Omul nu știe că poruncile pe care ni le-a dat Mântuitorul nu sunt un act de tiranie a lui Dumnezeu asupra creației sale, ci un mijloc de mântuire. Ele au menirea de a ne povățui pe drumul cel drept, care duce la Împărăția lui Dumnezeu, și de a ne abate de la calea cea largă care duce la moarte.
Sufletul, afirmă Sfântul Grigorie Palama, este cu adevărat tămăduit atunci când se desface de cele inferioare lui şi se alipeşte „prin dragoste” de cele superioare lui. Interpretând întreaga tradiţie a Bisericii Ortodoxe, Sfântul subliniază că, după căderea în păcat şi în fărădelegi, „am lepădat asemănarea dumnezeiască, dar chipul nu l-am pierdut”. Acesta este motivul pentru care sufletul poate fi restaurat:
În vreme ce lucrăm, ne putem ruga fie cu buzele, fie înlăuntrul inimii, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru puterea mâinilor noastre şi înţelepciunea minţii şi pentru cele materiale pe care ni le-a dăruit, rugându-L, totodată, să îndrepte lucrul mâinilor noastre către un scop bineplăcut Lui. In felul acesta, ne păzim mintea neîmprăştiată.
Pentru a ne împuțina patimile și pătimirile, trebuie nu numai să ne luptăm împotriva lor, ci să avem și vigilența duhovnicească necesară „ca [acestea] să nu crească”.
Numeroși psihiatri contemporani scot în evidență importanța mărturisirii, explicând necesitatea ca oamenii să nu se închidă în ei înșiși, ci să-și deschidă sufletul și să-și dezvăluie gândurile, în limbajul teologic. Se spune că atunci când oamenii își deschid sufletul lui Dumnezeu prin intermediul duhovnicului, ei vor putea evita multe boli psihice – uneori chiar și nebunia.
Nu există niciun păcat care să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dumnezeu îl iubește pe omul pe care Însuși l-a creat, iar când acesta cere mila Lui i-o va da din belșug. Dumnezeu nu este nici procuror, nici polițist, ci doctor care tămăduiește și părinte care iubește. Acest lucru îl trăiește omul în Biserică, care este spital duhovnicesc. Astfel, când găsește un bun părinte duhovnicesc, care are virtutea discernământului, se tămăduiește de orice păcat ar fi săvârșit.
Este foarte riscant „să lăsăm să intre în inima noastră gândurile”, îndeosebi pentru începătorii luptei duhovniceşti – cei a căror minte nu a fost încă „mult cercată în război” – ci trebuie numai „să le înţelegem şi îndată să le tăiem de cum răsar şi ne atacă (ne momesc)” (Sfântul Isihie Sinaitul).
Recunoaşterea şi respingerea cauzelor care ne îndeamnă spre păcat sunt preocupări majore ale Sfinţilor Părinţi. Spre pildă, Sfântul Ioan Casian ne sfătuieşte să nu ne îndepărtăm de oameni sub pretextul că însoţirea cu ei ne pricinuieşte căderea în păcat, deoarece „niciodată nu s-ar vătăma omul de om, dacă nu ar avea mocnind înăuntru pricinile patimilor.
Sfântul Talasie Libianul îşi exprimă convingerea că inima bună nutreşte gânduri bune, „căci precum este comoara ei, aşa sunt şi gândurile ei”.
Faptul că atât gândurile bune, cât şi cele rele pornesc din inimă, nu înseamnă că harul dumnezeiesc şi satana se află în ea în acelaşi timp.
Sfântul Evagrie Ponticul ne învaţă: Precum pâinea este hrană trupului şi virtutea hrană sufletului, aşa rugăciunea duhovnicească este hrana minţii. Rugăciunea hrăneşte mintea şi-i dă viaţă. Când mintea se mişcă către Dumnezeu şi se uneşte cu El, este sănătoasă şi plină de viaţă; în această stare, ea primeşte mângâierea lui Dumnezeu, deoarece aflându-se întru El, dobândeşte sănătate şi discernământ. Facultatea perceptivă a minţii – simţirea minţii – constă în „gustarea precisă a realităţilor distincte din lumea nevăzută” (Sfântul Diadoh al Foticeei).
Gheronda Sofronie face parte dintre acei oameni despre care ai putea vorbi ani în șir. În ce mă privește, Gheronda a avut o mare înrâurire asupra mea, ca teolog și ca preot. De când am primit de la Dumnezeu binecuvântarea de a-l cunoaște, am vorbit și am scris mult despre el, iar diferitele articole pe care le-am scris s-au publicat în unele din cărțile mele. Dar dincolo de aceste articole sporadice, am scris și o carte închinată lui, cu titlul Știu un om în Hristos, în care am încercat să descriu personalitatea și cuvântul său transmis prin viu grai. Dincolo de toate însă Gheronda este inepuizabil și nimeni nu poate spune că l-a surprins deplin în câteva scrieri, că i-a cuprins întreaga viață și teologie. De fiecare dată este înfățișată o latură a personalității sale.
La început, inima îndurerată ne pare o povară grea, fiind îndeobște întrețesută cu frica de Dumnezeu; ea este însă deosebit de benefică. Cu timpul, îndurerarea inimii duce la dragostea de Dumnezeu și la asemănarea cu El. Cel ce suferă sincer și fără fățărnicie întristare adâncă față de păcatele săvârșite „va dobândi roadele dulci și sfinte ale mângâierii milostivirii Duhului Adevărului” (Sfântul Grigorie Palama).
Vom analiza metodele terapeutice generale, care se aplică tuturor patimilor.
De vreme ce viața monahicească este viața evanghelică, iar Evanghelia este un dar făcut tuturor oamenilor, înseamnă că și mirenii, mădularele Bisericii care au ales să se căsătorească și viețuiesc în lume, au, de asemenea, putința de a păzi poruncile lui Hristos și de a trăi în duhul Evangheliei. Firește, altele sunt măsura și chipul lepădării de sine și urmării lui Hristos, potrivit cu pilda talanților, întrucât fiecare primește de la Dumnezeu diferiți talanți, felurite harisme.
Într-o altă epistolă face referire la cum harul amintirii morții îl învață și îl conduce pe om la rugăciunea cea curată. Scrie cu sinceritate și cu simplitate că lucrarea harului amintirii morții înăuntrul său „a ținut vreme de zece ani și s-a întețit în mod progresiv”, el însuși ajungând „aproape la epuizare desăvârșită”.
Ortodoxia nu poate fi o filosofie și un moralism sterp, ci o știință a tămăduirii. Ea îl tămăduiește pe om. Teologia ortodoxă este strâns legată mai mult de medicină decât de filosofie. După cum un bolnav, pentru a se putea vindeca, trebuie să-și conștientizeze boala și să cerceteze un doctor, tot așa stau lucrurile și în privința bolii duhovnicești. Din păcate, trăim într-o epocă în care păcatul de căpetenie este necunoașterea stării în care ne aflăm.
1. „Psihoterapia Ortodoxă”
De mulți ani slujesc ca Părinte Duhovnicesc și am avut sub îndrumarea mea mulți oameni care veneau să-și descopere căderile și să ceară călăuzire.