Articole

Într-o lume supusă morții, lumina Taborului aduce Învierea

Unul dintre cele mai nepătrunse și mai tainice momente din activitatea pământească a Mântuitorului Hristos rămâne cu certitudine Schimbarea Sa la Față înaintea a trei dintre ucenicii Săi. Despre această revărsare vizibilă a luminii dumnezeiești necreate au scris mulți oameni înzestrați de-a lungul istoriei creștine, unul dintre cei mai recenți fiind Părintele Alexander Schmemann. Născut în Estonia într-o familie de emigranți ruși și trecut la Domnul în Statele Unite, acum 33 de ani, după o carieră teologică de mare anvergură, acest mare predicator și teolog ortodox al secolului trecut pătrundea într-una dintre scurtele sale meditații teologice sensul pastoral al transfigurării taborice a lui Hristos. Rândurile care urmează reprezintă traducerea din franceză a reflecțiilor sale.

Continuare …

Schimbarea la Față a Domnului

Este important să subliniem faptul că Trupul lui Hristos pe Muntele Tabor, precum, în genere, în toată viaţa Lui, s-a făcut izvor al harului necreat al lui Dumnezeu prin unirea ipostatică a firii dumnezeieşti cu firea omenească. Înainte de întrupare, izvor al harului necreat erau dumnezeieştile Ipostasuri, acum însă şi firea omenească în Persoana Cuvântului se face izvor al harului. Tocmai de aceea, chipul lui Hristos „a strălucit ca soarele”.

Continuare …

Trupul și Sângele lui Hristos ne ajută să fim oameni liberi, să ne desprindem din corsetul păcatelor, din jugul la care tragem cu toţii…

«Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline» (Matei 14, 19-20)

Continuare …

Drepții sunt supuși necazurilor ca să se dovedească virtutea lor

Dacă faptele noastre bune sunt puține la număr și neînsemnate, iar povara păcatelor – mare și negrăită, și pe lângă asta ne vom mai și îndulci aici de bunăstare lumească și nu vom suferi niciun necaz, vom pleca dincolo cu totul goi și străini de răsplata pentru faptele bune, ca unii ce am primit deja aici totul.

Continuare …

Bucură-te când te apasă crucea, acesta este semnul că mergi în urma Domnului

Nu poți merge fără cruce în urma Domnului Purtător de Cruce; și toți cei care merg în urma Lui merg, negreșit, cu crucea.
Ce e această cruce? Necazurile, strâmtorările și întristările de tot felul, care vin dinlăuntru și din afară asupra celui ce împlinește cu conștiință dreaptă poruncile Domnului, trăind în duhul rânduielilor și cerințelor Lui.

Continuare …

Scopul principal al Dumnezeieşti Liturghii este împărtăşirea credincioşilor cu Dumneze­ieştile Taine

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, încă de la înfiin­ţarea sa, cheamă la fiecare Sfântă Liturghie, prin îndemnul liturghisitorului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, pe toţi membrii ei pentru a se împărtăşi cu Dumnezeieştile Taine.

Continuare …

Cel care cere har de la Dumnezeu trebuie să îndure ispitele și necazurile

Experiența se dobândește, într-adevăr, odată cu trecerea timpului, dar harul – de aceea se numește har, adică dar, pentru că depinde de Dumnezeu – se dăruiește în funcție de căldura credinței, de smerenie și de voia cea bună. Solomon a primit har când era de doisprezece ani. Daniil la aceeași vârstă. David pe când păștea turmele tatălui său. La fel toți cei vechi și noi. Imediat ce omul ajunge la căința adevărată, harul se apropie de el și sporește odată cu creșterea zelului. Experiența cere nevoință îndelungată.

Continuare …

Justinian cel Mare, împăratul care nu dormea niciodată

Imperiul Bizantin atrage irezistibil şi fascinează pentru totdeauna pe cei care-i cercetează istoria. O civilizaţie creştină de 1.000 de ani, fără de care nu s-ar putea imagina lumea aşa cum este astăzi. Epoca glorioasă a lui Justinian cel Mare, încoronat împărat al Bizanţului la 1 august 527, a lăsat urme pe care nici măcar cei 1.500 de ani care au trecut de-atunci nu le-au putut şterge.

Continuare …

Cum poate cineva recunoaşte voia dumnezeiască?

Niciodată nu îl vedeam pe Stareţ să întreprindă ceva fără ca mai înainte să facă rugăciune. Noi îl întrebam despre ceva referitor la viitor sau la ziua următoare, iar el ne răspundea că ne va spune a doua zi. Însă scopul era ca să premeargă rugăciunea.
Dorinţa noastră se îndrepta către cunoaşterea voii dumnezeieşti. Cum poate cineva recunoaşte voia dumnezeiască? Ne spunea:

Continuare …

Citiți Psaltirea, este cartea pentru sufletele întristate, cartea mângâierii

Scrii că te chinuie o tristeţe de neînvins şi inexplicabilă. Trupeşte eşti sănătoasă, casa ţi-e plină, dar inima îţi e pustie. De fapt, inima ţi-este plină de întristare întunecată. Te duci, din obligaţie, la distracţii şi spectacole, dar asta îţi măreşte şi mai mult întristarea.

Continuare …

Postul îmi grăbește pregătirile pentru venirea Ta

Cu post îmi bucur nădejdea mea în Tine, Domnul meu, Care ai să vii din nou. Postul îmi grăbește pregătirile pentru venirea Ta, singura așteptare a zilelor și nopților mele. Postul îmi subțiază trupul, astfel încât ceea ce rămâne să poată străluci mai ușor cu duhul.
În timp ce Te aștept, nu doresc nici să mă hrănesc cu sânge, nici să jertfesc viața vreunei creaturi, astfel încât animalele să poată simți bucuria așteptării mele.

Continuare …

Părăsește păcatul ca să te vindeci

În viețile sfinților și în scrierile patristice citim despre multe minuni și vindecări de boli. Unii vindecau bolile prin rugăciune și prin punerea mâinilor pe capul lor, mai ales preoții. Alții atingeau bolnavii cu hainele lor și cu Sfânta Cruce și îi tămăduiau. Alții îi vindecau prin atingerea de sfintele icoane și prin stropire cu agheasmă. Iar cei mai mulți, știind că oamenii se îmbolnăvesc din cauza păcatelor lor și ale părinților și copiilor lor până la al patrulea neam, posteau și se rugau împreună cu bolnavii și rudele lor, un anumit timp.

Continuare …

Dumnezeu așteaptă fiecare om să vrea să se mântuiască

În Biserica Ortodoxă nu există predestinaţie de sus în jos, ci ea atârnă întru totul de bunăvoinţa omului.
Dumnezeu nu mântuieşte pe om fără de om. Acest adevăr îl arată marele şi dumnezeiescul Proroc Isaia: „Şi de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi, iar de vor fi ca roşeala, ca lâna albă le voi face.

Continuare …