„În vremurile de pe urmă pe oameni îi va mântui dragostea, smerenia și bunătatea. Bunătatea deschide porțile raiului, smerenia ne duce înlăuntru, iar dragostea ni-L va arăta pe Dumnezeu.
Pe oameni îi va mântui dragostea, smerenia și bunătatea
Jean-Claude Larchet
Nu-l ocoli pe cel care care te-a jignit!
Mânia este o a doua cauză a tristeţii, care fie că este o urmare directă a ei, fie că se manifestă ca ranchiună, în urma unei jigniri. Sfinţii Părinţi arată că pricina întristării omului nu stă în cei împotriva cărora ne-am mâniat, nici în cei care ne-au jignit şi cărora le purtăm ranchiună, ci în noi înşine.
Propovăduirea credinței în orice chip este o datorie ce ține de însăși slujirea preoțească
Potrivit cuvintelor și sfaturilor Sfântului Apostol Pavel, adresate ucenicilor săi Tit și Timotei – și prin ei și nouă, tuturor urmașilor din generație în generație –, observăm că exigențele ce se cer slujitorilor bisericești se referă mai ales la patimile de care trebuie să se ferească și la virtuțile pe care se cuvine să le caute, acestea dobândind un accent mai deosebit când le punem pe seama clericilor.
Trufaşul nu admite nici un rival, nu suferă nici o comparaţie care l-ar pune în inferioritate
Crezându-se superior altora, căutând să-i întreacă, socotindu-se mai presus de toţi şi plasându-se în centrul tuturor evenimentelor; atribuindu-şi toate calităţile şi virtuţile sau socotind că măcar în ceea ce priveşte unele dintre ele este cu totul desăvârşit, cel mândru ajunge să se auto-îndumnezeiască; el face din sine un „mic dumnezeu”, luând astfel locul Adevăratului Dumnezeu, Cel Care este cu adevărat absolut, culmea şi centrul, principiul şi sfârşitul tuturor celor create; Cel care dă sens şi valoare fiecărui lucru; izvorul şi temeiul tuturor virtuţilor şi a tot binele şi pricinuitorul desăvârşirii.
Sărăcirea calitativă a comunicațiilor interpersonale
Noile media nu au desfiinţat relaţiile dintre oameni, dar, chiar înmulţindu‑le, le‑au sărăcit calitatea.
De vreme ce putem contacta pe cineva prin SMS sau mail, ce rost mai are să ne întâlnim cu el faţă către faţă? Şi comunicarea prin noile media este limpede că va fi mai săracă.
Restrângerea vieții comunitare
Noile media sunt în acelaşi timp rezultatul şi sursa unei restrângeri a vieţii comunitare.
De o anumită manieră, dezvoltarea telefoniei mobile este legată de o restrângere a vieţii comunitare. După cum observă un eseist contemporan, „avem nevoie de o mediere electronică pentru a comunica, ca să ne adaptăm la o lume care ne atomizează pe fiecare dintre noi şi ne fragmentează viaţa”.
Noile mijloace de comunicare, obstacole ale comunicării
Noile mijloace de comunicare sunt adesea, în mod paradoxal, mijloace de non‑comunicare sau de comunicare proastă, de‑a dreptul obstacole în calea comunicării.
Se poate constata de la bun început cum caracterul prin definiţie scurt al SMS‑urilor şi al mesajelor de pe Twitter sărăceşte conţinutul mesajelor, îl lipseşte de orice nuanţă şi de orice subtilitate, ca şi de cele mai elementare formule de politeţe de introducere şi de încheiere.
Hipercomunicarea, un mod de a scăpa de singurătate
Hipercomunicarea omului conectat, prin însuşi faptul că pune forma (comunicarea propriu‑zisă) mai presus de conţinut (natura mesajului transmis), indică îndeajuns de limpede finalitatea sa principală, şi anume aceea de a fi un subterfugiu pentru singurătate.
O comunicare lipsită de conţinut, care-şi este propria finalitate
După cum tocmai am văzut, pentru homo communicans comunicarea în sine este mai importantă decât conţinutul acesteia. Este important şi chiar vital să comunici, nu contează ce şi cui. Comunicarea în sine răspunde unei nevoi, nu ceea ce avem de spus, de citit, de auzit ori de privit.
