Cel întru fericita pomenire, Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei, l-a rugat pe avva Pamvo să se pogoare din pustie la Alexandria. Deci, pogorându-se acesta și văzând acolo o femeie ușuratică, s-a umplut de lacrimi. Iar cei ce erau împreună, întrebându-l pentru ce a lăcrimat, el a zis:
După ce tămăduise pe orbul de la drumul Ierihonului, Mântuitorul intra în oraş, înconjurat de mare mulţime de oameni. Vestea minunii ajunsese demult în Ierihon şi lumea de pretutindeni se înghesuia să-L vadă. Domnul ajunge în dreptul unui copac, se opreşte şi-Şi ridică ochii în sus. Ce s-a intamplat? Un om în copac nu era ceva neobişnuit. Oamenii erau destui pe case şi prin alţi copaci, curioşi să vadă alaiul. Iisus însă se opreşte, se uită în sus şi văzând un om în copac il cheamă pe nume zicând: „Zahee, grăbeşte de te coboară, ca astăzi mi se cade să rămân în casă la tine!”
Cine vrea să-L vadă pe Hristos trebuie să se ridice în duh deasupra naturii, pentru că Hristos este mai mare decât natura. Mai uşor este să vezi un munte înalt de pe o colină decât din vale. Zaheu era mic de statură si, vrând să-L vadă pe Hristos, s-a suit într-un copac înalt. Cine vrea să-L întâlnească pe Hristos trebuie să se curătească, pentru că-L întâlneşte pe Sfântul Sfinţilor. Zaheu era întinat de iubirea de argint si nemilostivire si, când s-a întâlnit cu Hristos, s-a grăbit să se cureţe prin pocăinţă si facere de bine. Căinţa este părăsirea cărărilor rele bătătorite de picioarele oa-menilor, precum si de gândurile si dorinţele lor, si întoarcerea pe o cale nouă: calea lui Hristos.
De-a lungul ultimelor săptămâni am fost foarte binecuvântaţi: prăznuind Pastile de iarnă – Naşterea Domnului nostru, Naşterea Sa în smerenie, în obscuritate, în adâncul pământului; şi slăvită Lui arătare în râul Iordan, prin care a sfinţit apele şi întreaga creaţie, descoperindu-ne închinarea Treimii; şi apoi intrarea Sa în Templu, ca să fie primit ca Mântuitor de către dreptul bătrân.
În timp ce citea Înalt Preasfințitul, mi-a venit gândul ăsta: aveau dreptate că era un om păcătos, acolo nu a fost minciună. Și ce virtute a avut acest om păcătos, ca Hristos să vină în casa lui?
În anii prigoanelor, pentru martiri lucrurile erau așa cum le știm, iar în veacurile care au urmat pentru anahoreți deasemenea. În vremurile noastre viața este cum ne-o facem, așadar tu alegi locul și cum vei trăi, fie că vei merge să viețuiești în pustiu, la mânăstire, sau îți vei întemeia o familie. Oriunde ne-am afla, însă, toți vom trece prin lucruri asemănătoare cu cele de care am pomenit [patimiri, suferinte, n.n.] și tot parcursul nostru va fi între limite.
Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte; cu Învierea Lui El i-a condamnat la nemurire. Pentru lovirea pe care a primit-o, Dumnezeu s-a întors îmbrăţişând; pentru insulte, binecuvântând; pentru moarte, cu nemurire. Niciodată omul nu a arătat atâta ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit; şi niciodată Dumnezeu nu a arătat dragostea lui faţă de oameni ca atunci când a înviat.
Va veni vremea, ziua, clipa când se vor închide aceşti ochi şi se vor deschide cei ai sufletului. Atunci vom vedea o lume nouă, o nouă existenţă, o creaţie nouă, o viaţă nouă ce nu are sfârşit. Numele ei este „nemurire fără de sfârşit”. Marea noastră Patrie este acolo sus, nestricăcioasă, veşnică, Ierusalimul cel de sus, maica celor întâi-născuţi, acolo se vor sălăşlui sufletele celor mântuiţi, care au fost curăţite de întinăciune de Sângele Mielului Cel fără de răutate.
Istoria nu ne mai poate surprinde cu nimic. Revoltele în numele unei umanităţi dezumanizate, războaiele de cotropire pentru a dobândi resurse şi poziţii vitale, isteriile eshatologice, necredinţa şi dispreţul generalizat faţă de Biserică au mai pustiit şi în alte veacuri lumea creştină. Răcirea inimilor, lipsa cărărilor dintre fraţi, obscenitatea generalizată, diluarea dogmelor în numele „iubirii frăţeşti” nu sunt ispite noi, nemaiîntâlnite în istoria Bisericii. Toate aceste tulburări au fost născute şi sunt întreţinute de un spirit mort dar în acelaşi timp bătrân, mai bătrân decât multe cete îngereşti. Înţelepciunea lumii este înţelepciunea lui. Strălucirea lumii este mândria lui.