„Iar tu când te rogi, intră în cămara ta şi, încuind uşa ta, roagă-te Tatălui tău Celui întru ascuns” (Mat. 6, 6).
Liniştirea și vindecarea minţii de învolburarea de gânduri
Mitropolit Hierotheos Vlachos
Pe cine războiește diavolul și în cine lucrează?
Este de trebuinţă să cercetăm, însă, mai atent şi să vedem cine sunt cei pe care diavolul îi luptă, împotriva cui îşi îndreaptă el cu precădere furia şi, totodată, în cine are putinţa mai mare de a se sălăşlui şi a lucra.
Nădejdea noastră este Hristos. Nimeni nu ne poate priva și lipsi de această nădejde
Venim în biserică mâhniți și suparăți din pricina diferitelor probleme, din pricina diferitelor boli și dezamăgiri dar, când venim și participăm la Sfânta Liturghie vedem cum toate acestea sunt înlăturate, pentru că ne întâlnim cu Domnul Hristos Însuși. Si, atunci când ne întâlnim cu Domnul nostru Iisus Hristos, toate celelalte se preschimbă și trec în marginea vieții noastre de zi cu zi.
Rugăciunea aprinde dorul pentru dumnezeiasca Împărtăşanie
Rugăciunea lui Iisus, când se săvârşeşte cu buzele şi cu mintea, pune pe fugă gândurile rele şi împăciuieşte mintea, iar atunci când se pogoară în inimă şi lucrează acolo, îl naşte din nou pe om, pune foc în lumea sa lăuntrică şi-l face theolog ‒ căci atunci theologia ajunge „istorisire”, fiindcă omul învaţă și povesteşte cele pe care le-a auzit, le-a văzut, le-a învăţat, le-a trăit. Atunci el cunoaşte nerătăcit că una este mintea şi alta este raţiunea, şi se uimeşte de lărgirea inimii (II Corinteni 6, 11), de adâncimea acesteia şi de lumea ei tainică şi intensă.
Îndurerarea inimii duce la dragostea de Dumnezeu și la asemănarea cu El
La început, inima îndurerată ne pare o povară grea, fiind îndeobște întrețesută cu frica de Dumnezeu; ea este însă deosebit de benefică. Cu timpul, îndurerarea inimii duce la dragostea de Dumnezeu și la asemănarea cu El. Cel ce suferă sincer și fără fățărnicie întristare adâncă față de păcatele săvârșite „va dobândi roadele dulci și sfinte ale mângâierii milostivirii Duhului Adevărului” (Sfântul Grigorie Palama).
În inimă are loc cea mai mare luptă
Sfântul Talasie Libianul îşi exprimă convingerea că inima bună nutreşte gânduri bune, „căci precum este comoara ei, aşa sunt şi gândurile ei”.
Faptul că atât gândurile bune, cât şi cele rele pornesc din inimă, nu înseamnă că harul dumnezeiesc şi satana se află în ea în acelaşi timp.
Dacă nu eşti încercat în lucrările, cursele şi năvălirile diavolului, nu vei înţelege şi nu vei putea preţui darurile pe care ţi le face Sfântul Duh
Venirea şi plecarea harului are şi un caracter izbăvitor. Vine pentru o vreme, îl curăţă pe om de o patimă, apoi pleacă. Vine din nou ca să-l cureţe de altă patimă, şi tot aşa, până când omul izbuteşte să-şi cureţe voia cu ajutorul harului dumnezeiesc şi dătător-de-viaţă. După multă luptă şi multe jertfe, vine o vreme când harul se statorniceşte, mai mult sau mai puţin, în lăuntrul inimii, şi atunci pacea domneşte netulburată. Doar linişte şi dulceaţă! Atunci sufletul devine un Thavór, se pogoară pe pământ Raiul! Împărăţia lui Dumnezeu coboară în inimă! Sfânta Treime îşi face lăcaş! Omul ajunge astfel după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu!
Cine sunt sfinții?
Toți cei părtași, pe diferite trepte, energiei sfințitoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu poartă numele de Sfinți. În categoria Sfinţilor se numără Prorocii, Apostolii, Părinţii şi toţi prietenii lui Hristos de-a lungul veacurilor, toți câţi se împărtășesc de energia luminătoare şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, între care se numără mucenici, nevoitori cuvioşi, clerici şi mireni, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. Aceştia toți poartă numele de Sfinţi.
