“…Sfântul Nicolae a fost făcător de minuni, adică a avut de la Dumnezeu darul de a face minuni. Care sunt minunile Sfântului Nicolae, puteţi să le vedeţi în sinaxarul său, care este foarte emoţionant.
Eu, din mulţimea minunilor Sfântului, vreau să vă amintesc aici doar una, care mi-a pricinuit o deosebită impresie şi emoţie; voi explica în continuare motivul pentru care m-a emoţionat în mod deosebit.
* * *
Pe vremea Sfântului Nicolae trăiau trei generali, glorioşi bărbaţi şi ofiţeri, eroi care biruiseră în mod repetat hoardele barbare, care se năpusteau asupra Imperiului Bizantin. Salvaseră poporul şi de aceea erau populari. Şi erau iubiţi şi de sfânt: Sfântul Nicolae i-a mustrat într-o anume situaţie, pentru că făcuseră abuz de putere (nu ei înşişi, ci soldaţii), şi atunci ei nu s-au arătat nesupuşi lui, ci s-au smerit. Ştiţi că adeseori cei care deţin funcţii înalte, generalii, etc. nu acceptă nicio muscă în spatele lor; aceşti generali, însă, smeriţi, au acceptat mustrările Sfântului Nicolae, s-au conformat îndemnurilor lui şi şi-au pedepsit soldaţii şi pe ofiţerii lor, care făcuseră abuz de putere în vremuri nepotrivite.
Aşadar, erau foarte iubiţi. Dar lucrurile omeneşti sunt deşarte: ,,Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune” (Ecleziast 1, 2). Adeseori, omul cade din înălţime în adânc. Aceşti trei ofiţeri romani au fost calomniaţi pe nedrept de complot şi din cauza calomniilor pe care le urzise răul epitrop al împăratului, eparhul Avlavie, au căzut în dizgraţia bunului Împărat Constantin. Împăratul fusese indus în eroare: le-a luat funcţiile şi a poruncit să-i arunce legaţi în închisorile din Constantinopol. Acolo, cei trei nevinovaţi au aflat că se emisese hotărâre de decapitare în privinţa lor şi răsărea ziua execuţiei lor. Au fost executaţi? A fost dusă la îndeplinire pedeapsa cu moartea? Nu!
Ce s-a întâmplat? O minune. Ce minune?
Noaptea, în închisoare, cei trei condamnaţi şi-au adus aminte de Dumnezeu, şi-au adus aminte de Sfântul Nicolae, de omul lui Dumnezeu. Şi în rugăciunea lor, cu lacrimi în ochi se rugau: ,,Sfinte Nicolae, nu avem alt ocrotitor, pe tine te avem; fă o minune, eliberează-ne şi pe noi, aşa cum odinioară în Lichia ai eliberat pe alţi trei oameni care trebuiau să fie omorâţi”. Şi Sfântul Nicolae a făcut minunea. În acelaşi ceas, în care ei şi-au făcut rugăciunea, la miezul nopţii, – să nu creadă necredincioşii, e dreptul lor, noi credem că mijlocirile şi rugăciunile sfinţilor fac minuni -, pe când Împăratul Constantin şi eparhul Avlavie dormeau, li se arată în vis Sfântul Nicolae. L-a mustrat pe eparh şi i-a spus: Ce-ai făcut? Ai ucis prin bârfirea acestor oameni înaintea împăratului! Înainte de a-ţi mânji mâinile cu sângele celor nevinovaţi, trebuie ca, până dimineaţă, înainte de a răsări soarele, să-i eliberezi! Iar împăratului arată-i că cei condamnaţi sunt nevinovaţi şi că din invidie au fost clevetiţi. Îngrozit, împăratul s-a trezit şi la porunca sa, înainte de a răsări soarele, cei trei generali au fost eliberaţi. Aceasta este minunea Sfântului Nicolae.
