Articole

Mintea prin însingurare și atenție vede gândurile potrivnice care ies din inimă

Prin îndepărtarea de lume şi eliberarea de toate întâlnirile simţite, care atrag mintea şi gândirea, toată lucrarea duhovnicească devine mai vie, mai dulce, pentru că mintea, eliberându-se de toate pricinile de împrăştiere, începe să se concentreze în sine şi, prin aceasta, începe a simţi prezenţa lui Dumnezeu; frica şi iubirea evlavioasă devin mai sensibile şi simţitoare şi simţurile omului lăuntric înalt devin mai ascultătoare, adică mintea.

Continuare …

Pe Hristos să-l privim ca pe prietenul nostru

„(…) Este prietenul nostru. O adevereşte El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei… (Ioan 15,14). Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu iubire şi încredere; nu cu teamă că o să ne pedepsească, ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea de prieten. Să-I spunem: „Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă!”.

Continuare …

Numai gândurile smerite aduc smerenia şi numai cu smerenie fuge mândria

Aşa cum alţii râd de noi atunci când ne văd mândrindu-ne, tot astfel şi noi să râdem de gândurile de mândrie. Celui smerit îi vin gânduri de mândrie? Îi vin dar el le ia în râs, fiindcă se cunoaşte pe sine. Un gând ruşinos îl simţi îndată, pe când gândul de mândrie, ca să-ţi dai seama de el, este nevoie de multă trezvie.

Continuare …

Cine n-a primit pe Duhul Sfânt acela nu vrea să se roage pentru vrăjmași

Slavă Domnului că nu ne-a lăsat orfani, ci ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt (Ioan 14, 15-18). Duhul Sfânt învață sufletul o negrăită iubire pentru norod și milă pentru toți cei rătăciți. Domnului i-a fost milă de cei rătăciți și a trimis pe Fiul Său Unul-Născut ca să-i mântuiască; iar Duhul Sfânt învață aceeași milă pentru cei rătăciți care merg în iad. Dar cine n-a primit pe Duhul Sfânt, acela nu vrea să se roage pentru vrăjmași.

Continuare …

Omul liber din punct de vedere moral este dator să devină sfânt

Trebuie să premeargă voința noastră, pentru că aceasta pretind condițiile cu care Mântuitorul îi cheamă pe cei care au dispoziție să-L urmeze. Fără această dispoziție, va fi cu neputință împlinirea condițiilor propuse, pentru care cu neputință va fi și mântuirea. Se dăruiește Harul, însă, pentru ca el să fie primit, se pretind voința și consimțirea. Cu mult mai mult se pretinde lepădarea de sine, jertfirea de sine, cugetare statornică care să nu încline la nimic altceva, fără numai la a urma continuu glasul Mântuitorului, care cheamă și este glasul Harului și al adevărului.

Continuare …

Acatist către Dumnezeu Tatăl pentru cei adormiţi

Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Î
mpărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Continuare …

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos

Preadulce Iisuse, Te-ai dăruit nouă păcătoșilor, ai vărsat Preasfânt Tău Sânge, ne-ai spălat rănile și ne-ai albit haina sufletului cu moartea Ta! Omoară patimile noastre. Omoară și pe diavolul, care ne urmărește zi și noapte, neîncetat.
Preascump Fiu al lui Dumnezeu, trimite-ne ajutorul Tău din Cer și de la Tronul slavei, pe care Te odihnești după biruința asupra diavolului.

Continuare …

Când inima noastră nu este întinată nici trupul nu este bolnav

Dacă nu putem să facem asceză trupească, fiindcă suntem neputincioși, cel puțin să facem asceză cu mintea și cu limba. Mintea să nu cugete în chip viclean și limba să nu vorbească cuvinte păcătoase, ca să aflăm mântuirea. Limba noastră să o strunim, ca să nu spunem lucruri necuviincioase, ci doar ceea ce este folositor și ziditor. Tot ce ne vatămă pe noi și pe aproapele să nu iasă din gura noastră. „Tot cuvântul putred din gura voastră să nu iasă”[2].

