Cuviosul părintele nostru Nicolae a fost mai întâi ostaş pe vremea lui Nichifor, împăratul grecesc, având sub el mai multe cete de ostaşi. Odată, pornind război împăratul Nichifor împotriva bulgarilor, a ieşit şi el cu ostaşii săi şi înserând, a intrat la o gazdă unde, ospătând şi rugându-se, s-a culcat să doarmă. La straja a doua şi a treia din noapte, fata gazdei rănindu-se cu dragostea sa satanicească de dânsul, s-a apropiat binişor de patul lui şi mişcându-l şi deşteptându-l, îl atrăgea cu cuvinte desfrânate spre păcat. Iar sfântul a zis către dânsa: „Încetează, femeie, de la sataniceasca şi nelegiuita îndrăgostire şi nu pofti a-ţi întina fecioria ta, iar pe mine, ticălosul, a mă pogorî la poarta iadului”. Ea, ruşinându-se puţin, s-a depărtat, însă iarăşi venind, silea către păcat pe bărbatul cel curat. Sfântul şi a doua oară izgonind-o, a bătut-o chiar, dar ea iarăşi s-a întors.
Atunci sfântul a zis către dânsa: „O, ticăloaso? şi plină de toată neruşinarea şi obrăznicia, nu vezi că diavolul te tulbură, ca să întinezi fecioria ta şi să te facă de râs şi de ocară tuturor, să te scoată din rudenia ta şi sufletul tău să-l ducă în munca cea veşnică? Oare nu vezi că şi eu, smeritul, merg la război spre vărsare de sânge împotriva limbilor barbare, împuternicindu-mă Dumnezeu? Deci cum voi întina trupul meu mergând la război?” Acestea şi altele ca acestea zicându-le, a izgonit-o de la sine cu ruşine. Apoi s-a sculat şi, rugându-se, a pornit în calea sa.
În noaptea următoare, dormind el, s-a aflat într-un loc deschis şi aproape de el şezând un om puternic, având piciorul lui cel drept pus peste cel stâng, care a zis către dânsul: „Vezi în amândouă părţile pe ostaşi?” Iar el a răspuns: „Da, Doamne, văd că grecii omoară pe bulgari”. Şi Cel ce se arătase a zis către dreptul: „Priveşte la noi”. Uitându-se la puternicul acela, l-a văzut rezemând piciorul drept de pământ şi pe cel stâng punându-l peste cel drept; apoi, căutând iarăşi dreptul către oştiri, a văzut pe cei potrivnici tăind fără cruţare pe greci. După aceea, încetând tăierea trupurilor, puternicul care şedea a zis către dreptul: „Priveşte cu dinadinsul la tăierea trupurilor şi spune-mi ce vezi”. Iar el căutând a văzut tot pământul plin de trupurile morţilor, iar în mijlocul lor era loc deşert şi verde, în care ar fi încăput numai unul.
Atunci puternicul Acela a zis către dânsul: „Ce gândeşti de aceasta?” El a răspuns: „Sunt nepriceput, Doamne şi nu înţeleg”. Şi iarăşi a zis către dânsul: „Această verdeaţă goală pe care o vezi şi în care are loc numai un om, este a ta şi acolo tu erai să zaci tăiat împreună cu ostaşii tăi şi să te aşezi întrânsul ca să împlineşti lipsa. Dar de vreme ce în noaptea trecută, tu ai scuturat pe balaurul care de trei ori s-a luptat şi voia să te ucidă, iată că tu însuţi ai scăpat de tăierea aceasta şi acest aşternut verde l-ai făcut fără parte; iar sufletul tău împreună cu trupul l-ai mântuit. De acum nici moartea firească nu te va stăpâni, dacă-Mi vei sluji cu credinţă”. Acestea văzându-le, s-a înspăimântat şi s-a cutremurat, apoi, deşteptându-se, s-a sculat şi s-a rugat lui Dumnezeu.
Întorcându-se cale de o zi, s-a suit într-un munte şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru oaste. Împăratul intrând în strâmtorile Bulgariei, bulgarii s-au suit în munte, lăsând pentru păzire cam cincisprezece mii de ostaşi, pe care omorându-i grecii, se mândreau. Însă risipindu-se prin ţară, după puţin, toată tabăra grecilor a fost ucisă, împreună cu împăratul Nichifor. Atunci dreptul, aducându-şi aminte de vedenia aceea şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors de acolo plângând şi tânguindu-se. Apoi, ducându-se într-o mănăstire, a luat asupra sa sfânta schimă şi, slujind lui Dumnezeu curat ani îndelungaţi, s-a făcut mai înaine-văzător, ca unul din părinţii cei mari cu care împreună s-a învrednicit în ceruri de partea lor, întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie