Stareţul athonit povesteşte cum trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne asculte. Rugăciunea este taina comuniunii vii cu Dumnezeu şi temelia vieţii duhovniceşti a omului ortodox. Despre ce aşteaptă Domnul de la rugăciunea noastră şi cum îl răsplăteşte pe cel care se roagă a povestit stareţul Gavriil de la Kareia.
În lumea contemporană mulţi dintre noi acordă o mică importanţă rugăciunii, punând accentul pe grijile lumeşti. Monahul athonit ne învaţă că principalul lucru căruia un om credincios ar trebui să-i dea importanţă este de a plăcea lui Dumnezeu.
Părinţii din Muntele Athos despre rugăciune în lume, oamenii au propriile lor afaceri şi fiecare se îngrijeşte de lucrul său. Or, uită-te la un funcţionar: el îşi câştigă salariul său muncind zilnic şi este preocupat de cum să mulţumească pe întâistătătorul său. Fiecare lucrează în propriul avantaj: unii dobândesc ceea ce este necesar, iar alţii vând ceea ce este necesar. Insă este nevoie ca mintea să fie ocupată întotdeauna de faptul cum omul să placă lui Dumnezeu.
Domnul ne dă nouă în viaţă şi bucurii, şi încercări şi doar de El atârnă rezultatul oricărei trude.
„Domnul nu măsoară rezultatul nostru final, pentru că rezultatul faptelor noastre ţine de Cel Preaînalt. In lucrarea noastră duhovnicească, Domnul măsoară osârdia noastră în fapta rugăciunii, Domnul aşteaptă de la noi cantitatea rugăciunii, iar calitatea aceasta este rezultatul ei şi depinde doar de Domnul. Şi Domnul întotdeauna ne dă ceea ce merităm.”
Pentru a lămuri cum Domnul preţuieşte rugăciunile noastre, stareţul athonit dă un exemplu din Evanghelie: „In capitolul 25 de la Ioan se povesteşte cum Domnul, după înviere, S-a arătat ucenicilor Săi. Apostolul Petru s-a adresat ucenicilor: «Merg să pescuiesc», iar ei au răspuns: «Mergem şi noi cu tine». Şi în acelaşi ceas au ieşit cu barca şi au început să pescuiască. Dar în noaptea aceea nu au prins nimic. Iar dimineaţa, pe neaşteptate, li S-a arătat Domnul la ţărm, însă ucenicii nu L-au cunoscut. Hristos i-a întrebat dacă au ceva de mâncare, iar ucenicii I-au răspuns: «De unde, dacă nu am prins nimic?» Atunci Domnul le-a poruncit să arunce mreaja în partea dreaptă a bărcii. Şi doar ce au aruncat-o ei, că nu mai puteau să scoată mrejele de mulţimea peştilor.”
Istoria pescuirii minunate din Evanghelie ne arată că Domnul dă fiecăruia roadă după osârdia sa. Stareţul Gavriil învaţă că atunci când aşteptăm un răspuns de la Dumnezeu să depunem sforţările noastre la rugăciune, pentru că doar rugăciunea deschide înaintea noastră uşile Raiului.
Apostolii şi-au dat toată silinţa lor iar Domnul le-a dat lor roadă. Tot astfel şi noi să ne dăm toată silinţa în rugăciunile noastre şi să aşteptăm rezultatul de la Dumnezeu. Căci Numele Domnului are putere sfinţitoare.
În numele lui Dumnezeu totul îşi află odihna. Rugaţi-vă prin Rugăciunea lui lisus neîncetat, şi nicicând nu veţi vedea uşile Raiului închise. Rugăciunea ne deschide nouă cerul.
Părinţii din Muntele Athos despre rugăciuni, Editura Sophia