Mintea bolnavă se aseamănă unui prizonier captiv
O altă stare maladivă a minţii constă în apatie, indiferenţă, sau insensibilitate: „Insensibilitatea inimii întunecă mintea”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Sau: „Când (demonii) au pus stăpânire pe suflet şi au stins lumina minţii, atunci nu vor mai exista în noi, ticăloşii, nici trezvie, nici discernământ, nici judecată, nici ruşine, ci insensibilitate şi nesimţire şi confuzie şi orbire”.
Sufletul este vindecat și înnoit prin harul lui Dumnezeu, într-o comuniune profundă cu Hristos și cu Trupul Său, Biserica
Psihoterapia ortodoxă nu se referă doar la tratarea tulburărilor psihologice în sensul modern al cuvântului, ci la vindecarea completă a sufletului omenesc de patimi și păcate. În tradiția ortodoxă, sufletul uman este bolnav atunci când este dominat de patimi, iar vindecarea sa începe prin curățirea inimii.
Care sunt metodele prin care luptăm împotriva oricărei patimi?
Vom analiza metodele terapeutice generale, care se aplică tuturor patimilor.
Dacă omul nu încearcă să-şi depăşească starea de cădere şi nu trăieşte în Hristos eşuează oriunde ar fi el
„Eu nu-i împart pe oameni în căsătoriţi şi necăsătoriţi, ci în oameni care trăiesc în Duhul Sfânt şi oameni care nu trăiesc în Duhul Sfânt.
Am cunoscut oameni căsătoriţi care au rugăciunea minţii şi duc o viaţă de cumpătare şi am cunoscut monahi care au eşuat în viaţa lor monahală, nici nu ştiu ce înseamnă rugăciunea minţii, nu ştiu ce înseamnă viaţă duhovnicească…
Nu există vreun păcat care să poată învinge iubirea de oameni a lui Dumnezeu
Este foarte important să trăim în Biserică, și când amintesc de Biserică, nu mă refer doar la clădirea în sine. Mă refer la dumnezeiasca liturghie, la viața duhovnicească, la a avea un duhovnic. Rămân în Biserică! Păcătuiesc? Rămân acolo.
Sfințenia nu este o virtute a omului, ci un dar al Duhului Sfânt, la care toți suntem chemați
De vreme ce viața monahicească este viața evanghelică, iar Evanghelia este un dar făcut tuturor oamenilor, înseamnă că și mirenii, mădularele Bisericii care au ales să se căsătorească și viețuiesc în lume, au, de asemenea, putința de a păzi poruncile lui Hristos și de a trăi în duhul Evangheliei. Firește, altele sunt măsura și chipul lepădării de sine și urmării lui Hristos, potrivit cu pilda talanților, întrucât fiecare primește de la Dumnezeu diferiți talanți, felurite harisme.
Cum să ne eliberăm de patimi?
„Dacă Dumnezeu S-a jurat odinioară că cei neascultători nu vor intra întru odihna Sa, şi ca urmare nici n-au putut intra din pricina necredinţei lor, cum vor putea să intre vreunii prin singura nevoinţă trupească, fără de credinţă, întru odihna nepătimirii şi întru desăvârşirea cunoştinţei?” (Cuviosul Nichita Stithatul).
Fie în căsătorie, fie în monahism, să trăim în Hristos
Nu poate cineva să înţeleagă ce este căsătoria şi ce este monahismul dacă nu înţelege ce era omul înainte de cădere şi ce a devenit prin cădere. Acest lucru este deosebit de important. Sfântul Ioan Damaschin spunea că Adam şi Eva, înainte de cădere, erau deschişi faţă de Dumnezeu, erau în starea de luminare a minţii, aveau comuniune cu Dumnezeu şi, uneori, erau şi în starea de vedere a lui Dumnezeu.
Trebuie să avem deplină încredere în Dumnezeu, nu în noi înşine
Vom analiza metodele terapeutice generale, care se aplică tuturor patimilor.
În primul rând, nu trebuie să ne tulbure lupta duhovnicească împotriva patimilor: „Căci de se tulbură cineva de o patimă care-l supără, este un semn al neştiinţei şi al mândriei, al necunoaşterii stării sale şi al fugii de osteneală”. Să avem răbdare, să luptăm, şi să-L chemăm pe Dumnezeu într-ajutor (Avva Dorotei).