Veţi spune: «Astea s-au întâmplat ,,în vremea aceea”! Ne-aţi zăpăcit cu astfel de lucruri; mereu auzim ,,în vremea aceea”, ,,în vremea aceea”, ,,în vremea aceea”». Dar n-aveţi dreptate. N-a fost doar vremea aceea pentru minuni. Puterea lui Hristos nu s-a epuizat. Şi ieri, şi azi, şi mâine, şi până la sfârşitul veacului, până când răsare soarele şi curg izvoarele şi strălucesc stelele pe cer, puterea lui Hristos şi a sfinţilor Lui va face minuni. Vreţi o dovadă?
În anii 1943-45, eram în Kozani, capitala Macedoniei de Vest. Erau zile groaznice pentru neamul nostru. Gherilele arestaseră peste 300 de kozaniţi, oameni nevinovaţi; i-au închis în temniţa din Kozani şi se aştepta executarea lor. O mare nelinişte în întregul oraş. Răsărea ziua de 6 decembrie, ziua în care oraşul Kozani sărbătoreşte pe Sfântul Nicolae ca ocrotitor al său în frumoasa şi istorica biserică a Sfântului Nicolae – Kozani. Aşadar, sărbătoare în Kozani, dar creştinii niciodată nu mai fuseseră atât de trişti şi de supăraţi ca în acea zi; lacrimi curgeau din ochii lor. Atunci, ca predicator al oraşului, m-am suit în amvon stăpânit de o sfântă emoţie şi am spus următoarele puţine cuvinte:
„Astăzi, Sfântul Nicolae – Kozani nu sărbătoreşte. Astăzi Sfântul Nicolae plânge şi e în doliu, pentru că oameni nevinovaţi sunt în temniţe. Aşa cum acei slăviţi generali erau în temniţe şi Sfântul Nicolae i-a salvat, aşa şi astăzi în temniţele din Kozani sunt aceşti oameni. În continuare, punându-mi în pericol viaţa, am făcut un apel dramatic către gherile, către căpitanul – Marcu (Vafeiadi), care stăpânea în acea regiune şi care era ca o fiară sălbatică, şi le-am spus: „În numele Nazarineanului, în numele dreptului, în numele omeniei, sunteţi obligaţi să-i eliberaţi pe aceşti oameni nevinovaţi în această zi sfântă a Sfântului Nicolae”.
Aşa am spus. Şi cu toate că mă adresam unor inimi tari, sfântul domoleşte şi cele mai învârtoşate caractere. Aşa cum soarele înmoaie ceara, aşa şi intervenţia sa a îmblânzit inimile acestor oameni. În aceeaşi seară, până să apună soarele, cei trei sute de kozaniţi erau liberi pe străzile din Kozani!
Iată, deci, că şi atunci, şi acum, şi întotdeauna, Sfântul Nicolae face minuni. Şi iată de ce minunea cu cei trei generali mă emoţionează foarte mult. A salvat în Lichia pe cei trei, când era trupeşte pe pământ, a salvat în Constantinopol pe cei trei, când era deja în cer, i-a salvat şi pe cei trei sute în Kozani în zilele noastre.
***
Să-l cinstim şi noi după vrednicie pe Sfântul Nicolae, iubiţii mei. Toţi avem vreun Nicolae în casa sau în familia noastră. Unii avem părinţi şi rude, care au purtat numele de Nicolae, iar acum se odihnesc în corturile drepţilor, unde şi noi ne vom muta (în ceea ce mă priveşte, tatăl meu se numea Nicolae, iar sărbătoarea de astăzi îmi aminteşte de copilăria pe care am trăit-o în satul meu). Alţii au persoane care sărbătoresc printre cei vii; trăiesc astăzi şi se luptă în societate cu valurile sălbatice ale materialismului şi ale ateismului. Să ne rugăm, pe de-o parte, pentru cei adormiţi ca Dumnezeu să le dăruiască odihnă, iar, pe de alta, pentru cei vii, ca să-i întărească să meargă din putere în putere şi din slavă în slavă, până când vor ajunge în acele sălaşe, unde îngerii şi arhanghelii şi Sfântul Nicolae se bucură şi împărăţesc lângă Sfânta Treime. Amin.
† Episcopul Augustin”
http://acvila30.ro/