Odată zidit de Dumnezeu, omul se afla în starea de luminare, ceea ce înseamnă că avea rugăciunea minţii. Inainte de cădere, mintea omului se îndeletnicea cu pomenirea lui Dumnezeu şi astfel umbrea cu Har raţiunea şi puterile pătimitoare ale sufletului, adică mişcările sale după fire. După cădere însă, mintea s-a cufundat într-un întuneric adânc, s-a robit raţiunii, patimilor şi condiţiilor lumii din afară. In aceasta constă, de fapt, adevărata cădere a omului, dimpreună cu toate urmările ei cumplite.
La Botezul lui Hristos S-a arătat Sfânta Treime. De altfel, unul dintre scopurile întrupării şi ale Botezului lui Hristos a fost descoperirea Dumnezeului Treimic, adică a faptului că Dumnezeu, chiar dacă are o singură fiinţă şi o singură fire, este în trei ipostasuri: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Astfel, se aude vocea Tatălui, Care mărturiseşte şi întăreşte faptul că Cel aflat în Iordan este Fiul Său, iar în acelaşi timp, Duhul Sfânt Se arată “în chip de porumbel“.
Într-a opta zi de la Naşterea Sa, Hristos a primit tăierea împrejur, aşa cum prevedea Legea Vechiului Testament. Şi, de vreme ce S-a născut şi a trăit într-un mediu anume, a ţinut toate rânduielile şi obişnuinţele acestuia. Tăierea împrejur se cuvine neapărat să o tâlcuim din perspectiva teologiei chenozei – a deşertării de Sine – pe care a primit-o pentru mântuirea neamului omenesc.
Trebuie să înțelegem ce este Rugăciunea. Este starea celui ce-și simte păcătoșenia, greșelile, și cere milă de la Dumnezeu. Este starea sufletească a celui care Îl iubește mult pe Dumnezeu și vrea să-L poarte în minte, așa cum poartă cineva în minte pe iubita lui, așa cum mama își poartă în minte copiii.
«Noi, ortodocşii, Îl trăim pe Hristos în Dumnezeiasca Liturghie şi, mai ales, Hristos trăieşte în noi în timpul Liturghiei. Sfânta Liturghie este lucrarea lui Dumnezeu. Noi zicem: «Vremea este de a sluji Domnului.» Între altele, înseamnă că acum este vremea ca să lucreze Dumnezeu. Hristos slujeşte, noi trăim împreună cu Hristos slujirea Lui.”
Un moment important din viaţa Sfântului Spiridon este participarea sa la Sinodul I Ecumenic, care a avut loc în Niceea Bitiniei la anul 325 d.Hr., şi minunea pe care a săvârşit-o acolo, prin care a dovedit învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi mai cu seamă a Sfântului Athanasie cel Mare. Şi anume că Dumnezeu este treimic, Tatăl, Fiul şi Duhul, şi că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu nu este o creatură a Tatălui, ci Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, aşa cum au hotărât Părinţii în Simbolul de Credinţă.
Pentru a ne împuțina patimile și pătimirile, trebuie nu numai să ne luptăm împotriva lor, ci să avem și vigilența duhovnicească necesară „ca [acestea] să nu crească”.
Sfântul Grigorie Palama împarte sufletul în trei părți: partea rațională, cea irascibilă (iuțimea) și cea apetitivă (pofta). Sfântul ne previne că cel ce se îndepărtează de Dumnezeu se îmbolnăvește sufletește, iar vindecarea unuia ca acesta depinde de dobândirea smereniei, a „sărăciei cu duhul” binecuvântate de Hristos Domnul: „Să fim și noi «săraci cu duhul»; după ce ne-am smerit, să suferim trupește, să nu alergăm după înavuțire, pentru a moșteni Împărăția Cerurilor”.
În continuare, vom cita câteva texte scripturistice şi patristice pentru a descrie unele caracteristici şi situaţii critice ale bolilor minţii.
Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu şi trebuie să ajungă la asemănarea cu El. După învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, chipul lui Dumnezeu înseamnă „să fie şi în veci să fie”; iar asemănarea lui Dumnezeu înseamnă „înţelepciune” şi „bunătate”.
Cei mai mulţi oameni socotesc moartea un sfârsit, o trecere de la viaţa simţurilor şi a celor sensibile, la moarte. Ateii socotesc moartea capătul vieţii, intrarea omului în nimicul absolut, în nefiinţă. Însă adevăratele mădulare ale Bisericii consideră că moartea nu este mutarea lor de la viaţă la moarte, la nimic, ci trecerea de la moarte la viaţă.
În vreme ce lucrăm, ne putem ruga fie cu buzele, fie înlăuntrul inimii, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru puterea mâinilor noastre şi înţelepciunea minţii şi pentru cele materiale pe care ni le-a dăruit, rugându-L, totodată, să îndrepte lucrul mâinilor noastre către un scop bineplăcut Lui. In felul acesta, ne păzim mintea neîmprăştiată.
Să alungăm provocările care ne duc inima în robie silnică, împiedicând transformarea gândului „strecurat de vrăjmaș” în patimă consimțită. Paza gândurilor ne ferește de o astfel de consimțire, de „învârtirea necontenită a cugetării și a închipuirii în jurul lui [a gândului pătimaș]”: „Cel ce cugetă nepătimaș de la început sau respinge prin împotrivire și certare momeala [provocarea], a tăiat dintr-odată toate cele ce urmează”.
Biserica şi-a exprimat teologia pentru fiecare lucru în slujbele şi cântările Bisericii. Teologia despre căsătorie a introdus-o în textele Tainele Căsătoriei. Din păcate, nimeni nu este atent la textele Tainei nunţii atunci când se săvârşeşte nunta şi nici nu facem ceea ce fac unii creştini mai evlavioşi care, în fiecare an, în ziua aniversării căsătoriei, stau şi citesc rugăciunile din slujba nunţii, aşa cum şi monahul, în ziua de aniversare a tunderii în monahism, ar trebui să citească rugăciunile din slujba tunderii.