Lucrul acesta este în mod deosebit adevărat în cazul dependenţelor: cei care sunt dependenţi de televizor se pun în faţa lui mai înainte de a şti ce‑or să vadă, sau îl lasă să meargă aproape tot timpul, fără să le pese ce program urmăresc;
Apariţia lui Homo Conncticus şi a lui Homo Communicans
Nu este exagerat să spunem că noile media au format, într‑un timp scurt, un nou tip de om: homo connecticus şi homo communicans. Desigur, orice om este prin fire „în relaţie” şi „în comunicare”; aşa cum a subliniat cu tărie Aristotel acum aproape 2400 de ani, omul este un „animal social”, şi cum au arătat recent, în două moduri diferite, curentul psihanalitic şi curentul personalist, persoana umană nu există şi nu se dezvoltă decât „în relaţie”, limbajul având în această relaţie un rol fundamental.
Distrugerea relaţiilor interpersonale
„Tot prietenul zice: eu am ţinut prietenia cu el; dar el este prieten numai cu numele” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 37, 1)
„Când ce este departe se apropie prea mult, ce este aproape se îndepărtează” (Günther Anders, L’obsolescence de l’homme)
Captivi în internet
„Că iată moartea intră pe ferestrele noastre” (Ieremia 9, 21)
„O societate tot mai bolnavă, dar şi tot mai puternică, a făcut din lumea concretă un spaţiu şi un decor al maladiei sale”
(Guy Debord, La société du spectacle)
Prin lucrarea mântuitoare a lui Hristos, osânda morţii veşnice a fost strămutată
Prin lucrarea Sa mântuitoare, Hristos l-a izbăvit pe om de moarte şi i-a dăruit viaţa veşnică. Căci, spun Părinţii, pentru aceasta S-a şi întrupat. „Cu mult temei ar putea spune cel care cunoaşte mai adânc învăţătura creştină, că nu naşterea (lui Hristos) e pricina morţii Sale, ci că, dimpotrivă, din cauza morţii a primit Dumnezeu să Se nască. Nu de aceea s-a supus naşterii trupeşti Cel veşnic viu, pentru ca ar fi dorit viaţă, ci pentru că voia să ne cheme pe noi iarăşi de la moarte la viaţă.”
„Rugaciunea este doctorie”
Rugăciunea, fiind pricinuitoarea primirii depline a harului, este prin aceasta pricinuitoarea tămăduirii omului şi a întoarcerii sale întru sănătate.
Prin ea, omul I se adresează lui Hristos – Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, pentru a primi de la El vindecarea de toată răutatea. Numai Dumnezeu singur este ajutorul și sprijinitorul său. „Ştim – spune Sfântul Varsanufie, că cei bolnavi au nevoie totdeauna de doctor şi de leacurile de la el (…)
Credinciosul care postește trebuie să înceteze să-și mai hrănească egoismul, gândindu-se mai mult la Dumnezeu
Postul este un prilej privilegiat de înnoire lăuntrică și de sporire duhovnicească și un post bine împlinit aduce după sine o rodire bogată și bineplăcută.
Postul cantitativ are mai ales o funcție regulatoare față de postul calitativ: el permite slăbirea trupului și obținerea rezultatelor dorite pentru suflet atunci când postul calitativ nu este suficient.
Preotul trebuie să dea dovadă de adevărată iubire creștină față de fiecare dintre enoriașii săi
Potrivit cuvintelor și sfaturilor Sfântului Apostol Pavel, adresate ucenicilor săi Tit și Timotei – și prin ei și nouă, tuturor urmașilor din generație în generație –, observăm că exigențele ce se cer slujitorilor bisericești se referă mai ales la patimile de care trebuie să se ferească și la virtuțile pe care se cuvine să le caute, acestea dobândind un accent mai deosebit când le punem pe seama clericilor.
Cunoaşterea neclară a binelui şi răului este cea care naşte mulţimea de patimi rele
Că plăcerea şi durerea sunt rele se vede şi din felul în care strâmbă conştiinţa morală a omului căzut. Într-adevăr, acesta în chip „firesc” preţuieşte lucrurile după plăcerea sau durerea pe care i-o produc; şi judecata sa morală socoteşte plăcerea drept bine, iar durerea ca rău.