziile familiei.

Continuare …

După cum se spune în Sinaxar, în Sfânta şi Marea zi de Vineri se prăznuiesc sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos: „scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, Crucea şi moartea”.

Continuare …

Lacrimile lui Adam în fața Raiului pierdut erau începutul trezviei, al curățirii, al pocăinței față de luminarea și nepătimirea pe care le-a avut în Rai. Este cea dintâi nevoie care se naște în inima omului: dorința ființială de lepădare a patimii. Să lupte, potrivit cu tradiția ortodoxă, cu răbdare, cu stăruință, întru cunoștință, cu grijă, sincer și smerit pentru omorârea patimilor.

Continuare …

Este trist să vezi tineri nepăsători, risipiți pe ici și pe colo, abstracți, inconsecvenţi, în timp ce pot să facă multe. …A avea o părere despre toate, a ști jumătate despre multe, a spune tuturor „da” sau „nu” este semnul unei mari confuzii și mediocrități, care arată lipsa de hotărâre și închipuire, sărăcie duhovnicească și nefericire pentru viitor.

Continuare …

Creștinismul este singurul care poate și trebuie să răspundă nevoii imperative de a înfrunta oarecum moartea și doliul pe care civilizația contemporană le-a acoperit sub un văl de tăcere absolută”. A vorbi despre moarte înseamnă a-ți pune problema propriei tale morți. Preocuparea pentru moarte poate să dezvolte anumite frici personale. ,,Moartea”, de altfel, este considerat un subiect macabru și se crede că nu există un motiv temeinic pentru a ne ocupa cu așa ceva.

Continuare …