Continuare …

Nimeni nu poate fi vindecat cu sila

Îndreptarea aproapelui, mai ales când e vorba de preoție, este plină de greutăți și primejdii. Căci nimeni nu poate fi vindecat cu sila și împotriva voii lui. De aceea, preotul trebuie să aibă un suflet mare și curajos, ca să nu se deznădăjduiască de mântuirea celor rătăciți, gândind necontenit: „Poate că le va da lor Dumnezeu pocăință spre cunoașterea adevărului și să scape de cursa diavolului.”

Continuare …

Nimic să nu vă ducă la deznădejde

Scopul vieţii noastre este să devenim desăvârşiţi şi sfinţi, fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor. Să luăm aminte ca nu cumva de dragul vieţii acesteia să ne lipsim de cea viitoare, ca nu cumva din pricina grijilor pământeşti să neglijăm scopul vieţii noastre.
Postul, privegherea şi rugăciunea, prin ele însele nu aduc roadele dorite, pentru că ele nu sunt scopul vieţii noastre, ci sunt mijloacele folosite pentru atingerea scopului.

Temeţi-vă să nu ajungă careva dintre voi vas al mâniei

În Apostolul de astăzi, Sfântul Apostol Pavel rezolvă o problemă grea, pe care poate că şi voi v-aţi pus-o: de ce unii oameni sunt sortiţi încă de la naştere vieţii veşnice şi fericirii veşnice, pe când alţii se nasc şi trăiesc în condiţii deloc favorabile mântuirii, de parcă ar fi lepădaţi de Dumnezeu încă de la naştere. El citează cuvintele lui Dumnezeu către marele proroc Moisi: „Voi milui pe cine voi milui şi Mă voi îndura de cine Mă voi îndura” (Rom. 9,15).

Continuare …

Pocăința cere curaj, fermitate și o oarecare îndrăzneală

Iubitorul de oameni Dumnezeu primește întotdeauna pe fiii Săi care au păcătuit, când se întorc printr-o pocăință sinceră. Omul, urând răul și iubind binele, își întregește pocăința sa și redevine fiul iubit al lui Dumnezeu. Datorită libertății sale, fiecare creștin are posibilitatea să aleagă orice vrea. Nici un bine nu se săvârșește prin silă. Nici Însuși Dumnezeu nu vrea să constrângă libertatea noastră. Libertatea este indisolubil legată cu dragostea. Păcatul este o neghiobie, o aberație. Dumnezeu nu ține pe nimeni cu sila lângă El.

Continuare …

Ispitele ne sunt de folos

Omului nu-i este dată „cunoștința binelui și răului” în sens absolut. I se spune însă ce are de făcut în calitate de creatură: să-L lase pe Dumnezeu să fie Dumnezeu, recunoscându-L drept Creator și Domn prin ținerea poruncilor Lui. Această ascultare e însă perma­nent contestată. Ea trebuie și poate fi înfăptuită liber, în măsura în care omul se decide în permanență din nou pentru Creatorul său și împotriva sugestiilor ispititoare ale vrăjmașului. Această decizie pentru sau împotriva Cuvântului lui Dumnezeu are loc în adâncurile aproape insondabile pentru noi ale inimii noastre. Ispitirile nu fac altceva decât să scoată la lumină această stare inte­rioară:

Continuare …

Lepădarea răului şi rugăciunea sinceră către Domnul întotdeauna înving

Mă întrebaţi: „Ce trebuie să facem când înlăuntru suntem împărţiţi în două?” În primul rând, să ştiţi că acest lucru nu este ceva rău, ci este o întorsătură obişnuită a vieţii duhovniceşti. Când duhul nostru sub influenţa harului se trezeşte, atunci se îndreaptă spre Dumnezeu şi pe toate le îndreaptă într-acolo. Firea egoistă, însă, şi după aceea tot mai rămâne şi îşi exprimă drepturile ei, atrăgând după vechiul obicei la sine şi sentimentul şi voinţa.

Continuare …