În Hristos, natura umană creată e îndumnezeită până la ultima ei desăvârșire, căci „întru El locuiește trupește toată deplinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9).
Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Aceia care cred că sunt bine nu au nevoie de doctor. De doctor au nevoie cei bolnavi, aşa cum şi cei păcătoşi au nevoie de tămăduitor, adică de Hristos.
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Atât de adesea ne punem chinuitoarea întrebare: ce să fac în privinţa stării mele de păcătoşenie? Nu pot să nu fac păcate; doar Hristos este fără de păcat. Nu pot, din lipsă de hotărâre, sau de curaj, sau a puterii de a mă pocăi cu adevărat atunci când săvârşesc un păcat, sau, în general, din cauza firii mele păcătoase. Ce-mi mai rămâne? Sunt chinuit, lupt ca un om care se îneacă, dar nu văd nici o dezlegare…
Imaginați-vă pentru o clipă că sunteți arestați pentru că sunteți creștini. Sunteți mama sau tatăl a trei copii mici, trei fiice. Aveți de ales între două lucruri: primul este să vă lăsați fiicele să fie omorâte în fața voastră, una după alta. Cea de-a doua este să vă lepădați public de Hristos, oferind jertfe unui zeu fals.
Vei avea nevoie de mult timp şi de luptă grea ca să biruieşti patima mâniei.
Paisprezece ani neîntrerupţi s-a luptat Avva Ammona în pustie împotriva mâniei. Dar nu te descuraja. Roagă-te lui Dumnezeu pentru ajutor şi începe de pe acum, fără nicio întârziere. Taie mai întâi orice manifestare exterioară a mâniei şi apoi înaintează spre lumea ta interioară.
„Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să-Mi urmeze” (Marcu 8, 34).
Tânărului bogat Mântuitorul îi spune: „Dacă vrei să fii desăvârşit….” (Matei 19, 21), iar în Evanghelia de mai sus: „Dacă cineva voieşte…” De unde se vede că Mântuitorul nu constrânge, nu obligă pe nimeni să II urmeze, respectă libertatea omului, ci numai invită: „Dacă voieşti…”
Era un om numit Azaria în Clysma, mai-marele așa-numiților ducatori, fiind prieten al nostru și cunoscut. Acesta avea un fiu numit Moise. Acest Moise de la vârsta copilăriei a fost suferind. Când tatăl lui a murit acum cinci ani, bun creștin fiind, aflându-se liber, Moise, rătăcindu-se de la credința lui Hristos, s-a lepădat de ea.
Pentru noi, monahii, sensul Crucii este centrul vieții noastre, mândria noastră, nădejdea și așteptarea mântuirii noastre. Când vedem cu câtă sălbăticie ne atacă vrăjmașul, când vedem multiplele slăbiciuni ale firii noastre, când vedem patimile și poftele care ne asediază și ne amenință existența, atunci nu ne rămâne decât să ne punem nădejdea în Crucea lui Hristos și să prindem curaj pentru a ne continua lupta, pentru a ieși învingători.
Este cu neputinţă să ne aflăm întotdeauna în aceeaşi stare, ci se cuvine să aşteptăm război dinafară sau dinlăuntrul nostru. Numai să nu dăm pricină prin semeaţă cugetare şi trufie, ci să lucrăm spre dobândirea cugetării celei smerite şi aşa săgeţile vrăjmaşului cu uşurinţă se vor risipi.
