Cuviosul Antonie, vieţuind în pustiul Egiptului cu ucenicii săi, după cum ne-au povestit Macarie şi Plotin, ucenicii lui, care l-au şi îngropat, că la nouăzeci de ani ai vieţii bătrânului, i-a venit dor să se ducă în pustia cea mai dinăuntru, ca să vadă dacă s-ar afla vreun rob al lui Dumnezeu, care mai înainte de dânsul să se fi sălăşluit în pustia aceea, şi să fi ales o viaţă ca a lui, depărtată de oameni; deci, într-acel pustiu, cinci ani rugându-se lui Dumnezeu, ca să nu-i treacă cu vederea rugăciunea lui, într-o zi a auzit un glas, zicându-i: „Antonie, este un rob al lui Dumnezeu mai înainte şi mai desăvârşit decât tine, la care de vei merge, îl vei afla în pustia cea mai dinăuntru. Deci, scoală-te degrabă şi te sârguieşte a merge la dânsul, mai înainte de a se duce el către Domnul!”

Continuare …

Aceştia au trăit în ţinutul Iliricului şi al Dunării de mijloc, pe vremea împăratului Liciniu. Crezând că „aduce slavă lui Dumnezeu”, acesta a pornit o prigoană împotriva creştinilor sub motivul că aceştia primejduiesc ordinea şi predaniile stăpânirii.
Printre cei pârâţi la împărat că sunt creştini se afla şi Diaconul Ermil, care era acuzat că dispreţuia zeii romani. Auzind aceasta, împăratul a poruncit să fie adus imediat înaintea sa.

Continuare …

În Vinerea Mare a anului 1595 turcii, la porunca paşei Sinan, au ars pe o colină din Belgrad moaştele Sfântului Sava al Serbiei, mare ocrotitor al acestei ţări. În vestitul său „Prolog de la Ohrida” episcopul Nicolae Velimirovici – el însuşi având viaţă sfântă şi fiind prigonit, înseamnă la pomenirea zilei de 27 aprilie când s-a săvârşit acea nelegiuire: „Arzând moaştele, paşa cel viclean nu a putut să-l ardă pe Sfântul care stă viu înaintea tronului lui Dumnezeu în cer, şi viu pe pământ în inimile oamenilor”.
Apoi adaugă: „Credinţa cea adevărată va fi prigonită în această lume. Domnul Însuşi a spus-o aceasta, limpede, pe faţă, apostolilor Săi. Biserica ortodoxă, dreapta credinţă, sunt mereu prigonite – cu doar scurte răstimpuri de răgaz.

Continuare …

Sfânta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, păzind în taină sfânta credinţă, în care şi pe fiica sa, adică pe Sfânta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu, învăţând-o şi dumnezeieştile cărţi.
Venind aceasta în vârstă şi nevrând să se însoţească cu bărbat, îşi petrecea în feciorie şi curăţie viaţa, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos, fiind rănită de dragostea Lui şi Aceluia şi slujea ziua şi noaptea, omorându-şi trupul în post şi rugăciuni şi robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba bisericească pentru viaţa sa îmbunătăţită şi slujea lui Dumnezeu îngereşte, deşi era în trup; după aceea, cu mucenicească cunună a încununat Hristos Dumnezeu pe mireasa Sa, a cărei pătimire a fost astfel:
Fiind ucis de romani prea nelegiuitul împărat al Romei, Antonin Eliogabal (218-222), al cărui trup a fost târât spre batjocură prin cetate, aruncat în râul Tibru; după dânsul a fost ridicat la împărăţie tânărul copil Alexandru Sever (222-235), care era numai de 16 ani.

Continuare …