În viețile sfinților și în scrierile patristice citim despre multe minuni și vindecări de boli. Unii vindecau bolile prin rugăciune și prin punerea mâinilor pe capul lor, mai ales preoții. Alții atingeau bolnavii cu hainele lor și cu Sfânta Cruce și îi tămăduiau. Alții îi vindecau prin atingerea de sfintele icoane și prin stropire cu agheasmă. Iar cei mai mulți, știind că oamenii se îmbolnăvesc din cauza păcatelor lor și ale părinților și copiilor lor până la al patrulea neam, posteau și se rugau împreună cu bolnavii și rudele lor, un anumit timp. Apoi îi dezlegau de păcate prin spovedanie, le făceau Sfântul Maslu și bolnavii se vindecau, pe măsura credinței și a pocăinței lor. Iar cei ce nu părăseau păcatele de moarte, nu se vindecau sau se îmbolnăveau și mai greu.
Un sfânt părinte, simțind cu duhul că a fost adusă o femeie bolnavă la poarta mănăstirii, a trimis ucenicul să-i spună: „Femeie, părăsești păcatul cutare ca să te vindeci? Sau te întorci acasă nevindecată?”
După ce bolnava s-a căit de păcatul ei ascuns și l-a mărturisit, Cuviosul a zis ucenicului: „Întrucât femeia și-a mărturisit păcatul și a făgăduit că nu-l mai face, ia haina mea și toiagul și le atinge de trupul ei bolnav și se va vindeca!”
Făcând ucenicul așa, femeia s-a vindecat și la suflet și la trup și s-a întors sănătoasă la casa ei.
Arhim. Ioanichie Bălan, Puterea Sfântului Maslu, Editura Mitropoliei Moldovei și a Bucovinei, 1993